Sindicatele din Politie se impart in scandalul Oprea: cel mai mare il lauda, doua mai mici se rascoala impotriva vicepremierului [1]

Foto: Marius Dumbraveanu // Mediafax

Tweet 0 Comenteaza 0 Email Adresa de e-mail la care vrei sa primesti STIREA atunci cand se intampla Aboneaza-te

Sindicatele politistilor au inceput sa ia pozitie fata de scandalul in care vicepremierul Gabriel Oprea este implicat, dupa ce au trecut sase zile fara ca acesta sa ofere vreo explicatie privind circumstantele in care folosea un dispozitiv de coloana oficiala, in care politistul motociclist Bogdan Gigina si-a pierdut viata, cazand intr-o groapa pe strada Stirbei Voda din Bucuresti

. Oprea a invocat faptul ca este o ancheta in curs in acest caz si ca iesirea sa are legatura cu solicitarea presedintelui Klaus Iohannis, care a cerut explicatii duminica. Explicatiile, insa, nu au venit.

Intr-o scrisoare deschisa intitulata „Nu trebuie sa cedam presiunilor publice”, cel mai mare sindicat al politistilor, Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual (SNPPC) se declara solidar cu Gabriel Oprea. Scrisoarea este extinsaincarcata de laude la adresa lui Oprea si de avertismente la adresa politistilor, carora li se cere sa nu uite binefacerile lui Oprea pentru ei, precum si ca ar trebui sa pastreze tacerea in acest scandal. Din conducerea SNPPC face parte si vicepresedintele Toader Paraschiv, care a luat de la bun inceput o pozitie de sustinere a lui Gabriel Oprea, in studiourile de televiziune in care a fost invitat, sustinand ca politistul Gigina a fost vinovat ca nu s-a retras la baza in conditii meteo nefavorabile.

„Nu putem accepta ca, in mod arbitrar, sa se darame tot ceea ce s-a construit pentru aceasta institutie si pentru angajati. Vicepremierul este transformat intr-o tinta politica. Nu stim cine poate sa ceara demisia unui om, fara o ancheta. Ministrul Oprea nu trebuie sa demisioneze. Suntem total de acord ca ancheta trebuie sa se desfasoare, fara presiuni, fara influente, nepartinitor si fara a inventa vinovati inainte de a se finaliza. Consideram ca orice declaratii publice ale celor implicati in evenimentul in care si-a pierdut viata colegul nostru Bogdan Gigina pot influenta ancheta organelor judiciare”, arata conducerea SNPPC.

SNPPC numeste intreg scandalul creat „o diversiune”: „Stim ce inseamna coloana oficiala, stim ce inseamna protectia unui demnitar, stim ce inseamna riscurile meseriei de politist, asa ca nu putem sa ne lasam implicati in aceasta diversiune”.

„Este gresit sa ne transformam in procurori sau judecatori, sa stergem tot ce a fost bun si sa limitam totul la acest eveniment nefericit, spunand ca ministrul ar fi vinovat. Suntem politisti si stim ca responsabilitatea juridica pentru moartea colegului nostru nu poate fi aruncata, inaintea unei anchete, asupra ministrului, pentru a atinge interesul politic si de moment al unora. Toti ministrii de interne au beneficiat de protectie si este firesc acest lucru. In cazul acestor functii, situatiile de urgenta pot interveni oricand.

Daca pe noi nu ne intreaba nimeni cine merita sau nu sa fie ministru de interne, asta nu inseamna ca noi nu avem ceva de spus. Ori, in mandatul ministrului Gabriel Oprea, orice angajat al MAI poate sa confirme ca am avut foarte multe rezultate pozitive. Am primit drepturile legale pe care ani de zile nimeni nu le mai acorda, am beneficiat de cea mai buna logistica din ultimii 15 ani, iar pentru salarii si pensii am vazut ca exista dialog sindicate-conducere MAI, ca se poate lupta si cineva din conducerea MAI pentru politisti, cu rezultate reale. Sa nu uitam ca ministrul Oprea a intreprins demersuri pentru colegii care au fost raniti, bolnavi grav, dar si pentru familiile celor care si-au pierdut viata in misiune”, sustin politistii din SNPPC, intr-un comunicat de presa postat pe site-ul sindicatului.

„Diamantul” si Pro Lex, reactii dure la slugarnicia colegilor de la SNPPC

Doua sindicate mai mici ale politistilor au reactionat luni dur la pozitia exprimata de colegii lor de la SNPPC si dupa ce ministrul Gabriel Oprea a iesit cu o declaratie publica in care nu a adus nicio explicatie noua pentru circumstantele in care circula folosind un dispozitiv de coloana oficiala.

Sindicatul Politistilor din Romania ”Diamantul” ii acuza pe cei din SNPPC, intr-un comunicat de presa semnat de Emil Pascut, ca s-au transformat in aparatori furibunzi ai lui Gabriel Oprea si cere plecarea lui Oprea si a sefilor de la Rutiera.

Pascut spune ca Gabriel Oprea nu avea dreptul legal la coloana oficiala, iar „resursele umane si logistice angajate pentru formarea coloanei oficiale au fost folosite ilegal, atat acum, cat si in trecut”.

„In mod clar, Bogdan Gigina a murit in mod absurd, servind obedient, impreuna cu alti BPR-isti (Brigada de Politie Rutiera - n.r.), dorinta nestavilita de grandomanie a ministrului Oprea. Oprea nu avea dreptul legal la coloana oficiala. Pe cale de consecinta, resursele umane si logistice angajate pentru formarea coloanei oficiale au fost folosite ilegal, atat acum, cat si in trecut”, arata conducerea sindicatului „Diamantul”.

Oprea este numit „ciocoi” si „gunoier politic” de sindicatul condus de Pascut. „Acestea fiind zise, nu va e greata? Voua, agentilor si ofiterilor de politie care cotizati sindical la SNPPC, SNAP? (...) Nu va e rusine de voi, cei care sunteti membri la SNPPC, SNAP, Sed Lex, cand va uitati in oglinda? Voi cotizati din greu pentru ca acesti indivizi sa va apere interesele. In fapt cotizati pentru unii care au pactizat cu conducerea si care va trimit fara sa clipeasca la groapa”, sustine Pascut.

„Nu in ultimul rand, refuzati sa mai executati orbeste ordinele sefilor ierarhici! O viata rapusa si o familie distrusa nu pot fi compensate cu un grad de subinspector post-mortem!”, se incheie scrisoarea sindicatului „Diamantul”.

Sindicatul Pro Lex, condus de Vasile Lincu, arata intr-un comunicat de presa, publicat dupa declaratiile de luni dimineata ale lui Gabriel Oprea, ca exista o „prezumtie de vinovatie” care planeaza asupra tuturor celor implicati in accidentul lui Gigina - ministru, cel care a aprobat coloana oficiala, seful de dispozitiv, Bogdan Gigina insusi si firma care a sapat groapa.

„Viceprim-ministrul Gabriel Oprea foloseste expresii puternice: „nu lasam pe nimeni in urma”, „ma bat pentru oamenii mei”, „sunt om de onoare”, insa realitatea a demonstrat ca, pus in situatia de a fi martorul ranirii un om din echipaj, nici nu s-a dat jos din masina sa vada in ce stare se afla”, arata comunicatul Pro Lex.

„Realizarile viceprim-ministrului Gabriel Oprea pentru politisti sunt de necontestat, insa nu compenseaza si nici nu-l absolva de vina, atat moral pentru fapta de a-si lasa in urma un om din echipaj si nici penal daca se demonstreaza ca a abuzat de functie. Decesul politistului din coloana oficiala a viceprim-ministrului Oprea reprezinta doar unul din efectele nerespectarii legii in MAI.

Politistilor le este frica de sefi, executa orice dorinta a acestora, chiar cu riscul de a raspunde civil, penal sau chiar cu viata”, mai arata comunicatul lui Vasile Lincu, care explica faptul ca politistii nu contesta atunci cand sunt schimbati ilegal din functii de conducere sau cand sunt obligati sa plateasca singuri reparatiile masinilor de serviciu sau sa munceasca in afara orelor de serviciu sau sa faca sarcini fara legatura cu atributiile lor.

„MAI controleaza in mare masura miscarea sindicala din politie, implicandu-se in divizarea sindicatelor si sustinerea si promovarea anumitor lideri. Acestia si-au dovedit servilismul cand s-au transformat in avocatii ministrului, invocand realizarile acestuia si vinovatia politistului accidentat. Explicatia acestor puncte de vedere sta in trecutul, prezentul si beneficiile acestor lideri”, explica Vasile Lincu.

Comunicatul se incheie cu un avertisment pentru politisti: „Toti politistii care cunosc si nu reactioneaza la abuzuri, nu sunt victime, ci complici. Declaratiile sub anonimat nu reprezinta act de curaj si nu sunt in masura sa schimbe ceva in politie”.

Demisia lui Oprea, ceruta mai intai de un politist din Neamt

Demisia ministrului Gabriel Oprea este ceruta si de un politist din Neamt, Ioan Canarau. Acesta a fost, de altfel, primul politist care i-a cerut public demisia ministrului Gabriel Oprea.

”Din pacate, doar cand se intampla astfel de tragedii mizeria de sub pres ascunsa de mai marii politisti din conducerea ministerului iese la iveala. Nu trebuia sa moara un politist ca opinia publica sa afle ca uneori ministrul nostru foloseste coloane oficiale in mod ilegal. (...) Probabil astazi noi nu stim daca era sau nu legala coloana oficiala. Pe o vreme ca aceea colegii mei din Bucuresti spun ca nu trebuiau scoase motocicltele si ca politistii nu trebuiau sa insoteasca acea coloana cu motociclete, ci doar cu autospeciale, cu autoturisme. Cred ca ar trebui sa fie demis sau sa isi dea demisia de onoare, daca o mai are, daca nu macar o demisie de conjuctura”, a declarat Ioan Canarau, agent sef principal la Directia de Ordine Publica din cadrul Politiei Neamt.

Politistul nemtean sustine ca s-a intamplat ca Gabriel Oprea sa vina cu coloana oficiala si la o nunta din judetul Neamt.

Sase zile de la moarte lui Gigina, nicio explicatie completa din partea lui Gabriel Oprea

Politistul Bogdan Cosmin Gigina (28 de ani), de la Brigada Rutiera a Capitalei, a murit in seara zilei de 20 octombrie, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti, unde a fost transportat dupa ce a cazut cu motocicleta intr-o groapa de pe bulevardul Stirbei Voda din Capitala.

Politistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, insa informatii despre aceasta situatie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai intai pe surse.

Abia la doua zile de la accident, Politia Capitalei a transmis un comunicat in care a confirmat ca politistul de la Rutiera asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informatiilor comunicate, participase la "o activitate in cadrul unei institutii din domeniul securitatii si ordinii publice".

Potrivit reprezentantilor Politiei Capitalei, la momentul accidentului, coloana oficiala a lui Gabriel Oprea, "de care demnitarul beneficia in conditiile legii", se deplasa cu o viteza adaptata la conditiile meteo si de trafic existente, pe traseul Baneasa - Piata Presei Libere - Arcul de Triumf - Piata Charles de Gaulle Piata Victoriei - bulevardul Uranus - strada Stirbei Voda. Dupa accident, coloana oficiala s-a oprit la fata locului si au fost dispuse masuri pentru mobilizarea echipajelor medicale, sustinea Politia.

Martori care erau foarte aproape de locul accidentului de pe strada Stirbei Voda spun insa ca masina in care se afla ministrul Gabriel Oprea nu a oprit dupa accident.

Duminica, Ministerul Afacerilor Interne a transmis primul raspuns oficial legat de ancheta privind moartea politistului Bogdan Gigina, care insotea coloana oficiala a ministrului Gabriel Oprea, sustinand ca MAI si ministrul nu pot prezenta detalii pe acest subiect inainte de finalizarea anchetei.

"Ca raspuns la solicitarile mass-media referitoare la circumstantele producerii accidentului din seara zilei de 20 octombrie a.c., in urma caruia si-a pierdut viata politistul Bogdan Cosmin Gigina, Directia Informare si Relatii Publice transmite urmatoarele: Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a deschis, la data de 20 octombrie a.c., o ancheta in care se fac cercetari privind cauzele si imprejurarile producerii accidentului. Potrivit prevederilor Codului de Procedura Penala, privind Competenta Procurorului, "procurorul conduce si controleaza nemijlocit activitatea de urmarire penala a politiei judiciare si a organelor de cercetare penala speciale, prevazute de lege", arata MAI, intr-un comunicat de presa transmis duminica, la cinci zile dupa accident.

Sursa citata preciza ca, potrivit prevederilor legale, "MAI si reprezentantii sai, inclusiv ministrul afacerilor interne, nu pot face declaratii publice sau prezenta detalii pe acest subiect inainte de finalizarea anchetei".

Ministerul Afacerilor Interne mai arata ca "respecta intocmai prevederile legale si acorda sprijin activ tuturor institutiilor abilitate sa solutioneze aceasta cauza".

La cateva ore dupa comunicatul MAI, Parchetul Capitalei a transmis precizari privind stadiul anchetei in care se fac cercetari pentru ucidere din culpa in cazul politistului Bogdan Gigina, aratand ca anchetatorii au cerut de la MAI, Politia Capitalei si Politia Romana date despre coloana oficiala a ministrului Gabriel Oprea din ziua accidentului, primind deocamdata doar partial informatiile solicitate.

"Pentru lamurirea tuturor imprejurarilor cauzei au fost solicitate Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Politiei Romane si Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti actele normative interne care reglementeaza cadrul general de constituire a coloanelor oficiale, actele interne emise cu privire la coloana oficiala din care facea parte lucratorul de politie decedat, precum si date cu privire la componenta coloanei la momentul incidentului. Pana in prezent ne-au fost furnizate partial informatiile solicitate", potrivit Parchetului Tribunalului Bucuresti.

Anchetatori au solicitat si datele stocate cu privire la comunicatiile interne ale politistilor implicati in deplasarea coloanei oficiale a ministrului Gabriel Oprea din ziua accidentului si au audiat persoane care aveau cunostinta despre imprejurarile in care s-a produs accidentul de pe strada Stirbei Voda, respectiv politistii din coloana si cei aflati in intersectie, muncitorii care efectuau lucrarile de reparatii, precum si alti martori aflati in zonaa.

Procurorii au solicitat si documentatia privind efectuarea lucrarilor de reparatie de la locul producerii evenimentului, printre care actele de autorizare, contractele incheiate, procedurile de executare a lucrarii, inclusiv elementele de semnalizare si siguranta specifice.

Dupa accidentul in care a murit politistul Bogdan Gigina, in spatiul public s-au vehiculat mai multe intrebari care inca asteapta un raspuns de la ministrul Gabriel Oprea, printre care si cele legate de dreptul acestuia de a beneficia de coloana oficiala, dar si locul de unde acesta venea si unde trebuia sa ajunga in ziua accidentului, dar si daca, in conditii de ploaie, nu trebuia sa renunte la escorta cu motociclist.

De marti seara, cand a avut loc accidentul, ministrul Gabriel Oprea nu a avut nicio reactie, insa MAI a anuntat ca vicepremierul face declaratii de presa luni, de la ora 11.00, la sediul ministerului.

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, duminica, la Arad, ca "este inadmisibil" ca Guvernul sa nu ia o pozitie oficiala in cazul accidentului in care si-a pierdut viata politistul Bogdan Gigina, adaugand ca ii pofteste "de urgenta in fata microfoanelor pe domnii Ponta si Oprea sa dea lamuriri".

Premierul Victor Ponta a refuzat sa le raspunda jurnalistilor, vineri, daca ministrul Gabriel Oprea avea dreptul legal sa foloseasca escorta Politiei Rutiere, inclusiv a motociclistilor, in toate deplasarile pe care acesta le face, el precizand ca raspunde doar la intrebari legate de rectificarea bugetara.

Potrivit Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, echipaje ale Politiei Rutiera asigura insotirea coloanelor oficiale doar in cazul sefului statului, presedintelui Senatului, presedintelui Camerei Deputatilor si primului ministrului. Ministrii pot beneficia de insotire cu echipaje ale Politiei Rutiere doar "in situatii deosebite, care impun deplasarea in regim de urgenta", conform prevederilor legale.

Mai multi lideri politici, precum si organizatii neguvernamentale au cerut demisia lui Gabriel Oprea din functiile de vicepremier si de ministru de Interne, dar si lamurirea circumstantelor accidentului a carui victima a fost Bogdan Gigina.

Citeste si O petitie online pentru demiterea ministrului Oprea a adunat in 4 zile aproape 16.000 de semnaturi Citeste si PRIMA REACTIE a lui Oprea dupa moartea politistului care ii deschidea coloana oficiala: „Speculatiile ca as fi utilizat ilegal dispozitivul de insotire in trafic sunt complet nefondate” Citeste si Cine este primul politist care are curajul sa-i ceara demisia lui Oprea: ”Sa isi dea demisia de onoare, daca o mai are”
Publicat de : ---
Data publicrii: 27 Oct 2015 - 05:17
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=50207&titlu=Sindicatele_din_Politie_se_impart_in_scandalul_Oprea__cel_mai_mare_il_lauda__doua_mai_mici_se_rascoala_impotriva_vicepremierului