Tomac, revoltat pentru convocare Parlamentului in sesiune extraordinara [1]

(adsbygoogle = window

.adsbygoogle || []).push({});

Liderul deputatilor PMP, Eugen Tomac, considera ca Parlamentul trebuie sa aiba un program predictibil, el criticand convocarea luni, in sesiune extraordinara, a Camerei Deputatilor pentru perioada 9 - 31 ianuarie.  "Daca saptamana trecuta am trait un record in Parlament printr-o ordine de zi propusa de PSD prin care au incercat sa acopere incompetenta ministrilor propusi care au fost audiati intr-un termen record de 30 minute, (...) astazi asistam la o noua premiera. La orele 16,00, Biroul permanent a decis sa convoace pentru ora 17,00 o sesiune extraordinara a plenului Camerei. Cred ca domnul Dragnea trebuie sa inteleaga un lucru: ca nu ar trebui sa aiba o abordare de vataf aici in Parlament pentru ca discutam de o institutie importanta, esentiala a statului roman. În primul rand, se ingradeste dreptul parlamentarilor de a participa la aceste sedinte, in conditiile in care stim ca suntem in vacanta. Ar trebui sa existe un program predictibil, astfel incat parlamentarii sa poata sa isi exercite activitatea pentru care au fost alesi", a afirmat Tomac, luni, la Parlament.  El sustine ca 'graba' convocarii sesiunii extraordinare provine din 'realitatea dura' in care este PSD cu 'lipsuri mari in buget'.  "Respingem categoric un asemenea comportament pentru ca aceasta institutie nu va fi niciodata respectata atat timp cat decidentii care o conduc au un asemenea comportament. Nu putem sa improvizam un asemenea program in conditiile in care noi aflam in urma cu cateva minute ca va fi plenul Camerei Deputatilor convocat. Graba provine din faptul ca s-au trezit cu o realitate dura in fata si anume ca exista lipsuri mari in buget, si nu numai, si asa cum este obisnuit deja PSD, cel mai probabil, va incepe o noua campanie de propaganda pentru a cauta vinovatii pentru greaua mostenire. Cred ca Romania are nevoie de atitudine responsabila in perioada urmatoare si avem nevoie de un Parlament transparent, cu activitate predictibila, astfel incat parlamentarii sa isi poata desfasura eficient activitatea. Altfel, cetatenii nu vor privi si nu isi vor schimba opinia in ceea ce priveste activitatea acestei institutii importante", a adaugat Tomac.  Referindu-se la o eventuala infiintare a unei comisii de ancheta referitoare la existenta unei lipse de 10 miliarde de lei din bugetul pe 2017, Eugen Tomac a spus ca PSD stia de existenta unor gauri in buget.  "Toata aceasta campanie pe care o pregateste domnul Dragnea, cu aceasta faimoasa comisie de ancheta, nu face decat sa acopere niste gauri care exista in buget pe care stiau ca le vor gasi si stiau ca nu au solutii. Au venit, au promis multe lucruri si acum incearca sa paseze totul pe greaua mostenire. Asteptam si noi cu interes sa vedem care sunt motivatiile pe care le vor prezenta, daca se va pune problema sa se creeze aceasta comisie pana la urma", a explicat Tomac.  De asemenea, el a spus ca este de acord cu respingerea, in sesiunea extraordinara, a ordonantei prin care au fost marite salariile demnitarilor.  "Cred ca se va schimba aceasta lozinca cu care au speriat populatia ca Basescu taie. Uitati-va ca si PSD taie. (...) Sa taie de la cei bogati, asa este, dar tot PSD este cel care a marit aceste salarii. Si stiti cum e: ei le maresc, ei le taie. Din punct de vedere politic nu vedem nicio problema si cred ca e o mare nedreptate ce s-a facut cu acea ordonanta atunci, cand si-au marit intre ei salariile, si cred ca trebuie aduse la un nivel decent", a aratat Eugen Tomac. AGERPRES


Publicat de : ---
Data publicării: 10 Ian 2017 - 05:51
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=58419&titlu=Tomac__revoltat_pentru_convocare_Parlamentului_in_sesiune_extraordinara