Calin, compromisul [1]

In studiourile radioului public s-a produs ieri tornada verii. Declaratiile presedintelui Traian Basescu au spulberat tot pe drumul dintre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria.

Iar primul-ministru Calin Popescu-Tariceanu a putut afla cu aceasta ocazie cat de mult a gresit cand a ingropat prematur promisa demisie si, implicit, tema alegerilor anticipate. Mesajul de ieri al lui Traian Basescu este clar: presedintele nu renunta in ruptul capului la planul sau mai vechi de a construi o guvernare imuna la influentele mafiei. Iar primul pas este la fel de clar: alegeri cat mai rapid.
Ne-am intrebat cu totii ce l-a determinat pe Tariceanu sa revina asupra demisiei anuntate chiar pe post de catalizator al alegerilor anticipate. Iata un posibil raspuns oferit ieri chiar de presedinte: „Decizia s-a luat, din pacate, in afara structurilor partidului. (...) Stiu despre intalnirea premergatoare cu un important om de afaceri, cu un foarte important ziarist care are si el afaceri legate de omul de afaceri si cu un foarte important reprezentant al unui trust de tigari (...). Acolo s-au schimbat deciziile”.
E greu de crezut ca Basescu ne vinde gogosi de dragul balciului pe care i-l pun de fiecare data in carca emisarii presei de cumetrie. Iar faptul ca Tariceanu s-ar fi sucit cu demisia promisa dupa o intalnire cu niste particulari, ignorand decizia partidelor din Alianta PNL-PD, nu face decat sa intareasca pontul pe care ni l-a dat ieri Basescu.
Prin vorbele de mai sus e limpede ca presedintele mareste prapastia care desparte palatul sau de cel al primului-ministru.
Iar Tariceanu, umplut si asa de ridicol dupa gestul las de a renunta la demisie, pare acum iremediabil compromis. Sa-ti masori gesturile politice, sa conduci practic Romania la sfaturile unor baroni de presa mai nocivi chiar decat baronii PSD inseamna deopotriva moartea politicii moderne si culmea tupeului liberal. Oare cum se simte in acest moment conducerea PNL? Dar liberalii simpli care cred ca acolo sus, la Bucuresti, seful guvernului tine cont de ei, si nu de grupurile de interese obscure?
Ieri, primul-ministru nu a raspuns concret la acuzatiile dure ale presedintelui. A dat-o, vorba romanului, pe dupa cires. Lasand inca o data impresia ca nu-l intereseaza decat jiltul sau de prim-ministru. Si, cel mult, sfaturile celor trei creiere pomenite de presedinte. In momentul acesta, chiar ar fi indicat ca Tariceanu sa-si intrebe sfatuitorii de taina: ce sa fac, fratilor, sa demisionez sau sa pornesc jihadul impotriva lui Basescu? Oricum, cale de mijloc nu prea mai e.
Publicat de : Laurentiu Ciocazanu
Data publicării: 09 Aug 2005 - 09:16
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6535&titlu=Calin__compromisul