Presedintele interimar al PNL: Vom analiza daca vom sesiza la CCR validarea mandatului lui Liviu Dragnea [1]

Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Raluca Turcan, a declarat, marţi, că liberalii vor analiza dacă atacă la CCR validarea mandatului lui Liviu Dragnea, cat timp ''se apreciază prin vot politic cu PSD-ul majoritar dacă legea se respectă'', informează Mediafax

.

''Colegii mai tineri parlamentari trebuie să ştie cum negociază PSD adică <<luaţi ceea ce nu ne trebuie nouă>> pentru aşa se raportează la instituţia numită Parlamentul Romaniei. Nu se gandesc neapărat la măsurile pe care le pot lua in anumite comisii, ci dimpotrivă ce oameni au pentru anumite funcţii. Aşadar, acest comportament al PSD va fi uşor, uşor, cunoscut de către toţi colegii'', a declarat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, in contextul nemulţumirilor din partid privind modul in care au fost negociate funcţiile in comisiile parlamentare şi conducerile Camerei Deputaţilor şi Senatului.

PNL ar urma să primească preşedinţia a patru comisii la Camera Deputaţilor şi două funcţii in conducerea acestui for. La Senat PNL ar putea prelua preşedinţia a cinci comisii şi trei funcţii in Biroul Permanent al Senatului.

''Vom analiza (dacă vom sesiza la CCR validarea mandatului lui Liviu Dragnea-n.r.). Atat cat există opţiunea de vot politic in Parlament şi se apreciază prin vot politic cu PSD-ul majoritar dacă legea se respectă sau nu vom analiza. Miza noastră nu este Liviu Dragnea, nu este PSD. Oamenii au votat. Noi vrem să vedem exact ce face acest partid pentru cei care şi-au pus aşteptările in PSD'', a afirmat preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, intrebată dacă PNL va sesiza la CCR validarea mandatului lui Liviu Dragnea.

Citeşte şi: Mandatul de deputat al lui Liviu Dragnea a fost validat

Mandatul de deputat al lui Liviu Dragnea a fost validat, marți, de subcomisia pentru validarea mandatelor din Camera Deputaţilor, formată din Eugen Nicolicea (PSD), Marcel Ciolacu (PSD) şi Valeria Schelean (PNL). Votul a fost doi la unul.

Cei 30 de membri ai Comisiei de validare a mandatelor deputaţilor s-au impărţit in nouă subcomisii repartizate alfabetic, mai multe circumscripţii, din care deputaţii trebuie validaţi.

Dosarul lui Liviu Dragnea a fost repartizat subcomisiei numărul opt, din care fac parte Eugen Nicolicea (PSD), Marcel Ciolacu (PSD) şi Valeria Schelean (PNL).

Deputatul PNL Gabriel Andronache a anunţat că liberalii vor contesta in această subcomisie validarea mandatului lui Liviu Dragnea. Decizia finală va fi luată apoi in plenul intregii comisii, la finalizarea procedurilor.

comenteaza sau vezi comentarii
Publicat de : ---
Data publicării: 21 Dec 2016 - 05:44
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=58041&titlu=Presedintele_interimar_al_PNL__Vom_analiza_daca_vom_sesiza_la_CCR_validarea_mandatului_lui_Liviu_Dragnea