Legea anti-bancuri a lui Dragnea, luata in serios si votata de Senat [1]

Diana Oros (adsbygoogle = window

.adsbygoogle || []).push({}); Va place sa spuneti bancuri cu blonde, politisti, evrei sau olteni? S-ar putea sa va para rau caci senatorii au adoptat o lege prin care sa fie pedepsite afirmatiile ce pot fi catalogate drept „defaimare sociala”, deoarece ar fi jignitoare la adresa diverselor minoritati religioase, etnice, sexuale sau sociale. Proiectul a fost initiat de Liviu Dragnea.Proiectul de lege a fost adoptat de Senat cu 52 de voturi pentru si doar 23 impotriva. Daca trece si de votul deputatilor, va trebui sa devenim mai atenti la ce spunem si la adresa cui ca sa nu ne trezim „defaimatori sociali”. Initiativa lui Dragnea prevede infiintarea in cadrul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a unui departament special sub numele Departamentul pentru promovarea demnitatii umane si tolerantei. "Sa facem o subdiviziune a acestui departament, sa fim toleranti si fata de votul celor raposati!", a fost ironia fina a senatorului liberal Marius Pascan. "Daca era atat de simplu, n-am mai fi avut razboaie, n-am mai fi avut fascism, i-ar fi iubit fascistii pe evrei daca se putea impune coercitiv sentimentul de toleranta", a mai spus Pascan. In expunerea de motive, Dragnea arata ca „propunerea legislativa are drept scop crearea unor mecanisme de promovare a valorilor privind demnitatea umana si toleranta fata de diferentele de grup”. Potrivit liderului PSD exista trei domenii in care se pot dezvolta aceste mecanisme de promovare: educatia, mass-media si activitatea functionarilor din administratia publica locala si centrala. Astfel, posturile publice de radio si televiziune vor fi obligate sa includa in grila de programe emisiuni pentru promovarea tolerantei fata de diferentele de grup ce vor reprezenta minim 1% din totalul timpului de emisie. Unitatile de invatamant vor fi obligate sa adopte un plan anual pentru implementarea actiunilor privind combaterea discriminarii si promovarea demnitatii umane si tolerantei, iar manualele scolare vor urma sa fie avizate in prealabil de Departamentul pentru Promovarea Demnitatii Umane si Tolerantei. Potrivit initiativei, o persoana care se considera vizata de defaimarea sociala poate formula, in fata instantei de judecata, o cerere pentru acordarea de despagubiri in termen de 3 ani de la data savarsirii faptei. "Uitati-va in jur, priviti la cata intoleranta asistam in aceste zile. Ii rog pe colegi sa citeasca expunerea de motive si sa nu mai considere ca o lege este buna sau nu in functie de persoana care o propune", a spus senatorul PSD Cristian Dumitrescu. "Chiar a ajuns ura atat de mare? Ne trebuie legi care sa ne impuna toleranta? Toleranta vine din sinea ta", a conchis liberalul Pascan.Defaimarea sociala s-ar putea sanctiona cu amenda de la 1000 la 30.000 lei, daca vizeaza o persoana fizica, respectiv cu amenda de la 2000 la 60.000 lei, daca vizeaza un grup social.Potrivit lui Dragnea, prin defaimare sociala se inteleg jignirile sau afirmatiile care pun in situatie de inferioritate persoanele "care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trasaturi de gen, varsta, rasa, religie, origine etnica, limba materna, traditii culturale, apartenenta politica, orientare sexuala, origine sociala, dizabilitati, boala cronica necontagioasa sau infectie HIV/SIDA”.
Publicat de : ---
Data publicrii: 09 Oct 2015 - 05:40
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=49782&titlu=Legea_anti_bancuri_a_lui_Dragnea__luata_in_serios_si_votata_de_Senat