UDMR: Disputele trebuie sa se rezolve in Coalitie, nu in public [1]

Presedintele UDMR si vicepremierul Marko Bela a declarat, ieri, pentru Mediafax, ca "disputele" si banuielile presedintelui Basescu in ceea ce priveste activitatea premierului Tariceanu ar trebui rezolvate in interiorul Coalitiei, nu in mod public.

"Daca presedintele are retineri fata de activitatea primului-ministru sau a Guvernului, ar trebui sa incerce sa discute nu prin declaratii de presa, ci in mod direct, cu premierul sau cu unul dintre membrii Cabinetului", a aratat Marko Bela.

Liderul UDMR a aratat ca Presedintia si Guvernul sunt institutii diferite, care nu se subordoneaza una alteia. Marko Bela a atras atentia ca "presedintele si primul-ministru provin din aceeasi Alianta si, din acest punct de vedere, nu este bine daca exista un discurs divergent in public". Ministrul a spus ca nu are cunostinta despre existenta unor grupuri de interese care sa influenteze deciziile Guvernului, dar, "daca exista astfel de banuieli, ar fi mai bine daca s-ar discuta in interiorul Coalitiei".
Publicat de : ---
Data publicării: 10 Aug 2005 - 06:09
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=6562&titlu=UDMR__Disputele_trebuie_sa_se_rezolve_in_Coalitie__nu_in_public