Este literatura romana o biserica a tiganilor? (IV)/ de Dumitru Radu Popescu [1]

Autor: Ziarul de Duminica 16

.09.2016

Urmarea destituirii lui Paunescu. Vipa. Un kilogram de carte

Am fost de fata in biroul lui Cornel Burtica, in ziua cand, ? as putea spune! ? s-a hotarat numirea lui Paunescu la ?Flacara?, o revista moarta, de pripas!... Geo Saizescu, fost coleg de clasa cu Burtica, la ?Liceul Traian?, din Turnu Severin, a insistat sa ma duca in biroul proaspatului secretar al Partidului... Burtica si Saizescu vorbeau intre ei ca si cum s-ar fi aflat pe malul Dunarii, unde mancau seminte de floarea soarelui si se uitau la gagicile plimbarete... Ei, la un moment dat, Burtica l-a intrebat pe Saizescu Geo ce se mai intampla prin cultura?...  Geo i-a povestit ceva despre o piesa de teatru, semnata de Sorescu, oprita, de, la ?Teatrul Bulandra?... Burtica l-a intrebat ce parere are despre Adrian Paunescu... Era vorba sa fie numit sef la o gazeta... Geo a spus: ?Paunescu este formidabil!...? Mi-am dat si eu cu parerea... ?Daca Paunescu ar fi numit sef la un ziar din Botosani, peste o vreme acel ziar s-ar citi in toata tara...? Nu vreau sa spun ca la aceasta sueta s-a decis numirea lui Paunescu la ?Flacara? si nici ca plecand de la aceasta discutie, piesa lui Sorescu a avut, peste o saptamana, premiera!... Vreau sa spun doar ca am fost de fata la doua intalniri in care a fost vorba de Paunescu!...

Urmarea destituirii lui Paunescu... O cunosti, domnule Teodorescu: Adrian Paunescu a ajuns redactor la revista ?Contemporanul?. O, nu, nu imediat!... A fost o vreme somer, cum se mai poate spune... Am avut mai multe discutii cu Secretarul Partidului, Enache... N-a fost usor, desi, Enache era, dupa mine, un om cumsecade. I-am sugerat o idee: sa i se dea lui Paunescu un post la orice ziar, pana apare o solutie mai!... Da! Au fost cateva publicatii care aveau posturi libere... Dar!... Nimeni n-a voit sa-l angajeze pe Adrian Paunescu! O, cauzele erau diferite!... Am propus... sa fie angajat la ?Contemporanul?. Da, dar ?Contemporanul?, mi s-a spus, n-avea posturi libere!... Am propus... sa ne fie dat un post in plus, de la Ministerul Culturii... Pana la urma ? ni s-a dat! Apoi... apoi am vorbit cu Mitea, seful Presei, de la CC... L-am rugat sa vina impreuna cu mine... in ziua cand Paunescu va fi prezentat redactiei... Constantin Mitea a acceptat imediat! A venit, a vorbit, a spus cuvintele de rigoare... Deci s-a hotarat de sus... totul, nu era vorba de mai stiu eu ce!...

Pe scurt: inainte de evenimentele de la Timisoara, Paunescu a fost cel mai curtat scriitor!... Energiile occidentale vedeau in el un stalp al viitoarelor puteri din Romania! Nu  intru in detalii. Paunescu n-a vrut sa intre in acest joc de sah. Putea sa fie seful tarii... Sigur! A zis nu ? stiind, cu siguranta, ca nimeni nu poate sari peste umbra sa! Omul, de, in magnifica, luminoasa si absurda ? chiar! ? intrebuintare a libertatii, poate ? de ce nu? ? sa fie facut si mat! In zilele confuze ale libertatii de piata, un ins s-a dus la Paunescu... si i-a dus un cap de porc! Daca ar fi fost Paunescu stab, il pupa in fund! Cum s-a intamplat, cu altii, peste ani, cand au ajuns, oho, ho!... Ce sa mai zici?!

Unii politicieni, cand isi scriu autobiografia, utilizeaza, cu harnicie, guma de sters! Literatii sunt mai circumspecti, unii dintre ei, desigur, sau mai deschisi!... Iata ce marturiseste profesorul, criticul si istoricul literar, Dumitru Micu: ?Niciodata nu am facut ceea ce, eventual, as fi dorit; constant, am facut doar ceea ce se putea face in circumstantele date.?

Daca politica este, cumva, dulcea injurie adusa vietii, sa nu uitam, totusi, ca Paunescu a fost ? si este! ? un poet foarte talentat, un publicist remarcabil, un jucator de sah, care, din pacate, jucand cu el insusi, a fost, uneori, infrant de el insusi, iesind pe locul secund! Dar sa nu uitam ca in ierarhiile absurditatii nu intotdeauna unii artisti nu s-au putut anihila definitiv pe ei insisi, asa cum a fost cazul lui Céline, cazul lui Picasso, Laureatul Premiului Lenin, cazul lui von Karajan, care avea doua carnete de partid ? in partidul lui Hitler!

 

Vipa

O juna proprietara de cimitire, cu doua doctorate despre gustul tainic, orgasmatic, al materiei umane, fiind lasata obleaga, cu buzele umflate, de catre un poetician bantuit de onirismul politic, l-a reclamat la Agie pentru o nesatula boemie sexuala, si, pe moment, i-a stricat reveriile sufletului sau visator, lasandu-l cam, de, cu caruta in drum si in ploaie! Preopinentul s-a revoltat nitelus si el, impotriva televizoristilor sub acoperire, spunand ca nu intelege cum o vipa insatiabila, care si cand doarme sta cu gura deschisa, poate fi luata drept usa de biserica ortodoxa, cand e clar si pentru surzi si orbi ca foamea ei de cunoastere fiziologica, necontenita, a trecut si granitele Bulgariei, Turciei, Afganistanului si Braziliei, fara nicio frica de tantari! O, o vipa care este recunoscuta pentru avanturile ei spirituale si pentru radacinile ei flexibile, pentru cantecele ei, in campul muncii, destul de bine argumentate prin vocalize revolutionare, ca si pentru adverbele, adjectivele si vanturile ei lingvistice subterane, o vipa cu vechi state de serviciu si in cadrul clubului ?Dinamo Finante Banci?, o vipa care, in talentata si pretuita ei intreprindere nu gafaie nici cand deschide portile diminetii sau inchide obloanele zilei, o vipa careia ar fi bine sa i se inalte o statuie pentru priceperea cu care stie sa ridice si sa coboare ? si sa aseze pe dreapta sau pe stanga! ? punctele de intrebare si de mirare, anatomice, ale filosofilor de mare sau de mica folosinta, intalniti in cale, pe carare... poate fi pusa la icoane!... Cimitireasa fotogenica, fotosintezica, filoaraba si filofranceza, nu s-a lasat intimidata de osanalele fostului ei partener de idei si a insistat pentru detronarea lui din postul de inspector al cimitirelor ? in care fusese, de curand, uns!... Atunci in el s-a trezit cultul pentru limba stramoseasca si a intrebat cum de mama dracului i se spune vipa unei tarfulene de piata?!... Si cum de mai sunt puse pe cantarul orb al justitiei independente si suverane cuvintele unei sfinte in inauntrul careia se mai aud, in devalmasie, tipetele unor nenumarati copii nenascuti?!... Si, ma rog, a mai intrebat el sfanta justitie, patriotica si dolofana, cum de unei cotcodame, cocodame, i se mai spune vipa?! ?De ce sa nu i se spuna cum doreste fiecare ins sa-i spuna, doar noi ne-am recastigat tara si libertatea de a vorbi liber!...? a zis reprezentantul oarbei judecati de pe tera... ?Pentru ca face zgomot?!? ?Cine?!? ?Vipa asta!? ?Cand face zgomot, domnule?? ?Face zgomot si cand mananca!? Purtatorul de cuvant la gat, al tribunalului irefutabil, care debutase, la inceputul sublimei sale cariere, cu un splendid articol, in ziarul judetean de la Bistrita (targul cu puscarie, de altadata, unde scrisese ? in puscarie, se-ntelege! ? Cerisel, prima scriere in limba romana!) ? despre  semanatul in patrat, i-a raspuns, pe scurt: ?De ce i se spune vipa, domnule?! Pentru ca in Ardeal, curvelor li se spune vipe!? Reclamatul a ramas foarte multumit de doxa purtatorului de cuvant al zeitei oarbe si surde, care imparte de secole dreptatea in lume, zeita cu un prosop pe ochi si cu un cantar in labe, faptura suprema, care, pusa in orizontul unor masini medicale moderne, i-a facut pe expertii tehnicieni si savanti chinezi si americani, infratiti, sa constate si sa declare ca infailibila judecatoreasa nu are in tet, in piele, in sange, in maduva spinarii, in ochi, in urechi, in nas, in gura, in calcaie, in par, in saliva, in puta, in nicaieri, nimic, niciun simt, nicio simtire, nicio glagorie ? fiind de lemn ? Tanase, oarba, surda, fara orgasme, doar cu o limba mare, lunga, cu o gura mare, neobosita, guraliva, capace doar sa transmita in lume vidul zeiesc al justitiei...

Asa ca geamanul inteles iesit din gemenele cuvinte ? modernul vipa, in Transilvania, si transcrierea sunetelor sale in limba uitata, decebala-traianica, tarfa! ? nu deranjeaza deloc gravitatia pamantului, si nici gravitatia patului in care vipa lingvistica isi exercita misia, pana intra intr-un somn adanc, semanand cu moartea ? plus sforaiturile de rigoare, perfect umane! Sforaituri adanci, uneori mortuare, cu sughituri mortale, de zeci de parale! Din care se trezea, in pat, ca din moarte, precum Pasarea Poenix, vie si gata de zbor!

O, da, in timp ce noi ne ocupam de vipa bipeda, harnicii padurari romani contemporani taie, pe ora, trei hectare de padure! In 24 de ore ? cate hectare?!   Intr-o luna cate hectare?!... Suedezii, finlandezii, norvegienii, austriecii ? sunt niste neispraviti! Toti nu taie, intr-un an, cat taiem noi ? muncind, fireste! ? intr-o!... Sunt niste, , ptiu... Ai nostri, insa, sunt mandri ca brazii din parlament si ca stejarii din guvern!

Intre timp, o treime din elevi au cazut la bac! O!... Basca inca patruzeci de mii de elevi care n-au cazut la bac ? fiindca nu s-au prezentat la bac!... O!... Dar fleacul acesta nu intra in orizontul justitiei!... Ca doar nu s-o apuca Pasarea cu ADN si DNA zeiesc sa puna pe cantar ce fac deputatii de stanga si de dreapta! Precum si ce fac tehnocratii guvernamentali, de dreapta si de stanga, mai ales ca ei, fiind in afara traseismului ideologic si economic, formeaza biserica de azi a ortodoxiei politice danubiano-pontice!

O, sa nu privim superficial aceasta cestiune banala!... Nu, nu politicienii vor sa ajunga prin rugaciuni la Dumnezeu!... Mai degraba Tatanele ceresc se straduieste sa ajunga la politicieni! Si sa-i roage una-alta!... Poate mai exact ar fi sa se vorbeasca de indumnezeirea politicienilor, concomitenta cu incercarea Tatanelui Ceresc... Sa fie El insusi om, dar sa nu dea de dracu!... Sporul de indumnezeire din Adam si Eva, pamantenii croiti dupa modelul Creatorului divin, n-a fost suficient!... Un simplu mar interzis a fost de ajuns ca sa arate ca asemanarea dintre cei doi si Dumnezeu era un fleac! Dumnezeu, atunci, i-a aruncat pe cei doi pacatosi infumurati peste parleazul raiului!... Acum nimeni, insa, nu poate spune ca Dumnezeu inca n-a fost aruncat de politicieni si militari peste parleazul pamantului!

 

Cartea ? un kilogram, 9,99 lei

Tiganii, bagand de seama, intr-o zi, ca zilele lor sunt facute din nimic ? zile de nimic! ? isi propun sa le desprinda de nimicurile lor, sa le acopere cu o lumina, sa le incarce, mereu, cu o lumina divina ? asa ca incep sa caute un loc unde sa inalte aceasta lumina, aceasta biserica a lui Dumnezeu! Doar Dumnezeu este mare si atotputernic si in dimensiunea modesta a bisericii!... Dintr-un lacas de inchinaciune, orice dimensiune ar fi avut el, Dumnezeu te putea asculta si iti putea vorbi cu mila si iertarea Sa!... El, Dumnezeu, intaistatatorul a tot si a toate, privindu-te doar din icoane, El, cel de dinaintea lumii, de dinaintea luminii, lumina zilei de ieri, a zilei de maine si a prezentului etern, El trebuia proslavit cu evlavie intr-o biserica inaltata cu mainile si cu bucuria tuturor tiganilor!... Dar din ce sa fie facuta biserica?!...

Si din ce sa fie facuti sfinti din icoane? O, da, in inchipuirea rromilor sfintii si sfintele incepeau sa arate asa cum trebuiau sa arate! Da... Ii si vedeau in fata ochilor!... Da...

Sfintii din icoane erau fara umbre. Sfintele, in anatomice volume hieratice, puneau in lumina un farmec duios, cu accente de senzualitate, accente care, desigur, nu considerau trupul doar un lacas al Credintei, insa nu te obligau, in niciun caz,  sa crezi ca in orice sfanta din icoane era vorba de o incetare a vietii fizice!... Aceasta vigoare delicata oferea sfintelor o feminitate vie, de extaz iluminat, rod al patrunderii sacrului in natura umana... Coplesiti de o poetica onirica a divinului, tiganii s-au intrebat, intr-o balada culeasa de Tache Papahagi, din ce material sa construiasca biserica?...  Din lemn, nu, caci lemnul putrezeste! Si apoi, poate si-au zis, aducandu-si aminte de biserica zidita de Manole, lemnul nu l-a ajutat pe Mester nici cand si-a croit doua aripi, ca sa zboare din moartea ce i se pusese la cale!... O, si se vede treaba ca n-ar fi scapat cu viata nici daca si-ar fi pus aripi de lemn la picioare! Si apoi, lemnul ? copacii, arborii! ? se bucura de o existenta subterana, subconstienta, mai apropiata de adancimile iadului decat de splendorile paradisiace!... Sa inalte biserica din fier? Fierul rugineste! Fierul nu are caracter, se lasa modelat in toate formele, in toate religiile, niciodata nu este doar vertical, sau macar orizontal, nu are o demnitate nici macar derizorie, acum se lasa, usor, sa devina pusca, sabie, sau lant de closeta, acum ia chipul caraghios al atator nimicuri ? suruburi, platose, olite de noapte, descalificandu-se!... Fierul mai devine ? ca sa-si arate sie insusi propria sa dinamica! ? punct, virgula, semn al intrebarii, semn al mirarii, paranteza, forme in care nu poti discerne decat o labilitate lipsita de duh crestin!... Ca sa nu mai vorbim de culoarea sa inexpresiva! Si, ruginind, in bataia zilelor si a noptilor, a anotimpurilor ? a timpului, de! ? incepe sa ia chipul unor fosile indeterminabile, diavolesti!... Ce mai, fizionomia sa, statica, nocturna, molesita, traseista, conjuncturista, politicianista, te duce cu gandul spre niscaiva sfinti sub acoperire, parasiti de orice duh divin!

Daca, uneori, esti tentat, asemeni unor cercetatori, sa consideri ca ?Biserica tiganilor? nu este un mit, si nici un antimit, caci nu face, fundamental, obiectul unei Credinte, alteori poti s-o consideri un mit, astfel incat in complexitatea ei, aceasta balada poate fi citita si inteleasa in feluri diferite ? ca un elogiu adus Credintei, sau precum o divagatie ce nu face obiectul Credintei...? Caci, totusi, o biserica presupune inaltarea unei idei, o traire a visului, nu doar o contemplare turistica, lejera, a unei cladiri... De ce trebuie sa ai o biserica? Pentru a fi, cat de cat, tu insuti, chiar in necredinta! Sa fie biserica o oglinda a constiintei de sine, sau biserica poate fi o cutie a Pandorei? Sa fie un lacas al implinirilor bucuriei sufletesti, desigur, dar niciodata un lacas in care de doua ori sa traiesti aceeasi moarte!... Pentru Negru Voda si Manole, cu siguranta, seara, apa Argesului este vanata, in valuri posomorate, mortuare, iar stelele, sub nori, invalmasite, neclare, stau gata sa apuna, nu sa rasara, de parca s-ar fi nascut din morminte... Era nevoie de o biserica pe Arges la vale, ca macar luna sa straluceasca blanda si deplina, iar noaptea sa nu acopere lumea cu vise chioare!... In visul sau, Manole vede inaltandu-se o biserica a luminii, avand la temelie o sacrificare a unei fericiri personale... Era vorba de o biserica ivita in vis, de o biserica de vis, o intrupare a lumii luminii divine!... O biserica onirica, desigur, dar aflata dincoace de moarte!

Biserica tiganilor nu vine dintr-o ambitie domneasca si nu se implineste datorita luminii dintr-un vis... Tiganii stau cu picioarele pe pamant si se-ntreaba, realist, din ce-ar fi facuta biserica mai bine, din fier, din lemn, din ce?...  In varianta culeasa de Tache Papahagi, din Maramures, raspunsul e clar:

?Din lemn a putrezi,

  Din fier a rugini,

  Din piatra a musti...?

Adica, da, ar fi cumplit ca o biserica sa putrezeasca, vai, cu sfintii putrezind in icoane, cu Dumnezeu putrezind si El!... O biserica, vai, sa rugineasca ? si Dumnezeu, in ea, sa rugineasca!...

Solutia fericita respingea si zidurile din piatra!... Musteau! Cum sa vezi o sfanta monastire mustind, cum sa-L vezi pe Dumnezeu mustind?!... Era mai bine ca biserica, da, da!... Sa fie facuta...

?Din cas in dunga...

  Sa traga copiii la ruga;

  Si-n pod de clisa groasa

  Sa fuga copiii la ruga de-acasa.?

Ei, da, asa era bine s-o faca si din cas. Da, spune o alta varianta...

?Cand o bate vantul

  Sa curga untul.?

E lesne de presupus ca sfintii din icoane, sfintele, Iisus, si chiar Dumnezeu insusi!... Da, din faguri de miere trebuiau intrupati, sfintii din miere de rapita, sfintele din miere din flori de tei, iar Dumnezeu, din miere alba, de salcam!... Totul, in biserica, era o bucurie, o lume a copilariei fericite, a tineretii fara de batranete, a vietii depline, aflata in afara mortii!... Cum Dumnezeu este peste tot in lume, o indumnezeire, in afara Lui ? afara Lui era imposibila, caci Tatanele Ceresc, fiind peste tot, repetam, nu putea fi dincolo de El! Buimacit in bezna grea si apasatoare a cerului, te bucuri cand biserica, prin lumina ei, desface, pentru tine, lumina cerului, si-au zis tiganii pana in ziua cand, luati cu munca, s-au luat de par intre ei!... Si atunci, cu grabire, fapt nemaivazut, nemaiintalnit, nemaiauzit, nemaiavand ei nevoie de gandire, nemaisimtind, niciunde, nicio lumina, flamanziti de noi idei implinitoare, satisfacatoare, si-au mancat biserica! Branza era gustoasa, altarul, din unt, dadea bine la foamea din foale, impreuna cu trupul si capul lui Dumnezeu, din fagure de albine, dulci ca mierea!...

Asa ca astazi, cu gustul mortii pe limba, ne putem intreba, da, daca nu cumva cultura romana este o biserica tiganeasca?!... Literatura romana este ce?...

Nu, Jamaila, si toti colegii mei de la primara ? si toti tiganii din Danceu-Mehedinti!... Nu... Niciodata in biserica, Dumnezeu nu era speriat sau trist! Asa ca oricate carti o sa apara legate in piele de om, desertaciunea visului nu este desarta.. Am mai zis: daca-ti bati popa, poti sa-l si omori ? si sa-l mananci, fript cu ceapa; iar daca icoanele sunt din elemente comestibile, poti sa le mananci si pe ele, cu sfintii de pe ele cu tot, cu Dumnezeu cu tot!... Si?!... Halitorilor o sa li se zbarleasca parul de fericire! Atat!


Publicat de : ---
Data publicãrii: 16 Sep 2016 - 05:19
 

Link ºtire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=56459&titlu=Este_literatura_romana_o_biserica_a_tiganilor?__IV_/_de_Dumitru_Radu_Popescu