CCR a decis: Mai multe prevederi din Regulamentul Senatului sunt neconstitutionale [1]

Plenul Curtii Constitutionale a admis marti, cu unanimitate de voturi, o sesizare de neconstitutionalitate referitoare la unele prevederi cuprinse in doua articole din Regulamentul Senatului, formulata de 25 de senatori

.

CCR

"In urma deliberarii, Curtea Constitutionala, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea de neconstitutionalitate formulata si a constatat ca dispozitiile art. 89 alin. (8) pct. 2 liniuta 13 si art. 146 alin. (5) teza intai, alin. (8), (10) si (11) din Regulamentul Senatului sunt neconstitutionale", se precizeaza intr-un comunicat al CCR. 

Prevederea de la articolul 89 declarata neconstitutionala se refera la faptul ca "Senatul ia in dezbatere si adoptare, in calitate de Camera decizionala, proiectele de lege si propunerile legislative adoptate de Camera Deputatilor, la sesizarea acesteia, inclusiv cele referitoare in domeniile stabilite la art. 75 din Constitutia Romaniei, republicata", inclusiv domeniul prevazut de articolul 123 alineatul 3 din Legea fundamentala, unde se precizeaza ca "atributiile prefectului se stabilesc prin lege organica".CCR a constatat ca sunt neconstitutionale si mai multe prevederi ale articolului 146 din Regulamentul Senatului, care se refera la procedura de urmat in cazurile exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi, ordonante ori dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, "care are legatura cu solutionarea cauzei in orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia".Plenul CCR a respins totodata, ca neintemeiata, sesizarea de neconstitutionalitate referitoare la dispozitiile art. 89 alin. (8) pct. 2 liniuta 14, art. 146 alin. (5) teza a doua si art. 150 din Regulamentul Senatului, constatand ca acestea sunt constitutionale in raport cu criticile formulate, in timp ce sesizarea de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 151 alin. (1), (2) si (7) din Regulamentul Senatului a fost respinsa ca inadmisibila.Printre sesizarile respinse se numara si cea referitoare la articolul 150 din Regulamentul Senatului, care prevede ca "Senatul are dreptul sa ceara punerea sub urmarire penala a membrilor Guvernului, potrivit dispozitiilor Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicata, cu modificarile ulterioare".Decizia CCR este definitiva si general obligatorie si se va comunica Senatului.


Publicat de : ---
Data publicării: 29 Iun 2016 - 05:14
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=55552&titlu=CCR_a_decis__Mai_multe_prevederi_din_Regulamentul_Senatului_sunt_neconstitutionale