Marko Bela a taiat elanul democratilor de a-i inlocui pe Nastase si Vacaroiu [1]

Presedintele UDMR, Marko Bela, s-a opus miercuri seara, la o reuniune a liderilor coalitiei majoritare, inlocuirii presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase.

Marko Bela a avut o scurta disputa pe aceasta tema cu liderul Partidului Democrat, Emil Boc. Acesta tocmai anuntase cu doua ore inainte ca va cere celorlalti parteneri de guvernare "un calendar precis al preluarii puterii" si, implicit, a schimbarii din functie a lui Vacaroiu si Nastase. Potrivit unor participanti la sedinta liderilor coalitiei, Marko Bela i-a explicat liderului PD ca adoptarea Legii minoritatilor - care reprezinta o solicitare a UDMR - este compensata de faptul ca parlamentarii maghiari sustin Guvernul, iar recent au votat si pentru inlocuirea conducerii Radioului si Televiziunii publice. "Aceasta inseamna ca UDMR ar putea sa ceara altceva, nu se stie deocamdata ce, in contrapartida cu sprijinul pentru numirea unor noi presedinti ai Camerei si Senatului", a comentat un lider al Aliantei D.A. afirmatiile lui Marko. Miercuri seara, presedintele UDMR i-a mai cerut lui Boc sa aiba rabdare si sa astepte rapoartele comisiilor pentru regulament ale Camerei si Senatului, rapoarte care trebuie depuse pana la 1 septembrie. Ele ar urma sa includa si proceduri pentru inlocuirea conducerilor celor doua Camere. Aceste proceduri trebuie puse in acord cu o decizie a Curtii Constitutionale, care arata ca presedintii Camerelor nu pot fi inlocuiti decat la propunerea grupului parlamentar care i-a propus. "Nu este nici o graba, acum sau in septembrie e totuna", i-ar fi spus Marko Bela lui Emil Boc. Intrucat deciziile in cadrul coalitiei sunt luate in consens, reprezentantii PNL si PD la aceasta sedinta nici macar nu au mai luat cuvantul. Aceasta a fost a doua sedinta consecutiva in care reprezentantii coalitiei au discutat, fara sa ajunga la nici un acord, despre acest subiect.
Udemeristii si conservatorii au blocat dezbaterile in Comisia pentru Regulament
Opozitia partenerilor din Coalitie fata de intentia Aliantei de a-l revoca pe Adrian Nastase s-a manifestat din plin la lucrarile Comisiei pentru Regulamentul Camerei. Reprezentantul UDMR, Attila Varga, cel al Partidului Conservator, Bogdan Ciuca, deputatul minoritatilor nationale, alta decat maghiara, Liana Dumitrescu si, evident, presedintele Comisiei, pesedistul Ioan Bivolaru, au reusit blocarea lucrarilor, votand impotriva prelungirii sedintei peste limita stabilita. In favoarea continuarii discutiilor s-au pronuntat Bogdan Pop (PD), Mircea Iustian (PNL) si Olguta Vasilescu (PRM). Dupa ce, o buna bucata de timp, deputatii au vorbit pe marginea unui articol referitor la posibilitatea alesilor de a se organiza in grupuri parlamentare, brusc, cu cateva minute inainte de ora 12,00, Liana Dumitrescu si-a amintit ca are un alt program si ca nu mai poate ramane pentru o eventuala prelungire a lucrarilor. Aceeasi problema a avut-o si conservatorul Ciuca, care a aratat ca trebuie sa ajunga la o reuniune importanta organizata de Asociatia Pro Democratia. Reprezentantul UDMR a votat impotriva propunerii de continuare a dezbaterilor. La fel a procedat si Ioan Bivolaru, care, constatand ca cei care vor sa-l schimbe pe Adrian Nastase din functia de presedinte al Camerei sunt in minoritate, a inchis sedinta. De altfel, atat reprezentantul minoritatilor nationale, cat si cei ai UDMR si PC, membri in Coalitia proguvernamentala au evitat sa spuna clar daca sprijina demersul PNL-PD sau nu.
Emil Boc se declara dezamagit
Ieri, presedintele PD, Emil Boc, a recunoscut ca a avut acest diferend cu liderul UDMR, Marko Bela, dar a insistat ca liderii coalitiei au acceptat sa reia discutia saptamana viitoare. "Eu inca sunt foarte convins ca vom gasi intelegere la partenerii nostri, ca trebuie sa guvernam, nu sa ne facem ca guvernam", a declarat Boc. El si-a exprimat insa dezamagirea pentru situatia din Comisia pentru regulament a Camerei, unde PUR si UDMR nu i-au sustinut pe democrati. "Apreciez ca partidele coalitiei ar trebui sa fie solidare in preluarea puterii la toate nivelurile", a declarat liderul PD, care a insistat pe faptul ca democratii si liberalii sunt solidari in jurul acestei decizii.
Publicat de : Bogdan COSTACHE, M.M
Data publicării: 17 Iun 2005 - 08:25
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5108&titlu=Marko_Bela_a_taiat_elanul_democratilor_de_a_i_inlocui_pe_Nastase_si_Vacaroiu