„Credibilitatea lui Traian Băsescu, subminată de planurile pe care le tot [1]

Două sondaje, realizate la o săptămână diferență, de către două institute de profil, au dat rezultate cu mari discrepanțe. L-am întrebat pe directorul CURS, Sebastian Lăzăroiu, cum se explică diferențele atât de frapante dintre cele două cercetări

- În sondajul IMAS, Alianța are 43 la sută, la Gallup Internațional – 52 la sută. Cine minte?
- Rezultatele depind de bucătăria internă a fiecărui institut. Pot însă să spun că sondajul IMAS e mai apropiat de realitate, de cercetările CURS și de tendințe. Știm sigur că Alianța nu poate crește, n-are cum, după o perioadă atât de agitată. Un trend descendent a apărut încă de prin martie. La nivelul ponderilor, și ultimul nostru sondaj a arătat Alianța în jur de 45 la sută. Aș fi mai înclinat să cred că IMAS e mai aproape de ceea ce se întâmplă în rândul populației cu drept de vot.
- Atunci, are dreptate IMAS când arată cel mai scăzut nivel de popularitate a lui Traian Băsescu, de 47 la sută?
- Pe mine nu mă surprinde această scădere. Sigur că președintele are cea mai mare credibilitate dintre toți oamenii politici. În general, la oamenii cu credibilitate atât de mare nu prea contează ce spun. Nu contează că, la un moment dat, a abordat poate teme neimportante sau greșite din punct de vedere al publicului. Băsescu s-a impus ca un om credibil prin el însuși. Dar el și-a construit credibilitatea prin impresia de consecvență, fermitate în a duce la bun sfârșit idei sau planuri. În ultima vreme, a dovedit că nu e tocmai omul care să ducă lucrurile până la capăt. Începe niște idei și le abandonează. Vezi alegerile anticipate, Parlamentul unicameral…
- Această erodare nu trebuia să se producă, totuși, în timp? Nu e cam bruscă această scădere, de la o lună la alta?
- S-au acumulat foarte multe. A lansat multe teme, în special în luna august, când părea foarte hotărât să facă alegeri anticipate. Au început să se adune și, la un moment dat, se produce un declic.
- Înseamnă că trendul încrederii în Traian Băsescu este descrescător?
- Da. În continuare, dacă lucrurile rămân în ceață, o să mai scadă în încrederea electoratului. Pe asta și-a construit credibilitatea, nu pe conținutul mesajelor, ci pe faptul că, indiferent ce-a zis – bun sau rău – a dus până la capăt. Dacă oamenii încep să vadă că vorbește despre niște planuri pe care le abondonează pe urmă, asta îi subminează fundamentul credibilității.

„Actualii guvernanți se ocupă prea mult de afacerile lor“

- Creșterea PSD în sondaje, indicată tot de IMAS, este justificată?
- Da. Așa cum am spus că Alianța a murit, aș zice că PSD a înviat în ultima perioadă. A devenit mult mai solidar, ceea ce e într-un fel normal, pentru că toate grupurile devin solidare când vine o amenințare externă. Alianța a făcut un serviciu PSD când a propus schimbarea șefilor Camerelor, pentru că pesediștii s-au adunat în jurul unui singur obiectiv și s-a dovedit că sunt maeștri în procedurile parlamentare.
- Cum se explică imaginea de Guvern corupt a Cabinetului Tăriceanu, pe care subiecții l-au văzut la fel de pătat ca pe predecesorii săi, în condițiile în care nu am asistat la mari cazuri de corupție a miniștrilor?
- Senzația mea este că cei aflați la putere acum se ocupă prea mult de afacerile lor personale și mai puțin de politică. Așa se explică de ce nu prea sunt prin Parlament și dezinteresul pentru schimbarea președinților celor două Camere. În plus, au mai fost și declarațiile fulminante ale lui Băsescu, care au lăsat să se înțeleagă că și în actualul Guvern este corupție. Și, având în vedere că președintele are mare credibilitate, s-a interpretat că, „dacă Băsescu spune asta, trebuie să fie adevărat”. Guvernul n-a reușit să demonstreze că lucrurile nu stau așa și a rămas ce-a spus Băsescu. Apoi, după nouă luni, ne așteptam la chestiuni mai spectaculoase în cazurile de mare corupție. S-a creat senzația că există o complicitate între PSD și PD-PNL.
Publicat de : Liliana RUSE
Data publicării: 29 Sep 2005 - 22:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=8449&titlu=&_#8222_Credibilitatea_lui_Traian_Basescu__subminata_de_planurile_pe_care_le_tot