ISIS, la portile Italiei! [1]

Autor: Tudor Borcea

Dupa eliberarea orasului libian Sirta, jihadistii Statului Islamic s-ar putea dirija spre coastele italiene, deghizandu-se in emigranti si refugiati, via Mediterana, a avertizat Giacomo Stucchi, presedintele comisiei parlamentare italiene pentru securitatea Republicii

.

 

Oras al ?necredinciosilor?, Cetatea eterna se afla in colimatorul ?lupilor solitari?

?Inainte vreme, scenariul in care Daesh trimite combatanti in ambarcatiuni catre Europa, tinand cont de cheltuieli si de timpul investit, era putin probabil si chiar imposibil. Intre timp, in sanul Statului Islamic domneste haosul, iar cei care au parasit Libia ar putea foarte bine sa se indrepte catre Europa, via Mediterana?, a explicat Stucchi. Potrivit acestuia, motivele teroristilor care calatoresc sunt diferite, incepand cu a se pierde din randurile gruparii teroriste si a-si sterge urmele si terminand cu continuarea unor actiuni teroriste in Europa. ?Este portul maritim al ISIS si punctul de plecare spre Roma, cu voia lui Allah?, se poate citi pe un zid din Sirta, gratie unei fotografii publicata de rebelii libieni pe Facebook. De  partea sa, deputatul italian a insistat asupra faptului ca aceste amenintari constau intr-o propaganda pe care ISIS o duce in ultimul timp in Libia, vizand in principal Occidentul, fireste impreuna cu simbolurile sale pe care ?califatul? spera sa le distruga. Iar Roma, cu titlul de leagan al crestinismului, se afla in colimatorul jihadistilor, la fel ca si alte orase cheie ale ?necredinciosilor?. Autoritatile italiene, care au ridicat nivelul de alerta in fata amenintarii jihadiste, se tem ca luptatorii Daesh veniti din Sirta vor tracversa Mediterana in ambarcatiunile folosite de emigranti pentru ca apoi sa desfasoare atacuri de genul ?lupilor solitari? pe teritoriul tarii. Pe de alta parte, expulzarile strainilor suspectati de radicalizare s-au multiplicat in ultimele saptamani in Italia.

Daesh recruteaza refugiati in Germania

Islamisti radicali, intre care salafistii, pozeaza in filantropi pregatiti sa-i ajute pe refugiati, pe care-i contacteaza si-i invitain moscheile lor, deloc putine in Germania, cu scopul final de a-i recruta in randurile gruparii jihadiste Statul Islamic, a declarat directorul serviciilor de informatii interne germane (BfV), Hans-Georg Maassen. Potrivit acestuia, islamistii radicali au incercat de peste 340 de ori sa-i recoleze pe refugiatii gazduiti in centrele de primire de pe teritoriul Germaniei. ?Acestea sunt numai cazurile de care avem cunostinta. In realitate, numarul acestor tentative poate fi mult mai mare?, a declarat Maassen. El a adaugat ca gruparea terorista este foarte activa in eforturile sale de recrutare din centrele de gazduire a emigrantilor. Pe de alta parte, seful contraspionajului german a reamintit ca pe teritoriul tarii exista multe moschei salafiste care ?ii pot radicaliza pe refugiati?, precizand ca politia supravegheaza o buna parte din aceste stabilimente de cult. La inceputul lunii februarie, serviciul de contraspionaj a dezvaluit ca ISIS a incercat in numeroase reprize sa trimita in Germania comandouri deghizate in refugiati. Criza migratorie care a explodat in Europa in 2015 (cea mai grava de acest fel de dupa cel de-al doilea razboi mondial, potrivit Comisiei Europene) a afectat cel mai mult Germania, care a primit peste un milion de refugiati. Potrivit preciziunilor oficiale, 800.000 de solicitanti de azil suplimentari vor fi inregistrati in acest an.

In premiera, Rusia loveste din Iran

Pentru prima data Rusia a trimis bombardiere in Iran pentru a lovi pozitiile teroristilor din Siria. Aparate Tu-22M3 si Su-34 au decolat ieri de la baza aeriana din Hamedan si au lovit tinte ale gruparii Statul Islamic si Front Al-Nosra in regiunile Alep, Deir Ezzor si Idlib?, a comunicat ministerul rus al Apararii. Aceste raiduri au permis distrugerea a ?cinci mari depozite de arme si munitii? si a unor tabere de antrenament in Deir Ezzor, Saraqeb (Idlib) si Al-Bab, un oras detinut de ISIS in regiunea Alep. Avioanele rusesti au lovit si trei centre de comandament din regiunile Jafra si Deir Ezzor, eliminand ?un numar mare de combatanti?, potrivit ministerului rus. Luni, Moscova a anuntat ca adjunctul rus al Externelor, Mihail Bogdanov, a fost primit la Teheran de catre seful diplomatiei iraniene, Mohammad Javad Zarif pentru a discuta despre conflictul sirian. Rusia si Iranul sunt doi importanti aliati ai regimului presedintelui sirian Bashar al-Assad, pe care-l sustin politic, militar si financiar, impotriva rebelilor si a jihadistilor. Ministrul rus al Apararii, Serghei Soigu, a afirmat, luni, ca Moscova si Washington sunt pe cale sa perfecteze un acord cu privire la o cooperare militara in Alep, oras cheie in conflictul sirian, unde se infrunta fortele Damascului si rebelii. Aceastai informatia nu a fost confirmata de SUA.

var venus30601 = { 'blockId': 30601, 'async': true }; (function (w, d, o, t) { o.send = function () { (o.queue = o.queue || []).push(arguments); }; var s = d.createElement(t); if (o.async) s.async = 1; s.src = 'http://block.s2block.com/rotator/30601.js'; var i = d.getElementsByTagName(t)[0]; i.parentNode.insertBefore(s, i); o.send('pageview'); })(window, document, venus30601, 'script');
Publicat de : ---
Data publicării: 17 Aug 2016 - 05:34
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=55986&titlu=ISIS__la_portile_Italiei_