Oprea, dupa ce s-a intalnit „la un vin” cu Dragnea: „Ponta nu mai e liderul Coalitiei” [1]

--> Tweet 0 Comenteaza 0 Email Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla Aboneaza-te

Sedinta Coalitiei de guvernare s-a desfasurat la sediul central al PSD, dar la ea nu a fost  prezent premierul Victor Ponta, care se afla in Turcia la un control medical dupa operatia suferita la genunchi

. Rovana Plumb a precizat ca premierul se va intoarce in tara in aceasta seara. Chiar daca a fost anuntata ca sedinta decisiva pentru Codul Fiscal, ea a durat mai putin de jumatate de ora in conditiile in care decizia nu putea fi luata fara punctul de vedere al lui Victor Ponta.  La finalul sedintei, tot ce a putut spune Rovana Plumb a fost ca decizia ii va apartine premierului Ponta, chiar daca Daniel Constantin si Daniel Chitoiu au insistat in timpul sedintei pentru angajarea raspunderii de guvernul Ponta pe Codul Fiscal. In schimb, Liviu Dragnea le-a cerut mai multa rabdare celor din Coalitie pentru ca reexaminarea Codului Fiscal sa fie discutata in Parlament in luna august sau septembrie. Liderul grupului PSD din Camera Deputatilor le-a prezentat in sedinta Coalitiei procedura prin care Guvernul isi poate angaha raspunderea pe Codul Fiscal, chiar daca acesta a fost adoptat in Parlament. 

Pentru ca sedinta a durat prea putin, vicepremierul Gabriel Oprea l-a invitat pe Liviu Dragnea sa bea un pahar de vin rece in curtea UNPR. Invitatia a fost onorata de Dragnea, care a declarat la finalul discutiilor ca a baut un pahar de vin bun, cu gheata, cu Oprea, dar ca acesta nu se va implica in competitia interna pentru sefia PSD. Dragnea a adaugat si el ca decizia in privinta Codului Fiscal ii apartine lui Victor Ponta. 

”Domnul Dragnea este prietenul nostru. Am vorbit pentru ca Victor Ponta nu a fost la coalitie, daca ati observat si una din teme de care si dumneavoastra m-ati intrebat a fost legata de Codul Fiscal. Am stabilit in coalitie, in mod intelept, aceasta coalitie trebuie sa ii intareasca autoritatea lui Victor Ponta si este corect ca primul-ministru sa va raspunda dumneavoastra despre Codul Fiscal. Nu stiu daca v-a spus Rovana treaba asta, pentru ca am rugat-o eu sa va spuna asta, Victor Ponta ca prim-ministru al Romaniei trebuie sa va faca o declaratie despre Codul Fiscal, iar Coalitia politica care sustine guvernarea o sustine total. Asta am discutat printre altele si cu Liviu Dragnea”, a spus Oprea in fata sediului UNPR.

Vicepremierul i-a intrebat de doua ori pe ziaristi daca Dragnea le-a spus ca au baut un pahar de vin.Oprea a anuntat ca Victor Ponta nu mai este liderul Coalitiei de guvernare si ca noul lider este Rovana Plumb, dupa ce anterior spusese ce i-a cerut sa spuna reporterilor. 

”Doamna Rovana Plumb este purtatorul, este presedinte interimar al PSD, este de fapt liderul acestei coalitii, PSD fiind cel mai important partid. Spun ca este liderul Coalitiei, iar PSD, din curtea asta de aici, de asta va spun ca intrarea principala este pe acolo nu pe aici, PSD este principalul partid al Coalitiei si este corect ca liderul acestei coalitii, inainte era domnul Ponta, Victor Ponta este acum doar prim-ministru si liderul acestei coalitiei este doamna Rovana Plumb, presedinte interimar al PSD. Si nu va mai spun nimic”, a adaugat Oprea. 

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a afirmat inaintea sedintei ca cea mai buna solutie pentru adoptarea Codului Fiscal, este angajarea raspunderii Guvernului. 

Presedintele interimar al PSD, Rovana Plumb, sustine ca se poate lua in calcul orice varianta, fie o Ordonata de Urgenta, fie angajarea raspunderii, fie un vot in Parlament asupra Codului Fiscal.

Presedintele Iohannis a promulgat astazi Codul de procedura Fiscala, dupa ce a trimis la reexaminare Codul Fiscal, criticand majorarea deficitului din cauza masurilor de relaxare fiscala propuse de guvern. 

 

 

Este stirea momentului: cum vi se pare decizia premierului?

Posted by Gandul on 20 Iulie 2015

 

 

Citeste si Sesiune extraordinara a Parlamentului, in august, pentru Codul Fiscal Citeste si Tariceanu si Constantin: Codul Fiscal va trece de Parlament, fara modificari de substanta Citeste si Predoiu: E nevoie de reforma economica inainte de a aplica Codul Fiscal cu succes
Publicat de : ---
Data publicrii: 21 Iul 2015 - 05:08
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=48502&titlu=Oprea__dupa_ce_s_a_intalnit_ala_un_vina_cu_Dragnea__aPonta_nu_mai_e_liderul_Coalitieia