Birourile reunite trimit conducerii Camerei interpretarea comisiei de statut referitoare la suspendarea lui Zgonea [1]

Birourile permanente reunite au decis, miercuri, sa trimita conducerii Camerei Deputatilor punctul de vedere al Comisiei de statut potrivit caruia Valeriu Zgonea isi pierde functia de presedinte automat, dupa ce a ramas fara sprijinul politic al grupului parlamentar care l-a propus

.

Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor

"In legatura cu scrisoarea Comisiei de statut a Senatului si a Camerei pe care a trimis-o Birourilor reunite permanente ca urmare a solicitarii pe care a primit-o de interpretare a art. 32 alin 3 din Legea 96 (privind Statutul deputatilor si senatorilor — n.r.), aceasta scrisoare nu aduce niciun element senzational, spune foarte clar ca (...) in speta Legea 96 este extrem de explicita pe aceasta problema si anume cand grupul parlamentar, care a acordat sprijinul politic unui deputat sau unui senator pentru a fi ales intr-o functie din cadrul structurilor Parlamentului, este in situatia de a-i retrage sprijinul politic, atunci bineinteles el (deputatul sau senatorul — n.r.) pierde dreptul de ocupa functia respectiva. Birourile permanente au hotarat sa inainteze acest punct de vedere catre Biroul permanent al Camerei Deputatilor", a precizat presedintele Senatului Calin Popescu-Tariceanu, dupa sedinta Birourilor reunite.El a spus ca aceasta adresa a comisiei nu va fi supusa votului in plenul reunit al Parlamentului, ci a fost inaintata catre Camera Deputatilor.Comisia permanenta privind statutul parlamentarilor a decis, in 15 mai, cu cinci voturi "pentru" si unul "impotriva", interpretarea art.32 alin.3 din statut in sensul ca Valeriu Zgonea isi pierde functia de presedinte al Camerei Deputatilor automat, dupa ce a ramas fara sprijinul politic al grupului care l-a propus.Deputatii au votat, miercuri, proiectul de hotarare privind modificarea regulamentului prin care presedintele forului legislativ isi poate pierde functia mai usor.Potrivit proiectului, presedintele Camerei Deputatilor poate fi revocat "in caz de pierdere a calitatii de membru al grupului parlamentar caruia ii apartine functia si care l-a propus pentru aceasta, la data precizata de deputat sau de liderul grupului respectiv, dupa caz, si in caz de pierdere a sprijinului politic la data informarii plenului Camerei despre incetarea de drept a calitatii de membru al Biroului permanent''.Documentul mai prevede, de asemenea, ca revocarea din functie a oricarui membru al Biroului permanent poate fi solicitata de grupul parlamentar care l-a propus si se aproba cu votul majoritatii deputatilor prezenti. Propunerea de revocare se face in scris de catre liderul grupului parlamentar respectiv, iar votul este secret, cu bile.Potrivit unor surse parlamentare, procedural, fie in baza acestui punct de vedere al comisiei de statut, fie in baza regulamentului exista posibilitatea suspendarii sau revocarii lui Valeriu Zgonea din functia de presedinte al Camerei Deputatilor.In cazul suspendarii, se ia act in plenul Camerei si se constata, sub semnatura liderului de grup, ca acesta nu mai este membru al grupului. Apoi, Camera Deputatilor va da, prin vot, o hotarare de vacantare a postului si, printr-un alt vot, numeste o alta persoana in loc.In cazul revocarii, liderul grupului caruia ii revine functia de presedinte solicita, in plen, revocarea presedintelui si este nevoie de un vot in plen, revocarea nefiind automata. Apoi, printr-un alt vot la plenului, se numeste o alta persoana in loc, au precizat sursele citate.

CITESTE SI: Dragnea, despre modificarile la Regulamentul Camerei: Lungindu-se foarte mult, e o boala lunga


Publicat de : ---
Data publicãrii: 09 Iun 2016 - 06:15
 

Link ºtire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=55138&titlu=Birourile_reunite_trimit_conducerii_Camerei_interpretarea_comisiei_de_statut_referitoare_la_suspendarea_lui_Zgonea