Gabriel Berca, arest la domiciliu [1]

Curtea de Apel Bacău a decis, luni, plasarea in arest la domiciliu a fostului consilier prezidenţial Gabriel Berca şi a fostului deputat Mihai Banu, trimişi in judecată, in luna august, pentru trafic de influenţă, decizia nefiind insă definitivă, informează Mediafax

.

Inlocuirea măsurii de arest preventiv, dispusă de aceeaşi instanţă in 24 iulie, cu arestul la domiciliu a fost luată de magistraţi la solicitarea celor doi foşti demnitari, la aproape două săptămani de la inceperea judecării cauzei.

Gabriel Berca, fost consilier prezidenţial şi fost ministru al Internelor, a fost trimis in judecată, in luna august, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi primit 185.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a interveni la membri ai Guvernului să atribuie bani unei primării. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Bacău l-au trimis in judecată, alături de fostul senator Gabriel Berca, şi pe fostul deputat Mihai Banu, tot pentru trafic de influenţă.In acelaşi dosar este judecat şi fiul fostului deputat, Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influenţă, se arăta intr-un comunicat de presă al DNA.

La inceputul lunii iunie, UNPR anunţa că Gabriel Berca s-a inscris in formaţiune. Berca a fost membru PMP, vicepreşedinte pentru regiunea Nord-Est, iar anterior a fost in PDL.

Sistem navigatie portabil redus pana la 369 lei comenteaza sau vezi comentarii /* (c)
Publicat de : ---
Data publicării: 13 Oct 2015 - 05:13
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=49808&titlu=Gabriel_Berca__arest_la_domiciliu