Lasati arta sa vina la noi!

     O stafie ne bantuie opinia publica si societal-civila, noi o numim punerea detinerii de lucrari de arta la stalpul infamiei

.
     Citesc si nu imi vine sa cred. O redutabila structura neoficiala, foarte atenta la derapajele de coruptie ale societatii, propune nici mai mult nici mai putin decat organizarea unei expozitii cu lucrarile de arta puse sub sechestru in o serie de dosare de coruptie cu nume vestite, aflate in ancheta. Desi mai toti specialistii sau responsabilii in arta sau in drept spun ca nici gand de asa ceva, cei ce reprezinta aceasta structura o tin langa ca le-a spus lor cineva ca se poate si ca ar fi bine. Chiar de s-ar fi dovedit ca respectivele lucrari de arta au ajuns ilegal in posesia celor inculpati sau au fost cumparate cu fonduri necurate, chiar de s-ar fi dispus confiscarea, deci nu simpla punere sub sechestru, a numitelor lucrari de arta, chiar daca prin absurdul cel mai absurd, cineva cu putere de decizie ar fi decis sa se organizeze o expozitie cu lucrarile de arta confiscate in spete certe si finalizate cu sentinte executorii, societatea civila si tot ce are societatea normal la cap ar fi trebuit sa se opuna, sa protesteze, sa faca ceva, cum tot spunem de cel putin un sfert de secol, de cand avem voie sa spunem si sa facem ceva.
     Astfel de conceptii exced chiar si spiritul legii din 1974, care promitea "ocrotirea patrimoniului cultural national", dar legifera 1001 de moduri si motive de a confisca colectiile private de arta si care a bagat in groapa eterna sau doar i-a adus pe marginea ei pe multi dintre marii si pasionatii colectionari de arta de la noi. Acum, interesul pecuniar pentru arta este declarat imoral, pedepsibil si demn de pus la stalpul infamiei. De la expozitiile nazistilor cu "arta decadenta" nu am mai auzit de simeze transformate in stalp al infamiei. Atunci, vizitatorii au dat buzna la arta asa-zis decadenta, si nu la cea nazista, cu propuneri de mare viitor. Si nu ca sa se impregneze de marele spirit arian si sa condamne cu fermitate, ci ca sa vada avangardism si spirit liber.
     Acum, cand spiritul nostru ar trebui sa fie liber, inclusiv de viziuni ideologice extremiste cum sunt fascismul si comunismul, sa facem expozitii de arta adevarata pentru a infiera infractorii si coruptia? Lasand la o parte elementarul principiu al prezumtiei de nevinovatie, lucrarile de arta descoperite la presupusii infractori nu au nicio vina, sa le aplicam si lor aceasta prezumtie? Poporul rus nu este de vina ca melodiile sale il gadilau frumos la ureche pe Stalin, cum nici mari compozitori clasici germani nu trebuie sa fie cantati ca i-ar fi placut lui Hitler. O astfel de expozitie ar denatura grozav si bruma de interes public pentru arta plastica in Romania. Nu ma tem ca vizitatorii vor da buzna sa vada lucrari de Picasso, asa, de duzina, cum sunt cele in cauza, sau Tonitza sau alti romani mai de calitate, ci tocmai ca vor veni ca la balci, sa arunce un ochi in privata viata a unuia de fu si primar si ministru, si deputat, si sot al unei celebritati. Despre un pictor sau altul nu se va sti de ce este el important in arta si civilizatia romaneasca, ci pentru ca figureaza in lotul Valcov. Si asa de Grigorescu nu se stie decat ca a pictat un car cu boi, despre Steriadi, Adam Baltatu sau unii contemporani gasiti in colectiile sechestrabile ale celor trimisi in judecata pe diferite spete de coruptie se va sti sigur, determinant si definitiv ca erau pe felie cu smecherii aia de furara si-i baga la "beciul domnesc".
     Nu trebuie sa fii vreun pervers sa iti doresti sa vezi, fie si in fotografii, lucrarile de arta detinute de personajele in ancheta, pana mai ieri puternicii zilei, dar de aici pana la aratarea lor cu degetul este o cale lunga de tot, ba chiar in sens opus, atat de opus ca am impresia ca mai degraba ideea de a face o expozitie cu aceste lucrari de arta este o forma de perversiune.
     Foarte multe dintre lucrarile de arta din "lista lui Valcov", si nu toate, pentru ca nu am avut rabdarea sa verific fiecare dintre cele 173 de pozitii, fac parte din oferta galeriei Raphael, cea despre care se stie ca urma sa fie sau era deja sediul comertului cu arta in care era implicat Valcov.
     Nimic din ce avem pana acum nu este condamnabil, nici detinerea de lucrari de arta, nici cumpararea si nici macar vanzarea de asa ceva nu sunt infractiuni, desigur, daca nu incalca legile detinerii, cumpararii si vanzarii de lucrari de arta. Valcov nu este acuzat de detinerea, cumpararea sau vanzarea de lucrari de arta, astfel ca acestea apar doar colateral in faptele aflate in judecata. Altfel spus, arta nu are nicio vina ca se afla in acest dosar sau ca impricinatul este acuzat ca a cumparat-o cu bani ilegal obtinuti. De aici si pana la a o arata cu degetul este cale lunga si incredibila pentru stadiul actual in care se afla societatea romaneasca. Mai mult, ca sa fie anatema totala si proiectul selectabil, se propune ca "eventualele venituri rezultate din vanzarea biletelor" sa mearga "intr-un fond care, la finalul procesului, in functie de verdict, va merge fie la stat, fie la inculpate daca este declarat nevinovat".
     Cu totul altfel stau lucrurile in cazul procurorului Emilian Eva, acuzat ca a facut comert cu opere de arta. Sa vedem, insa, si detaliile acestei spete. In calitatea sa de procuror, acuzatul nu avea voie sa faca nici un fel de comert, mai ales unul nedeclarat, neimpozitat. Erau picturi, adica "tablouri", dar putea fi vorba de orice alta categorie de marfuri sau servicii a caror comercializare, pentru altii nu ar fi constituit o infractiune, dar nu si pentru un procuror. Desigur, e locul specialistilor in drept sa comenteze si al instantelor sa se pronunte, dar noi trebuie sa remarcam ca aparitia lucrarilor de arta ca obiect al comertului ilegal vine sa afecteze imaginea interesului pentru arta, care se manifesta prin pasionata detinere, prin profunda colectionare sau chiar prin simplul comert cu obiecte de arta.
     Mai in gluma, mai in serios, sa il consideram pe procurorul cu nume biblic o victima a opiniei primitive ca investitia in lucrari de arta sau presupus de arta este cel mai tare chilipir al prezentului si cam ultimul tun posibil. Fara a considera ca scriptul convorbirilor interceptate trebuie sa aiba vreun rol in procesul de justitie, recunosc ca lectura lor ne da o imagine terifianta, dar clara, despre cum a fost tratat, in acest caz, comertul cu picturi, ce limbaj si tehnici de manipulare se practicau, cum se lucra cu falsuri sau erau invocate falsurile ca sa mai scada preturile, cum se lucra cu actori ai pietei de arta cunoscuti ca furnizori de lucrari indoielnice. Asa ca, daca tot trebuie sa facem expozitii de arta cu impact educativ asupra poporului, sa facem una despre diferitele tipuri de falsuri in arta, despre lucrari de arta false, trecute prin comert, cu sau fara certificat de autenticitate. Am avea mai mult de invatat cu totii si ar da mai bine pentru o societate civilizata sa puna in discutie problema falsurilor pe piata de arta decat sa arunce anateme nedrepte asupra unor lucrari de arta sau sa genereze opinii publice eronate despre arta, despre detinerea sau comercializarea artei.
     Comertul cu obiecte de arta este o latura naturala a functionarii societatii, o sursa importanta pentru economie pe care, desigur, nu oricine si-o poate permite. Avem artisti, contemporani sau trecuti la cele vesnice, ce merita sa fie cunoscuti, apreciati, cumparati, avem muzee unde, cu inalt profesionalism, ni se prezinta comori exceptionale ale artei si spiritualitatii romanesti - asta pana nu vor fi retrocedate sau desfiintate -, avem mult creier si chiar bani se mai gasesc ca arta sa devina parte din viata noastra si o caracteristica a civilizatiei romanesti.   
Publicat de : ---
Data publicării: 14 Aug 2015 - 05:00
 

Link știre