De nicăieri spre niciunde [1]

Pentru consolidarea pozițiilor proprii, numeroși lideri politici acționează, pe căi dintre cele mai diverse, pentru "ștergerea urmelor", pentru a induce în rândurile electoratului sentimentul că reprezintă însăși personificarea noului, fără rădăcini, fără pete, fără obligații față de predecesori.

Din motive care ne scapă, tot felul de consilieri, specializați sau bănuiți a fi specialiști în PR, în comunicarea de masă, în construirea imaginii, îi sfătuiesc pe liderii în cauză "să facă totul" pentru a se prezenta ca un veritabil început sau, în situații ceva mai complicate, "într-un nou început" (după formula de succes a lui J.F. Kennedy).
Din toată această făcătură ies cele mai caraghioase situații, iar protagoniștii sunt nevoiți să revină, să facă precizări la precizări, să dea vina pe presă care - chipurile - a deformat lucrurile ș.a.m.d.
Una dintre modalitățile utilizate mai frecvent în ultima vreme a fost aducerea în prim-plan a tot felul de necunoscuți iluștrii, grupați - bineînțeles - în jurul liderilor care, orice ar face, nu se pot lepăda de propriul trecut - din moment ce în copilărie, adolescență și tinerețe au fost șoimi ai patriei, pionieri, uteciști și mulți dintre ei peceriști, cu merite speciale dacă au căpătat această calitate la vârste destul de fragede.
Absența curajului de a-ți asuma integral propriul trecut naște forme monstruoase de vid de valori, întruchipat de nulitățile promovate până și în funcțiile cele mai înalte. O confirmare cât se poate de convingătoare au constituit-o numirile în funcții publice după transferul de putere din decembrie 2004, recenta remaniere și etapa a doua a remanierii (remanierea mică) programată pentru aceste zile. Au apărut din te miri ce tot felul de personaje suspecte, pline de sine și sărace cu duhul, lipsite de experiență, fără autoritate profesională și morală, personaje care se înșurubează în posturi de decizie, cu influențe dintre cele mai nocive asupra restului populației țării.
În legătură cu câteva recente numiri, inclusiv în sfera diplomației, unii comentatori s-au grăbit să vorbească despre "sânge proaspăt în venele și arterele instituțiilor statului". Oare așa să fie? În afară de necunoscuți (la care ne-am referit), apar și nume cunoscute, nume întâlnite de ani buni în paginile presei tipărite și, mai ales, producțiile audiovizuale. Nu putem spune că lumea s-a plictisit de ei, dar în nici un caz nu mai pot fi încadrați în categoria celor care ar putea să ofere mari noutăți, surprize (evident, plăcute). Motivul este lesne de identificat. Respectivii au mai avut funcții publice (unul dintre ei a fost chiar consilier la Cotroceni în perioada în care CDR-PD și UDMR au deținut puterea), iar prin prezența lor cvasipermanentă în mass-media și-au găsit faima de sprijinitori, în mod necondiționat, a unor acțiuni politice care s-au dovedit până la urmă falimentare.
Politica de "resurse umane" a actualei Puteri se caracterizează prin improvizații din cauze, la rândul lor, lesne de identificat. Cu câteva excepții, nici unul dintre partidele componente ale coaliției majoritare nu a avut un minim de oameni în stare să facă față mulțumitor unor exigențe minimale ale "fișei postului". Ne referim aici în special la pregătirea profesională propriu-zisă. Apoi, sunt extrem de deficitari în materie de aptitudini politice. Nu este vorba despre capacitatea de a morfoli câteva fraze despre "virtuțile liberalismului" sau despre "viitorul curentului popular în spațiul european", ci despre cultura specifică asimilată fie și numai la nivel elementar, despre deprinderea de a lucra cu oamenii, inclusiv în ceea ce privește derularea dialogului social.
De unde vin toți aceștia? Proaspătul ministru al Sănătății, el însuși un "produs" al sistemului de care ne ocupăm, a descoperit că în structurile publice ale domeniului pe care îl "păstorește" multe numiri s-au făcut pe criterii inacceptabile. Mare descoperire! Cu toate că, în campania electorală, formațiunile componente ale Coaliției au declarat solemn că au învățat foarte mult din dezastrul guvernării CDR-PD-UDMR, în special din consecințele aplicării algoritmului, acum repetă, cu multă voioșie, aceleași erori. Se confirmă, pe spinarea populației, că toți cei care vin de nicăieri ne "conduc" spre niciunde. Sau în nici un caz acolo unde au promis.
Publicat de : Valentin Stănilă
Data publicării: 13 Sep 2005 - 07:56
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=7831&titlu=De_nicaieri_spre_niciunde