Sebastian Ghita a contestat controlul judiciar in dosarul de coruptie in care este cercetat alaturi de Victor Ponta [1]

Deputatul Sebastian Ghita a contestat, joi, la ICCJ, masura controlului judiciar luata impotriva sa de procurorii DNA, in dosarul de coruptie in care este cercetat alaturi de fostul premier Victor Ponta

. Acesta a spus ca nu va renunta sa vorbeasca despre acuzatiile de spalare de bani care i se aduc.

Foto: Romania TV

Deputatul Sebastian Ghita a aratat, joi, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca ceea ce a contestat vizeaza doua drepturi esentiale pentru orice cetatean al Romaniei, dreptul la libera circulatie si dreptul la libera exprimare, potrivit news.ro.Deputatul s-a referit la controlul judiciar stabilit de procurori: "Acea masura impusa ieri (miercuri, n.r.) nu-mi da voie sa vorbesc despre Victor Ponta, nu-mi da voie sa vorbesc despre domnul procuror si nici despre dosar. Daca procurorul calca maine pe cineva pe strada, eu n-am voie sa ma refer la fapta dansului, ca nu doreste el".El a explicat ca procedura prin care a fost organizata vizita lui Tony Blair in Romania a fost folosita si in cazul vizitei fostului presedinte american Bill Clinton sau a fostului sef al CIA."In 2005, o fundatie, impreuna cu mai multi sponsori, printre care Omnilogic, l-a invitat cu 500.000 de dolari pe Bill Clinton. Procedura a fost aceeasi ca la domnul Blair. Sute de sefi de institutii din Romania au mers la acel eveniment, gratuit. Ulterior, Omnilogic a incheiat sute de contracte cu institutiile ale caror sefi au participat la conferinta. A mai fost si Rudolf Giuliani, a venit fostul sef al CIA, cu 300.000 de dolari. O sa ajungem de rasul lumii in felul acesta. Ieri, jurnalistii de la The Sun au venit special sa-mi ia o declaratie despre aceasta situatie care i-a uimit", a mai spus Sebastian Ghita.Intrebat de ce ar fi fost nemultumit Victor Ponta cand l-a vazut pe listele electorale din Prahova din 2012, asa cum a declarat Liviu Dragnea, Sebastian Ghita a aratat ca "despre multumirile sau nemultumirile domnilor Ponta si Dragnea, multe sunt de spus. Si ati vazut rezultatul: aparitia unui nou partid. Stiu eu ce spune Ponta despre Dragnea si Dragnea despre Ponta? O sa ne lamurim”.

Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile intr-un nou dosar penal, fiind acuzat de folosire a influentei ori autoritatii in scopul obtinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite si complicitate la infractiunea de spalare de bani. Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la un om de afaceri pentru a organiza vizita unei personalitati politice straine, iar in schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD.

CITESTE SI: Tony Blair, REACTIE OFICIALA dupa ce vizita sa in Romania a aparut in noul dosar al lui Victor Ponta


Publicat de : ---
Data publicării: 09 Sep 2016 - 05:22
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=56373&titlu=Sebastian_Ghita_a_contestat_controlul_judiciar_in_dosarul_de_coruptie_in_care_este_cercetat_alaturi_de_Victor_Ponta