Melescanu, promovat vicepresedinte al Senatului [1]

Prima zi a sesiunii parlamentare Senatul a dedicat-o problemelor organizatorice. Desi initial era sigur ca nu se vor face modificari in componenta Biroului Permanent, ieri plenului i s-a propus sa voteze inlocuirea a doi vicepresedinti.

Primul, Codrut Seres (PUR), care este viceprim-ministru, a fost inlocuit cu colegul sau Sabin Cutas. Surpriza cea mare au furnizat-o insa liberalii. Pe ultima suta de metri, cu cateva minute inainte de inceperea sedintei, ei au decis sa-l inlocuiasca pe Puiu Hasotti din functia de vicepresedinte. Vicepresedinte din partea Aliantei a fost numit Teodor Melescanu. Unii liberali spun ca functia de vicepresedinte i-a fost data lui Melescanu pentru a mai atenua din supararea care i-a fost pricinuita prin nenominalizarea sa la carma Ministerului de Externe. Altii spun ca avansarea lui Melescanu este o consecinta a scrisorii trimise de Valeriu Stoica, in care se aduceau acuze grave liderului PNL si se faceau insinuari privind grupul de interese in PNL. Se pare ca un astfel de grup ar fi mai consistent in zona judetului Prahova, unde Melescanu este senator. Prin numirea sa intr-o functie atat de inalta si prin faptul ca a fost cooptat in echipa cu care Tariceanu candideaza la conducerea partidului, se spera ca Melescanu sa nu fie tentat de ideea unei disidente periculoase pentru unitatea partidului.





Publicat de : ---
Data publicării: 02 Feb 2005 - 12:31
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=764&titlu=Melescanu__promovat_vicepresedinte_al_Senatului