Lista Fantomelor Securitatii: Traian Chebeleu, sfatuitorul lui Iliescu, fost consilier al securitatii [1]

Sabin Orcan continua seria de dezvaluiri, in cadrul emisiunii "Ultimul cuvant", despre ofiteri acoperiti sau colaboratori ai serviciilor secrete care ocupa functii-cheie in stat

. Al optulea nume aflat pe "Lista Fantomelor Securitatii" este Traian Chebeleu, care in prezent ocupa functia de secretar general adjunct al Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre.Potrivit biografiei sale, Traian Chebeleu a avut intre 1964-1968 functia de secretar III in MAE. In 1967 a devenit membru echipei romanesti care a detinut presedintia ONU pentru un an de zile. Intre 1969-1986 a fost secretar II si apoi secretar I la Misiunea Permanenta a Romaniei pe langa ONU. Din 1979 pana in 1982 a fost negociator din partea Romaniei a Declaratiei Adunarii Generale a ONU privind reglementarea pasnica a diferendelor internationale. De asemenea, din 1896 Chelebeu a detinut functia de inginer la Trustul de Constructii Hidroenergetice Bucuresti pana in 1987. In urmatorii doi ani, pana in 1989, acesta a fost redactor la editura Politica. Dupa 1990 a fost director in MAE, sef de cabinet al ministrului de externe, functie detinuta pana in 1992, cand a devenit consilier prezidential si purtator de cuvant al presedintelui Ion Iliescu pentru patru ani. Intre 1997-2001 a devenit reprezentant permanent al Romaniei pe langa organizatiile internationale de la Viena, Austria, iar din 2004 a reprezentat Romania la Ambasada din Austria, timp de trei ani. In perioada 2004-2006 a fost numit director general pentru relatii externe si protocol al Camerei Deputatilor, iar din 2008 pana prezent detine functia de secretar general adjunct al Organizatiei Cooperarii Economice a Marii Negre.In cartea ”Infern 89. Povestea unui condamnat la moarte”, Mircea Raceanu a scris despre Traian Chebeleu.”A doua zi ancheta a continuat in aceeasi formatie. De aceasta data am fost confruntat cu listele continand personalul diplomatic si administrativ de la Agentia Economica, Misiunea Permanenta pe langa ONU, Biblioteca Romana, toate cu sediul la New York. Ca si in ziua precedenta, din zecile si zecile de nume citite, printre care parca aud si astazi numele lui Aurel Costescu, Ionel Georgescu, Ion Duma, Ion Moraru, Virgil Constantinescu, Constantin Ene, Romulus Neagu, Nicolae Ropoteanu, Teodor Tolea, Constantin Nita, Traian Chebeleu, Octavian Ichim, Florin Rosu, Aurel Paraipan, Nicolae Stanica, Bogdan Baltazar, Gheorghe Tinca, Petre Vlasceanu, Fanel Mangu, Gheorghe Horotan, Misu Negritoiu, Teodor Rapanu, Ion Logofatu, Anton Sarbu, Lucian Cernat, Vasile Palita, Alexandru Teodorescu, Ion Datcu, Nicolae Micu, Ion Gorita, Vasile Tilinca, am indicat numai cateva persoane, desi stiam ca marea lor majoritate erau ofiteri de securitate”.”Emilian Andreescu a fost trimis la post de urgenta in 1973 pentru a-l schimba pe un alt diplomat cu probleme, Nicolae Ropotean, care se implicase intr-o relatie amoroasa cu o cipriota, functionara internationala la ONU. Profesorul Ropotean, ardelean de fel, era un bun vorbitor de limba engleza si a fost mutat la ISMB (Securitatea Municipiului Bucuresti), apoi la BRCE, unde a lucrat pana in 1989 la un serviciu special care se ocupa de repatrierea mostenirilor. Bun prieten cu ambasadorul Traian Chebeleu, Ropotean avea sa fie reincadrat in MAE, la Directia ONU si alte Organizatii Internationale (vezi foto Anuarul Diplomatic si Consular al Romaniei 1990, pag. 38), apoi promovat diplomat de presedintele Ion Iliescu”, a scris Ovidiu Ohanesian despre despre Chebeleu, salvatorul securistilor in ”Puterea din umbra”.Vezi AICI episoadele anterioare ale campaniei "Lista Fantomelor Securitatii" care fac dezvaluiri despre guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, directorul FGDB, Eugen Dijmarescu si presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Misu Negritoiu, Teodor Melescanu, fost director al SIE, in prezent consilier de stat la cancelaria primului ministru, europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pascu si Serban Mihailescu, vicepresedinte al UNPR si senator din partea acestui partid.
Publicat de : ---
Data publicrii: 01 Sep 2015 - 05:25
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=49192&titlu=Lista_Fantomelor_Securitatii__Traian_Chebeleu__sfatuitorul_lui_Iliescu__fost_consilier_al_securitatii