La umbra infailibilului Basescu [1]

O tendinta predominanta din politica autohtona este de a merge exclusiv pe mana lui Basescu.

Exista categorii de militanti, votanti, simpatizanti ai fostului primar care cred ca acesta a devenit infailibil o data cu promovarea in functia cea mai inalta din stat. Infailibilitatea muritorilor este un oximoron. Nici un om cu bun simt si curaj nu trebuie sa accepte ideea infailibilitatii politicienilor, bogatasilor, intelectualilor, preotilor, s.a.m.d. Dogma infailibilitatii politice din regimurile totalitare naziste sau comuniste (vezi cazurile Hitler, Stalin, Mao, Ceausescu, Castro, etc.) a distrus milioane de indivizi, nenumarate grupuri sociale, profesionale, comunitati, clase sociale, natiuni. Iliescu si Constantinescu au avut puseuri de infailibilitate, dar analistilor, ziaristilor si opozitiei nu le-a fost greu sa demonstreze precaritatea lor. Precaritatea Basescu este uneori stridenta. Cu toate acestea, s-au pus la cale inginerii politice a caror singura motivatie este ca provin din imaginatia actualului presedinte.

Nu stiu daca PD va ajunge partid popular, dar va deveni cu siguranta partid prezidential. Basescu nu ia in considerare efectul de bumerang. In timp ce PNL este ocupat cu guvernarea si se erodeaza, PD beneficiaza de popularitatea titularului de la Cotroceni. Au aparut in ultima vreme in presa drastice puneri la punct ale liberalilor, carora li s-a facut bilantul erorilor si inadvertentelor. Daca s-ar obosi cineva sa faca bilantul istoric al Partidului Democrat, la origine Frontul Salvarii Nationale, el ar fi si mai deficitar decat acela al PNL. Basescu a jucat un rol cheie in aceasta istorie negativa, chiar si cand nu era presedintele partidului. Istoria lor este indisolubila. Prin urmare, cand se vor vedea consecintele erorilor grave comise de PD, ele se vor repercuta asupra celui perceput ca fiind in continuare liderul maxim al partidului. Intr-o perioada cand prioritatea absoluta este consolidarea democratiei, constructia statului de drept, integrarea europeana, partidul lui Basescu vrea sa zdruncine totul - Alianta DA, coalitia guvernamentala si parlamentara, stabilitatea politica. Nefiind un partid al consensului, PD se hraneste doar din cultivarea conflictului si instabilitatii, dupa modelul comportamental al liderului sau informal.

Organizatie contorsionista, dar consecvent populista, PD urmareste sa devina cel de-al doilea partid mare din Romania. Tot ceea ce intreprinde aceasta formatiune are sens doar din punctul de vedere al logicii partidului politic. Nici logica guvernarii, nici logica integrarii si cu atit mai putin cea a coalitiei nu sunt respectate. De loialitate fata de parteneri nici nu mai poate fi vorba. Iar oportunismul trecerii din familia socialista in cea populara, ca urmare a unor calcule cinice privind viitoarea configuratie a echilibrului politic european, a fost comentat deja pe larg. In timp ce partenerii din Alianta si din coalitie sunt captivii unor actiuni politice ambigue, greu de realizat, cu final imprevizibil, PD urmareste scopuri clare, usor de realizat, cu final aparent previzibil. Numai ca socoteala de acasa rareori se potriveste cu aceea din targ.

Comparativ, Basescu pare peste nivelul istoric stabilit de predecesorii Iliescu si Constantinescu. In comparatie insa cu nevoile actuale ale Romaniei, care sunt tot mai mari, ca urmare a deficitelor anterioare, s-ar putea ca pana la urma si el sa se dovedeasca inadecvat. Daca va reusi insa, va fi in beneficiul tuturor. De aceea, el nu trebuie demolat de critici rauvoitoare, ci ajutat, macar cu avertismente privind riscurile actiunilor pe care le intreprinde. Are nevoie de avertismente, pentru ca dupa abandonul lui Plesu, in jurul lui par a fi ramas doar "yes-people". Pentru unul din varful piramidei exista pericolul ca nimeni sa-i nu-i spuna "NU." In schema de la Cotroceni, ar trebui ca Basescu sa angajeze pe cineva care sa-i explice mereu care sunt alternativele contrare fata de deciziile pe care el le crede fara cusur. Ca un partid intreg merge pe mana lui, nu este o noutate sau o ciudatenie. Dar ca sa inhami o tara exclusiv la tractiunea unui lider care se bazeaza doar pe instinct politic, este ca si cum te-ai supune arbitrariului. Conducerea unei tari nu are nimic in comun cu conducerea unei nave pe mare, cum crede Basescu, sau cu purtarea unei batalii, cum cred altii. In politica democratica trebuie sa iei decizii intelepte, echilibrate, drepte, care sa urmareasca interesul public precum si producerea unor daune minimale intereselor particulare legitime. Basescu nu a inteles inca un adevar elementar: ceea ce este bine doar pentru un partid mic, precum PD, nu poate fi bun si pentru o tara intreaga. Acceptand aceste premise, sa vedem daca este capabil sa duca la capat rationamentul.
Publicat de : Dan Pavel
Data publicării: 04 Iul 2005 - 07:17
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=5566&titlu=La_umbra_infailibilului_Basescu