Eliberarea Parlamentului [1]

Proiectele de modificare a regulamentelor celor doua Camere legislative vor primi azi votul final. Puterea va astepta apoi sa treaca termenul de 25 de zile stabilit inainte de a demara procedurile de debarcare a lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu de la sefia Camerelor.

Incepand de maine, Parlamentul va inceta a mai fi un for al disputelor interminabile si sterile pe niste proiecte de modificare a regulamentelor celor doua Camere, menite a implini visul Puterii de a detine conducerea Legislativului. Astfel, Parlamentul ar urma sa redevina un for de dezbatere a proiectelor de lege, cu prioritate a celor considerate necesare integrarii si a Legii bugetului de stat pe 2006. Cel putin asa s-a stabilit prin trocul Putere – Opozitie de martea trecuta.

Si pentru ca votul final asupra proiectelor de modificare a regulamentelor celor doua Camere sa fie un succes, coalitia si-a mobilizat toate fortele, obligandu-i inclusiv pe euro-observatori sa fie prezenti azi in Parlament, in ciuda protestelor acestora privind necesitatea prezentei lor la Parlamentul European pentru prezentarea raportului de tara. Dupa votul final, regulamentele vor intra in vigoare o data cu publicarea in Monitorul Oficial, dar, conform intelegerii dintre liderii de grup, prevederile acestora vor fi aplicate abia dupa 25 de zile.

SESIZARE. Tot de maine, nici Opozitia nu va sta degeaba. Vor pune pe masa ultima carte care ar putea sa schimbe rezultatul razboiului de gherila dus pentru mentinerea lui Nastase si Vacaroiu in functie: sesizarea Curtii Constitutionale in privinta neconstitutionalitatii prevederilor celor doua texte. Adrian Nastase a anuntat oficial demersul tot marti, imediat dupa parafarea intelegerii prin care Puterea se angaja sa acorde 25 de zile termen pentru pronuntarea Curtii Constitutionale, iar Opozitia sa nu mai blocheze prin tot felul de siretlicuri dezbaterile asupra regulamentelor. Nastase nu a precizat daca sesizarea PSD va viza si alte prevederi din Regulament in afara articolului referitor la revocarea din functie a presedintelui Camerei. "Sesizarea va fi facuta de grupul parlamentar, in legatura cu temele pe care noi le consideram eventual neconstitutionale", a spus el. Liderul PSD a mai anuntat atunci ca PSD va accepta decizia Curtii Constitutionale, indiferent care va fi aceasta.


ARTICOLE CU MIZA
Articolele 29 din Regulamentul Senatului si, respectiv, 25 din Regulamentul Camerei sunt cele care prevad modalitatile de revocare a presedintilor. Conform articolului 29, presedintele Senatului va putea fi revocat din functie la propunerea a jumatate plus unu din numarul total al senatorilor, daca incalca prevederile Constitutiei sau pe cele ale Regulamentului Senatului. Articolul 25 prevede ca propunerea pentru revocarea presedintelui Camerei se poate face cand se schimba majoritatea politica cu votul majoritatii deputatilor. Propunerea de revocare poate fi facuta de o treime din deputati, daca au fost incalcate prevederile constitutionale sau ale Regulamentului acestei Camere sau la solicitarea grupului care l-a propus.
Publicat de : Aniela Nine
Data publicării: 24 Oct 2005 - 09:08
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=9248&titlu=Eliberarea_Parlamentului