Deputații au fost prea puțin solicitați de Guvern [1]

Adrian Năstase a prezentat bilanțul primei sesiuni parlamentare
din actuala legislatură

Președintele Camerei Deputaților, Adrian Năstase, nu este nici mulțumit dar nici nemulțumit de activitatea forului legislativ pe care îl conduce. El spune că va rămâne la aprecierea alegătorilor. "Cei care ne-au trimis aici trebuie să fie mulțumiți de ceea ce facem", a declarat Năstase.
În opoziție cu Guvernul și Președinția, care promiteau cu surle și trâmbițe un bilanț după primele șase luni de guvernare și au uitat, președintele Camerei Deputaților n-a promis nimic dar a prezentat, ieri, bilanțul de activitate al primei sesiuni parlamentare din această legislatură a forului pe care îl conduce. Elaborat în stil ingineresc, cu date, cifre, grafice, bilanțul cuprinde atât activitatea legislativă a Camerei Deputaților, cât și activitățile conexe, printre care și activitatea de politică externă.
Potrivit celor prezentate de președintele Camerei, a fost epuizată întreaga materie legislativă. "Practic, pe ordinea de zi a Camerei, noi nu avem, în momentul de față, dacă am vrea să ne întâlnim săptămâna viitoare, nimic de aprobat sau de dezbătut", a spus Adrian Năstase. Astfel, din totalul de 422 inițiative aflate în proces legislativ, în această sesiune au fost înregistrate 292, din care Guvernul a trimis doar 53, Senatul 140 și 99 au fost propuneri ale deputaților. Dintre acestea, au fost votate 324, în 214 dintre ele Camera Deputaților având rol de cameră decizională.
Președintele Camerei Deputaților a prezentat în context programul legislativ prioritar (la nivel de lege) pentru integrarea României în Uniunea Europeană. Astfel, din cele 77 de proiecte de lege pe care Guvernul le-a inclus în programul prioritar pe semestrul I 2005, doar 33 au fost înregistrate și au parcurs mai multe etape ale procesului legislativ la Camera Deputaților. Acestea soluționează 44 de elemente angajate în cadrul criteriilor și capitolelor de negociere cu UE. Dintre cele 33 de legi, 28 au fost promulgate, una este în faza de reexaminare la Curtea Constituțională, 3 sunt în procedură legislativă la Camera Deputaților și una a fost adoptată de deputați și transmisă la Senat. Potrivit lui Adrian Năstase, printre cele mai importante legi se numără Ratificarea Tratatului de aderare a României la UE, Legea privind combaterea evaziunii fiscale, cea privind societățile de microfinanțare și legea privind stimularea investițiilor în agricultură.
Cât privește capitolul diplomație parlamentară, activitatea a fost axată pe demersuri în favoarea adoptării avizului conform al Parlamentului European și semnării, la 25 aprilie a.c., a Tratatului de aderare la UE.
Un subiect de care s-au ferit mai toți președinții Camerei Deputaților de-a lungul timpului, cel legat de investiții, a fost tratat în modul cel mai transparent de Năstase. Investițiile făcute în perioada februarie-iunie 2005 la Camera Deputaților sunt de 2.600 miliarde lei.
Publicat de : Cornelia Drăghici
Data publicării: 02 Iul 2005 - 10:26
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5549&titlu=Deputatii_au_fost_prea_putin_solicitati_de_Guvern