BASESCU: A FOST ROSCA, DAR NU AM PROBE! [1]

Sifonand credibilitatea institutiei pe care o reprezinta, presedintele a demonstrat, ieri, ca a lansat ultimul val de acuzatii fara sa aiba dovezi palpabile

Traian Basescu a afirmat, ieri, la finalul intalnirii cu membrii Consiliului de Onorare al Clubului Roman de Presa, ca ziaristul despre care a spus, in ultima perioada, ca l-a amenintat este Sorin Rosca Stanescu

Cristian Tudor Popescu, presedintele CRP, a precizat ca seful statului ar fi trebuit sa faca public nu numai numele ziaristului care l-a amenintat, ci si faptul ca nu detine nici o proba care sa-i sustina afirmatiile, lucru confirmat de presedinte

Sorin Rosca Stanescu a recunoscut ca a purtat doua convorbiri telefonice cu presedintele, in ziua de 28 mai. Primul apel a fost initiat de Basescu si a avut loc dimineata, iar celalalt, la ora 21.40, i-a apartinut jurnalistului

Directorul Ziua a negat ca l-a amenintat pe seful statului, admitand, insa, ca ultima discutie, care a durat 17 minute, a avut si momente tensionate, dar s-a purtat intre doi prieteni vechi, si nu intre seful unui ziar si presedintele tarii

Rosca Stanescu i-a cerut lui Basescu sa-l acuze si sa sesizeze Parchetul daca el considera ca cele petrecute sunt un atentat la siguranta nationala. Tot ieri, presedintele a spus ca nu are nici o proba ca la intalnirea de la Snagov s-a discutat despre amanarea anticipatelor

Sorin Rosca Stanescu ne-a declarat, in exclusivitate, la inchiderea editiei, ca nu il va da in judecata pe Basescu, avand in vedere cei 15 ani de prietenie. De altfel, nici presedintele nu va face acest lucru, din lipsa de probe.
Publicat de : ---
Data publicării: 23 Aug 2005 - 08:06
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=7010&titlu=BASESCU__A_FOST_ROSCA__DAR_NU_AM_PROBE_