"Foarte curand vom sti care sunt tarifele notariale pentru darea in plata"

     * La aproape patru luni de la intrarea in vigoare a Legii darii in plata, inca nu stim ce taxe percep notarii pentru aceasta procedura
     * UNNPR: "Au fost finalizate 193 de acte de dare in plata"
       In scurt timp vom sti ce discount vor aplica notarii la tarifele practicate in cadrul procedurii de dare in plata, dupa cum ne-a spus domnul Florin Motiu, secretar de stat in Ministerul Justitiei

.
     Ieri a avut loc ultima dezbatere inainte de elaborarea formei finale a Ordinului de ministru care va stabili acest discount. In cadrul intalnirii a fost luata in discutie posibilitatea reducerii cu 90% a taxelor notariale incasate pentru actiunile de dare in plata.
     Dupa dezbatere, Florin Motiu ne-a declarat: "Dezbaterea nu a avut ca obiectiv exprimarea unui punct de vedere de catre Ministerul Justitiei. Au fost facute propuneri si recomandari, pe care le vom analiza, si in curand va fi luata o decizie".
     Potrivit lui Alin Iacob, presedintele Asociatiei Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF), printre punctele abordate in discutiile de ieri s-a aflat si clarificarea bazei de calcul pentru taxele notariale, in prezent acestea fiind calculate la valoarea soldului creditului dat in plata. Propunea facuta a fost ca taxele notariale sa nu se mai aplice la soldul creditului, ci la valoarea proprietatii puse garantie (ce reprezinta aproximativ jumatate din sold), in aceste conditii discountul aplicat cuantumului taxelor notariale ramanand la 50%. Daca se va proceda in acest mod, atunci reducerea finala ar fi similara cu un discount de 90% la valoarea taxelor notariale calculate ca procent din soldul imprumutului.
     Notarii nu au fost deschisi pentru un discount mai mare la tarifele notariale aferente actiunilor de dare in plata, pastrandu-si propunerea lor de 50%, ne-a mai spus Alin Iacob.
     Asociatia Utilizatorilor de Servicii Financiare, care a propus aplicarea unui discount de 90% la valoarea tarifelor notariale, a argumentat necesitatatea calcularii acestor taxe pornind de la valoarea imobilului dat in plata, avand in vedere ca actul de dare in plata este un act translativ de proprietate fara ca, pentru incheierea acestuia, sa fie achitat un pret.
     Doamna avocat Alexandra Burada, prezenta la dezbatere, ne-a transmis: "Reprezentantii Ministerului Justitiei si ai Uniunii Notarilor Publici au luat act de cererile noastre si au mentionat ca vor analiza cele doua solicitari, precum si posibilitatea de a insera in Ordinul 46C/2011 mentiunea cu privire la baza de calcul a taxelor notariale. Au spus ca vor urma discutii intre Ministerul Justitiei si ca vor lua o decizie cat mai repede, in conditiile legii".
     Amendamentul depus de AURSF la proiectul de Ordin de ministru este acelasi cu solicitarea Asociatiei din luna mai, AURF mentionand ca "aceasta lege se adreseaza unei categorii de debitori aflati intr-o situatie vulnerabila, pentru care legiuitorul a instituit o masura de protectie ce are ca scop stingerea integrala a creantelor rezultate din contractele de credit incheiate prin transferul dreptului de proprietate asupra imobilului ipotecat catre creditor": "Cei care decid sa acceseze aceasta lege se afla in imposibilitatea de a-si mai achita ratele sau se afla deja in procedura de executare silita, astfel incat mentinerea onorariilor la acest nivel va restrange accesul multor potentiali beneficiari, nivelul onorariului fiind inca unui prohibitiv, chiar si dupa reducerea propusa".
     AURSF subliniaza ca Ministerul Finantelor Publice a facut deja un pas important in legatura cu aceasta lege, prin scutirea integrala de la plata impozitului aferent legii darii in plata.
     Initiativa legislativa a fost postata spre dezbatere, pe site-ul ministerului de resort, in data de 28 iulie.
     Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR) a decis sa reduca la jumatate onorariile pe care notarii le vor percepe pentru cazurile de dare in plata, solicitand, in acest sens, ministerului de resort emiterea unui Ordin de ministru.
     In urma dezbaterii de ieri, reprezentantii UNNPR au transmis, intr-un comunicat: "Cu ocazia dezbaterilor s-a sustinut de catre unii participanti ca pana la aceasta data au fost incheiate un numar de peste 1000 de acte de dare in plata. Dupa cum se stie, Uniunea Nationala a Notarilor Publici a infiintat, in baza legii, Registrul National de Evidenta a Actelor de Dare in Plata. Din datele inregistrate pana in prezent in acest Registru, numarul de acte de dare in plata finalizate, este de 193.
     La aceasta dezbatere Uniunea si-a mentinut propunerea de reducere a onorariului pentru aceasta categorie de acte cu 50%.
     Totodata, Uniunea Nationala a Notarilor Publici a solicitat si s-a oferit sa colaboreze cu factorii de decizie pentru lamurirea sintagmei costuri notariale din art. 5 alin.(5) din Legea nr. 77/2016 (n.r. privind darea in plata). Consideram ca aceasta lamurire este imperios necesara pentru a elimina confuzia ca in aceste costuri notariale s-ar include si tariful de carte funciara".
     Dupa ce controversata Lege a darii in plata a fost dezbatuta indelung de toate partile implicate, debitorii asteapta, acum, de cateva luni, ca acest Ordin de ministru sa fie adoptat.
     In primele trei luni de la adoptarea legii, au fost depuse la banci mai putin de 4000 de notificari de dare in plata, dupa cum a anuntat, recent, Guvernatorul BNR Mugur Isarescu.
     Valul masiv de notificari de dare in plata va veni dupa ce Curtea Constitutionala a Romaniei (CCR) va lua o decizie in cazurile sesizate, ne-a spus deputatul PNL Daniel Catalin Zamfir, care a promovat legea.
     Domnul Zamfir ne-a precizat: "Sunt foarte multi oameni speriati de banci si de faptul ca acestea contesta in instanta si sesizeaza CCR cu privire la notificarile lor (n.r. o mare parte din notificarile facte in baza acestei legi au fost contestate de banci si trimise la CCR). Au fost, insa, si cazuri in care s-a facut darea in plata - peste 1000. Cele mai multe dari in plata au fost efectuate in cazurile in care debitorii erau deja executati. Si aici, insa, sunt probleme, existand executori care nu doresc sa puna in practica notificarea notarilor. In orice caz, o parte din oameni asteapta, in primul rand, Legea conversiei (n.r. Daniel Zamfir a cerut in Parlament conversia la curs istoric a creditelor acordate in franci elvetieni), despre care stiu ca va intra in discutii in septembrie".
     BNR a subliniat ca datele oferite pe marginea Legii darii in plata "se bazeaza numai pe raportari ale bancilor, transmise la solicitarea BNR, in vederea monitorizarii pozitiei prudentiale a institutiilor de credit si a evaluarii stabilitatii sistemului bancar".
     Potrivit BNR, cele 3.907 notificari au fost facute de 3.398 de debitori, 404 debitori notificand cel putin doua credite.
     Notificarile au fost adresate catre 24 de banci, valoarea totala a datoriilor aferente creditelor notificate fiind de peste 1 miliard de lei. Legea darii in plata, care a intrat in vigoare in aceasta primavara, permite stingerea intregii datorii odata cu cedarea catre banca a imobilului pus garantie intr-un contract de credit.   
Publicat de : ---
Data publicării: 01 Sep 2016 - 05:12
 

Link știre