Klaus Iohannis a promulgat legea privind alegerile parlamentare, astfel ca numarul alesilor va fi redus cu aproape 100 de persoane [1]

Presedintele Klaus Iohannis a promulgat luni decretul privind legea alegerilor parlamentare, potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale

. Legea prevede reducerea numarului de parlamentari cu circa 100 de persoane. Astfel, va fi un senator la 168.000 de locuitori si un deputat la 73.000 de locuitori. Astfel vom avea 308 deputati, 134 de senatori, 18 parlamentari ai opozitiei si 6 parlamentari din partea diasporei. Liberalii doreau dublarea numarului, 12 parlamentari sa reprezinte diaspora. Ultimele alegeri parlamentare care au avut loc in 2012 au adus 412 deputati si 176 de senatori, alesi in baza votului uninominal prin compensare, introdus in 2008. Prin noile prevederi alegerile parlamentare se vor face de acum pe liste, cu un prag electoral de 5%. Prin promulgarea legii alegerilor parlamentare, se revine la sistemul electoral practicat pana in 2008. Si legea alegerilor locale a fost modificata de Parlament, astfel ca presedintii de Consilii Judetene vor fi alesi indirect, prin votul consilierilor judeteni, iar primarii vor fi alesi intr-un singur tur de scrutin.  
Publicat de : ---
Data publicării: 21 Iul 2015 - 05:08
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=48489&titlu=Klaus_Iohannis_a_promulgat_legea_privind_alegerile_parlamentare__astfel_ca_numarul_alesilor_va_fi_redus_cu_aproape_100_de_persoane