Dragnea acuza Guvernul ca "minte" in privinta impactului legii care majoreaza salariile: "Parlamentul nu sta spectator" [1]

Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a acuzat Guvernul ca "minte" si "dezinformeaza" in privinta impactului Legii de aprobare a OUG 20/2016 privind majorarile salariale, avertizand ca, potrivit Codului Penal, raspandirea de informatii false care afecteaza siguranta nationala se pedepseste cu inchisoare

.

Foto: AGERPRES Criteo.DisplayAcceptableAdIfAdblocked({ "zoneid": 526153, "containerid": "crt-526153" });

Liviu Dragnea a ironizat, in plenul Camerei Deputatilor, discursul ministrului Muncii, Dragos Pislaru, pe tema legii de aprobare a OUG 20/2016, spunand ca deputatilor "le-au fost predate niste lectii", insa o "lectie" pe care trebuie sa o invete membrii Guvernului este "ca nu e bine sa minti si sa dezinformezi", potrivit news.ro.

"Vreau sa va anunt public ca Parlamentul nu va mai sta spectator. In art. 404 din Codul penal se prevede: comunicarea sau raspandirea prin orice mijloace de stiri, date sau informatii false ori de documente falsificate, cunoscand caracterul fals al acestora, daca prin aceasta se pune in pericol securitatea nationala, se pedepseste cu inchisoarea de la 1 la 5 ani. Asta nu este o amenintare, este doar o avertizare", a spus Liviu Dragnea.

Liderul PSD a respins argumentele aduse de Guvern, potrivit carora Legea responsabilitatii fiscal-bugetare ar fi oprit Parlamentul sa adopte astfel de masuri inainte de alegeri, afirmand ca respectivele prevederi se refera doar la Guvern.

"Parlamentul este singura institutie din Romania care adopta legi. Parlamentul nu poate fi oprit sa adopte o lege, pentru ca asta este esenta democratiei. Legea resposabilitatii fiscale se refera la interdictia Guvernului, nu la Parlament. Nicaieri in lume un Parlament nu poate fi oprit sa legifereze", a sustinut Dragnea.

O alta "mare minciuna" a Guvernului, spund liderul PSD, este ca nu exista bani pentru aceste majorari. Dragnea a spus ca Parlamentul "lucreaza cu materialul clientului", iar datele Ministerului de Finante arata ca Executivul va ramane la finalul acestui an cu aproximativ 29 de miliarde de lei necheltuiti, avand in vedere executia bugetara si ritmul de cheltuieli actual.

"In ceea ce priveste impactul bugetar al acestei legi, este o minciuna faptul ca impactul net, efectiv, este de 4,6 sau 5 mld. de lei, pentru ca oricine stie ca de a doua zi aproape jumatate din acesti bani se intorc la bugetul de stat", a continuat Dragnea.

"Oameni buni, treziti-va, nu mai tineti banii necheltuiti! Exista suficienta anvelopa financiara. Aceste majorari salariale sunt necesare", a conchis liderul PSD.


Publicat de : ---
Data publicării: 08 Noi 2016 - 05:32
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=57505&titlu=Dragnea_acuza_Guvernul_ca___minte___in_privinta_impactului_legii_care_majoreaza_salariile____Parlamentul_nu_sta_spectator__