Camera Deputatilor: Cotizatiile pentru pensii pot fi platite retroactiv pentru o perioada de maximum cinci ani [1]

Persoanele care nu sunt inca pensionate si care in perioada activitatilor profesionale au intrerupt din diverse motive plata contributiei la sistemul public de pensii vor putea sa achite in decursul a sase luni aceasta cotizatie pentru o perioada maxima de cinci ani, potrivit unui proiect adoptat marti de Camera Deputatilor, potrivit news

.ro.

Proiectul de lege privind unele masuri in domeniul asigurarii unor categorii de persoane in sistemul public de pensii a fost adoptat cu 198 de voturi ”pentru”, iar Camera Deputatilor este for decizional in acest caz, proiectul fiind trimis spre promulgare la presedintele Klaus Iohannis. ”Obiectul de reglementare al proiectelor este acordarea posibilitatii persoanelor care nu au calitatea de pensionar de a efecutua plata contributiei de asigurari sociale pentru perioadele de timp in care nu a avut calitatea de asigurat in sistemul public de pensii sau intr-un sistem de asigurari sociale neintegrat acestuia, prin derogare de la prevederile legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice”, a spus deputatul PSD Adrian Solomon, in plenul Camerei. Astfel, potrivit proiectului, persoanele interesate incheie un contract de asigurare sociala, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi. Contractul de asigurare sociala se incheie intre persoana interesata sau, dupa caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procura speciala si casa teritoriala de pensii din raza teritoriala de domiciliu ori resedinta a persoanei interesate. ”Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contributiei de asigurari sociale sunt cele care se incadreaza in intervalul de timp cuprins intre data incheierii contractului de asigurare sociala potrivit prezentei legi si ultimii 5 ani anteriori acestei date”, se arata in lege. De asemenea, potrivit proiectului, plata contributiei de asigurari sociale se efectueaza intr-o singura transa sau esalonat, in transe lunare, in termen de 6 luni de la intrarea in vigoare a prezentei legi.


Publicat de : ---
Data publicrii: 21 Sep 2016 - 05:15
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=56539&titlu=Camera_Deputatilor__Cotizatiile_pentru_pensii_pot_fi_platite_retroactiv_pentru_o_perioada_de_maximum_cinci_ani