Cotatiile futures ale euro si lirei sterline pierd teren in fata dolarului

     Dupa ce sedinta de miercuri a adus cel mai bun rezultat din aproape 3 saptamani, pe fondul revenirii in atentia participantilor a derivatului pe Dow Jones in partea secunda a zilei, sesiunea de joi nu a dat impresia, in prima sa jumatate, ca va continua pe aceasta linie

. Prin urmare, dupa aproape 8 ore de la deschidere se inregistrau doar 12 contracte, cu o valoare de aproape 160.000 lei. Acestea erau impartite pe trei produse: derivatul pe cursul euro/dolar pe doua scadente, derivatul pe cursul lira sterlina/dolar si derivatul pe Dow Jones, pe cate o scadenta.
     Simbolul GBUSR 17F care are ca activ suport raportul dintre lira sterlina si dolar totaliza 5 contracte iar moneda britanica era estimata pentru iunie la 1,2499 dolari, dupa o scadere de 0,43% fata de start of day price[1], calculat de ATHEXClear la 1,2553 dolari. Comparativ cu inchiderea de miercuri, moneda britanica pierdea doar 0,06%, Evolutia monedei din Albion este influentata in aceasta perioada de discutiile privind acordul de Brexit, si de principiile acestuia formulate de catre deputatii europeni miercuri.
     Tot cu 5 contracte, din care 3 pe scadenta iunie si 2 pe scadenta septembrie, puncta in statistica si derivatul pe cursul euro/dolar. EUUSR 17F (iunie) era cotat la 1,0696 USD, in minus cu 0,43% fata de start of day price (1,0742 USD) si cu 0,16% comparativ cu inchiderea anterioara. EUUSR 17I (septembrie) era estimat la 1,0755 USD, cu 0,84% in coborare fata de start of day price (1,0846 USD) si cu 0,03% raportat la inchiderea de miercuri.
     Pe derivatul care urmareste evolutia indicelui american Dow Jones Industrial Average se consemnau doar 2 contracte pe septembrie. Simbolul DEDJIA 15I era cotat la 20.570 de puncte, in scadere cu 265 puncte fata de pretul de referinta pentru deschiderea sedintei de tranzactionare, cifrat la 20.835 puncte. Cotatia se aprecia insa cu 36 de puncte, in raport cu nivelul de la inchiderea de miercuri. 

     [1]pret teoretic al contractelor futures, calculat de ATHEXClear conform unui algoritm de calcul propriu si care reprezinta pretul fata de care se calculeaza variatia maxima standard si variatia maxima extinsa in cursul unei sedinte de tranzactionare.
     Nota: Articol realizat conform datelor din piata Sibex de la ora 17.45.

   
Publicat de : ---
Data publicării: 07 Apr 2017 - 05:27
 

Link știre