Bărbăția doamnei Muscă [1]

De multă vreme îmi doream să pot scrie un editorial „de bine” despre vreun personaj politic. Oricât aș fi încercat până azi, cuvintele cu semantică pozitivă se poticneau în mocirla unor gesturi, declarații sau fapte meschine, penibile sau abuzive.

Ministrul Mona Muscă a reușit acum să reabiliteze câteva valori ce păreau imposibil de regăsit în portretul unui demnitar autohton. Consecvența, respectarea unui principiu, demisia de onoare, curajul au un sens concret, nu mai sunt doar teme pentru discursuri patetice.


Plecarea Monei Muscă din echipa guvernamentală și din vârful ierarhiei PNL încheie al doilea episod al serialului crizelor Puterii. Rezultatul e din nou catastrofal pentru imaginea lui Călin Popescu Tăriceanu și la fel de nociv pentru percepția publică asupra liberalilor. Mai mult decât în precedenta secvență, în care deznodământul penibil al revenirii asupra deciziei de a demisiona i-a subminat credibilitatea premierului, gestul ministrului Culturii l-a pus în inferioritate pe șeful Executivului. Femeia Mona a demonstrat că are ceea ce n-a avut bărbatul Călin. Imposibil să nu facă cineva o comparație între șovăielile muierești ale lui Tăriceanu și bărbăția cu care și-a asumat acțiunile politice doamna Muscă. Acum, premierul încearcă să recupereze măcar ceva zecimale de simpatie, anunțând că va încerca să o convingă pe demisionară că „irevocabil” poate fi din nou sinonim cu „negociabil”. Dacă nu va reuși, se cheamă că a fost băiat de treabă și și-a dat silința, după care va rămâne să guverneze mai departe cu alți miniștri ai lui din PNL – David, Voicu și Olteanu – a căror credibilitate adunată din procentele ultimului sondaj CURS nu ajunge nici la o treime din cea a Monei Muscă.

Călin Popescu Tăriceanu a fost salvat, a doua oară în două săptămâni, de conjunctură. A fost revalidat de Parlament ca premier doar pentru că nici PSD, nici PC, nici UDMR, nici PRM și nici mulți dintre liberali nu voiau alegeri anticipate. A primit un nou vot de încredere din partea Delegației Permanente a PNL pe funcțiile de prim-ministru și șef de partid doar pentru că interesele multor liberali cereau o înghețare a situației existente, iar temerile altora legate de o eventuală scindare după revenirea lui Stolojan i-au împins să voteze așa. Soarta lui Tăriceanu seamănă cu cea a României: nu meritele au calificat-o la NATO, ci războiul antiterorist de după 11 septembrie; nu performanțele în reformă au adus-o mai aproape de UE, ci interesele politice ale unor europeni. Acum, riscul scindării PNL pare să fi trecut, chiar dacă ar mai putea urma una-două demisii nerelevante. Riscul catapultării din scaunul de premier a lui Călin Popescu Tăriceanu n-a dispărut, chiar dacă el se lăfăie, ușurat, în biroul de la Palatul Victoria. Satisfacția de a fi scăpat, în aceeași seară, și de Stolojan, și de Mona Muscă i se va șterge repede de pe chip. În serialul crizelor Puterii va urma, probabil cât de curând, episodul trei.
Publicat de : Adrian URSU
Data publicării: 28 Iul 2005 - 08:49
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6234&titlu=Barbatia_doamnei_Musca