Propunere | Amenzile pentru lipsa rovinietei, prescrise dupa 30 de zile [1]

Un parlamentar amendat pentru ca a fost prins fara rovinieta s-a gandit sa modifice legea

. Demnitarul sustine ca statul ar trebui sa-i sanctioneze pe soferi in cel mult 30 de zile, nu intr-o jumatate de an sau mai mult, asa cum se intampla acum. Soferii sustin la unison demersul. Author: Cristina Popovici | Sursa: Money.ro | Publicat: 05.04.2017, 3:05 | Actualizat: 05.04.2017, 3:05

Drumul National 1, localitatea Otopeni din judetul Ilfov. Camerele montate pe suportul metalic nu supravegheaza traficul. Prin obiectivele aparatelor de inregistrat sunt scanate toate masinile care tranziteaza zona. Imaginile sunt stocate intr-un dispecerat de la Ministerul Transporturilor, sunt analizate, iar pentru numerele de inmatriculare care nu se afla in baza de date se emit amenzi. Procedura nu e deloc simpla. Angajatii Companiei de Administrare a Infrastructurii Rutiere verifica fiecare masina in parte. Asa se face ca trec si cateva luni pana cand sunt identificati soferii care nu si-au platit rovinietele.

 

Asta a patit si deputatul UDMR Márton Árpád-Francisc. Dupa ce a platit sanctiunea, si-a dat seama ca ar trebui sa existe si un termen de prescriptie a amenzii.

 

Márton Árpád-Francisc, deputatul care a initiat legea: „In era noastra, cand totul este pe calculator, eu zic ca intr-o luna se poate constata ca persoana respectiva a circulat fara rovinieta. Si in 15 zile, cu greutatea cu care functioneaza Posta Romana, sa ajunga o scrisoare la persoana respectiva. Este in interesul cetateanului.

 

In fiecare an, cel putin un sofer din 10 este amendat pentru ca circula fara rovigneta. Multi se plang ca primesc procesele verbale cu intarziere, iar compania de drumuri nu trimite dovada platii si administratiilor locale. Din aceasta cauza, Fiscul le blocheaza conturile.

 

Alin Serbanescu, purtator de cuvant CNAIR: A scazut foarte mult timpul de instiintare pentru soferul amendat, de la 6 luni la 2 luni.

 

Reporter: Exista situatii in care soferii au fost instiintati dupa un an sau doi?

 

Alin Serbanescu: Nu mai avem astfel de situatii, dar au fost.

 

Proiectul de lege initiat de Márton Árpád-Francisc va fi discutat in comisiile de specialitate din Parlament si va intra in vigoare daca va fi votat in cele doua Camere.

 

Cei care vor sa verifice daca au sau nu rovinieta o pot face pe site-ul CNAIR.

 

 

window._taboola = window._taboola || []; _taboola.push({ mode: 'thumbnails-a', container: 'taboola-below-article-thumbnails', placement: 'Below Article Thumbnails', target_type: 'mix' });
Publicat de : ---
Data publicrii: 05 Apr 2017 - 05:34
 

Link tire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=60403&titlu=Propunere_|_Amenzile_pentru_lipsa_rovinietei__prescrise_dupa_30_de_zile