Piata de capital ar putea obtine reducerea impozitului pe dividende, din 2016

     Guvernul pregateste o noua modificare a Codului Fiscal, prin ordonanta de urgenta, urmand sa reduca impozitul pe dividende la 5%, de la 1 ianuarie, concomitent cu scaderea TVA la apa la 9%

. Totodata, Executivul intentioneaza sa majoreze plafoanele microintreprinderilor de la 65.000 euro la 100.000 euro.
     Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la inceputul sedintei de Guvern, ca vor fi luate in discutie modificarile propuse la Codul Fiscal, mentionand ca spera ca noile reglementari sa fie adoptate
     Victor Ponta a spus: "In urma discutiilor pe care le-am avut intai la nivel tehnic cu ministrul de Finante, cu ceilalti colaboratori ai mei, dupa care le-am avut in cadrul coalitiei de guvernare, miercuri, pe cifrele pe care le avem astazi (n.r. vineri) pe masa putem, de la 1 ianuarie, o data cu intrarea in vigoare a Codului Fis¬cal, sa continuam sa imbunatatim mediul fiscal in ideea de a stimula dezvoltarea economica, crearea de locuri de munca, toate celelalte lucruri pozitive. Marti putem sa venim prin Ordonanta de Urgenta in asa fel incat, de la 1 ianuarie, trei noi masuri sa se adauge Codului Fiscal".
     Premierul a adaugat: "Scaderea impozitului pe dividende de la 16 la 5 la suta, masura prevazuta in Codul Fiscal pentru 1 ianuarie 2017 si noi o prevedem de la 1 ianuarie 2016, avem calculat impactul pe hartie, dar asa cum s-a intamplat si la TVA la alimente, asa cum s-a intamplat si la CAS, eu sunt convins ca vom incasa mai mult cu 5 la suta. Deci, 16 la suta din nimic e mai putin decat 5 la suta din ceva consistent. Al doilea lucru, o idee sustinuta puternic de ministrul de Finante, si anume scaderea TVA la apa pentru absolut toate tipurile de servicii - casnice, industriale - de la 24 la suta la 9 la suta si, al treilea lucru, o propunere venita si solicitata de catre mediul de afaceri, care se refera la microintreprinderi si anume cresterea plafonului pana la care te poti inscrie ca microintreprindere, de la 65.000 de euro la 100.000 de euro anual, cifra de afaceri, dar cu trei posibilitati: esti microintreprindere si nu ai niciun anagjat, patesti trei la suta impozit, asa cum este acum, esti microintreprindere si ai minim un angajat, platesti doi la suta si eu cred ca vor fi cateva sute de mii, eu zic 200.000 de noi contracte de munca, ceea ce inseamna noi cotizanti la sistemul de asigurari sociale doi la suta si, peste doi angajati, unu la suta impozit din cifra de afaceri".
     La randul sau, Eugen Teodorovici a declarat ca cele trei masuri care vor fi incluse in Codul Fiscal prin Ordonanta de Urgenta "nu fac sa depasesca deficitul pe 2016" si, potrivit ministrului de Finante, impactul bugetar in 2016 la scaderea dividendelor este de circa 1,3-1,5 miliarde lei, dar este compensat cu alte masuri.
     Teodorovici a mai spus ca impactul scaderii TVA la apa va fi de 250 milioane lei, iar impactul scaderii plafonului pentru inregistrarea ca IMM este sub 300 milioane lei.
     Deputatul PSD Aurelia Cristea, membru in Comisia pentru buget, fnante si banci din Camera Deputatilor, a declarat, saptamana trecuta, in cadrul unei conferinte organizate de ziarul "BURSA" ca, daca exercitiul bugetar o va permite, atunci vor fi adoptate unele facilitati fiscale, chiar de anul viitor, precum impozitul pe dividende si la impozitul pe tranzactiile din piata.
     In forma initiala a Codului Fiscal, impozitul pe dividende era prevazut sa se reduca la 5% inca din 2016, insa masura a fost amanata pentru 2017, in forma finala a actului legislativ.
     Recent, si ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anuntat ca reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5% ar putea sa se aplice inca din anul 2016, avand in vedere ca impactul bugetar se va resimti abia in 2017.   
Publicat de : ---
Data publicării: 26 Oct 2015 - 04:59
 

Link știre