Parlamentarii apreciază obiectivitatea SRI [1]

Raportul SRI pe anul 2004 răspunde exigențelor controlului parlamentar și oferă o diagnoză pertinentă asupra stării securității naționale, fiind prezentați principalii factori de risc, precum și vulnerabilitățile care întrețin ori pot favoriza amenințări ori stări de pericol.

Aceasta este una dintre concluziile desprinse și sintetizate într-un co-raport de către membrii Comisiei parlamentare pentru controlul activității Serviciului. Documentul, care a fost depus joi la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, relevă faptul că se impun corectate cât mai repede aspecte ce țin de nivelul resurselor umane și al securității interne.

Prin urmare, SRI are probleme generate de incoerența unor politici de resurse umane anterioare, ale căror efecte s-au cumulat, principalele consecințe ale acestora constituindu-le lipsa generației de mijloc maturizate profesional, afirmarea insuficient de convingătoare a noilor promoții de ofițeri și un dezechilibru al repartizării personalului pe domenii de activitate, în defavoarea structurilor operative de informații.
Publicat de : Radu GEORGE
Data publicării: 23 Sep 2005 - 14:25
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=8216&titlu=Parlamentarii_apreciaza_obiectivitatea_SRI