Un eveniment editorial, care a fost cam repede
acoperit de venirea sãrbãtorilor de iarnã, l-au constituit,
la sfârºitul lunii noiembrie anul trecut, apariþia ºi
lansarea volumului de publicisticã scris de Octavian
Andronic, "Anul 2000 -
Schimbarea Schimbãrii" (Cronologia
comentatã a mileniului
III).
Am participat la lansare,
autorul oferindu-mi privilegiul
de a rosti câteva cuvinte
de prezentare a volumului
tuturor celor prezenþi atunci
la standul respectiv. Revin
acum asupra acestei cãrþi,
pentru cã ea inaugureazã un
ambiþios proiect publicistic,
care meritã mult mai multã atenþie decât efemerida de
rutinã a unei lansãri de carte. Este vorba de cuprinderea
în câte un volum de comentarii, observaþii sau relatãri critice
a tot ceea ce se petrece în fiecare dintre anii mileniului
III. Prima întrebare - care e mai mult retoricã ºi
trimite la simþul umorului - este cât anume se va întinde
în timp acest efort editorial, câte anume dintre zilele ºi
anii mileniul III va reuºi Octavian Andronic sã acopere
prin însemnãrile sale?... Deocamdatã avem certitudinea
primului pas, referitor la anul 2000, ultimul din secolul
ºi mileniul trecut.
Octavian Andronic a vrut sã dea un semnal spectaculos
despre existenþa proiectului sãu - fapt care i-a reuºit
pe deplin. Anul 2000 a fost unul generos în subiecte
politice, astfel încât Ando l-a ales cu inspiraþie ca prefaþator
editorial pentru cronologiile comentate ale anilor
care vor urma.
Am recitit pe îndelete acest volum, cu lentila propriei
mele memorii de contemporan al evenimentelor relatate
în carte. Multe dintre aceste evenimente îmi erau cunoscute,
altele, ce þin mai ales de experienþele ºi trãirile
nemijlocite ale autorului, mi s-au dezvãluit abia acum.
Anul 2000 a fost anul-ax al tranziþiei româneºti. A
fost linia medianã, trasã dupã prima jumãtate a unei perioade
zbuciumate, despre care mulþi credeam, cu îndreptãþire,
cã ar fi trebuit sã se calmeze în a doua sa jumãtate,
în deceniul urmãtor, expirat ºi acela în 2010. Din
pãcate, actuala conducere politicã a þãrii face ca dezideratul
pacificãrii în societatea româneascã sã se
amâne, fiind înlocuit cu tot felul de aºa-zise "reforme"
iresponsabile ale statului...
Anul 2000 a fost unul electoral, în care s-a produs
schimbarea schimbãrii la conducerea politicã a þãrii.
Sloganul "vrem schimbare!" cu care, în 1996, veniserã
la putere Convenþia Democraticã ºi Emil Constantinescu,
era acum preluat de fosta opoziþie.
Din aceastã perspectivã, evoluþia evenimentelor anului
2000, spre finalul electoral ce încununa zbuciumul
politic al întregului final de secol XX, reprezintã pentru
Octavian Andronic o generoasã materie primã, pe care
simþul sãu de observaþie, tuºele rapide, dar esenþiale
pe care le face evenimentelor ºi spiritul asociativ, de-a
dreptul debordant, în care le conexeazã contribuie la
realizarea unor vitralii de publicisticã, prin care rãzbate
lumina unei întregi epoci.
Cartea anului 2000 cuprinde destule pagini de referinþã
istoricã, prilejuite de împlinirea a 10 ani de la multele
întâmplãri petrecute în fierbintele an 1990. Evocarea
acestora reprezintã pentru Octavian Andronic prilejul
unor introspecþii pãtrunzãtoare, avantajate de perspectiva
calmã timpului parcurs. Iatã câteva dintre aceste evocãri
sau evenimente ce-ºi aveau, la vremea respectivã, importanþa
lor, dar care, ºi dupã un deceniu sau chiar ºi astãzi,
dupã douã decenii - cum e cazul multora dintre ele -
mai pãstreazã intacte destule semnificaþii.
Octavian Andronic evocã, în cartea sa, între
altele: 10 ani de la prima ºedinþã a CFSN, din 6
ianuarie 1990, la care a fost martor ocular; înfiinþarea
partidului Alianþa pentru România, condus
de Theodor Meleºcanu; împlinirea a 10 ani de la
venirea lui Ion Raþiu în România (19 ianuarie 1990);
un an de la mineriadele de la Costeºti ºi Stoeneºti;
destructurarea PNÞCD (31 ianuarie), devenitã ireversibilã;
numirea lui Petre Roman la conducerea
MAE; înfiinþarea Partidului Naþional Român (viitoarea
pepinierã a PD, inventatã de Virgil Mãgureanu
la 7 februarie); crearea Alianþei Naþionale Creºtin
Democrate, condusã de Victor Ciorbea, premierul
demisionat în 1998; demisia lui Victor Babiuc din
PD, consideratã un "cutremur" la vremea respectivã;
8 ani de la crearea Convenþiei Democrate; darea
sentinþei în procesul Chiþac-Stãnculescu; procesul
Stoica-Caritas; numirea lui Mugur Isãrescu
în fruntea Guvernului (16 martie); scandalul "firului
roºu" cu Moscova; numirea unui preºedinte - director
general la TVR, în persoana eternului ºi fascinantului...
Alexandru Lãzescu, acelaºi care conduce
ºi acum televiziunea publicã; introducerea
tva la gaze naturale ºi energie electricã; încã o nouã
reformã a Justiþiei, lansatã pe 18 aprilie de ministrul
Valeriu Stoica; cãderea FNI (27 mai); disputa
Bãsescu-George Pãdure-Cãtãlin Chiriþã pentru
Primãria Capitalei; 10 ani de la stingerea demonstraþiei
din Piaþa Universitãþii; întâlnirea cu Klaus Johannis,
la 31 iulie, despre care Octavian Andronic scria
atunci: "Tare mi-ar place sã-l regãsesc peste vreo zece
ani (prin 2010 - cum ar veni, n.m.!) în prim-planul
bãtãliei politice naþionale! Ca un viitor prim-ministru
sau, de ce nu?, preºedinte!". N-a fost sã fie...
Calendarul îi îngãduie lui Octavian Andronic sã
extindã senzorul observaþiilor ºi evocãrilor sale
dincolo de perimetrul strict al vieþii politice. Sunt
zone în carte în care comentatorul ºi analistul politic
lasã condeiul în mâna prozatorului ºi nuvelistului
cu acelaºi nume. Stagiul militar fãcut în aceeaºi
unitate militarã cu Valentin Ceauºescu ºi Jean
Maurer, evocarea cutremurului din 1977, "stupiditatea
fiscalã" a impozitãrii convenþiilor civile (ce rãzboaie
se purtau atunci, ce vremuri!), un veritabil elogiu
al simplitãþii fãcut lui Ion Diaconescu, moartea
lui Corneliu Mãnescu (28 iunie 2000), reportajele
de la Expoziþia mondialã de la Hanovra, unde a
fost prezent un grup numeros de jurnaliºti români
(ce vremuri, ce vremuri!) sunt doar câteva dintre
subiectele prin care comentatorul Octavian Andronic
intrã cu eleganþã pe teritoriul reportajelor literare.
Mi-a fãcut plãcere sã recitesc aceastã carte ºi,
cu acest prilej, sã constat ce importantã este existenþa
unor asemenea cronici din contemporaneitate
asupra vremurilor pe care le trãim.
Luate separat, editorialele ºi comentariile lui
Octavian Andronic au fineþea unor eboºe izolate, a
unor schiþe de tablouri în miºcare; luate împreunã ºi adunate fiind între coperþile unei cãrþi, ele capãtã,
însã, forþa unei fresce ample asupra unei întregi
epoci. Efortul editorului ºi tipografului ªtefan Dulu, un
împãtimit al galaxiei Gutenberg, face ca volumul
acesta sã stea sub semnul duratei ºi din punct de vedere
al condiþiilor grafice, care sunt cu totul lãudabile
în asemenea vremuri de cumplitã recesiune a tiparului.
Din toate aceste motive, nu numai contemporanii,
ci ºi viitorimea vor gãsi în cronologiile promise
de Octavian Andronic ºi inaugurate cu acest volum
o bibliografie palpitantã de istorie socialã ºi,
deopotrivã, o literaturã politicã de nivel înalt.
Corneliu
Vlad - O lucrare gazetãreascã discretã ºi faraonicã
Octavian Andronic îºi provoacã din nou, discret ºi cordial, cum îi e felul,
confraþii de gazetãrie cu o intreprindere faraonicã. Dupa ce a luat-o înaintea
tuturor , în 1989, ºi a scos prima foaie de ziar liber din România, acum iºi
aduna, într-un prim ºi masiv volum, articolele de rubrica zilnicã din anul
premergator noului secol ºi mileniu si ne ameninþã ca va fixa, dupã acelasi
tipic, tot primul deceniu care a urmat.
Ne aºtepta o duzinã de tomuri, un raft de bibliotecã. Despre o vreme zbuciumatã,
ravasitã, convulsionatã, dar ºi grotescã, hilarã, caragialescã. ªi încã un
“dar”: dar ºi dramaticã, dureroasã, cu evoluþii (pardon, involuþii)
catastrofale, pentru care o sã plãtim la greu noi ºi ceva generaþii de dupã noi.
ÃŽnsã Octavian Andronic este un “grefier al secolului”, cum se voia Balzac, ce
consemneazã aparent senin, contemplativ, impartial, imperturbabil, ba chiar
bonom, spectacolul unei lumi care se vânzoleºte ca în “Scrisoarea pierdutã” ºi
“D-ale carnavalului”. Trãiri abisale ca în “Napasta” lipsesc, chiar dacã satul,
dar de fapt mai toata lumea romaneascã n- o tin deloc într-o veselie.
Viziunea autorului asupra acestei realitãþi este însã cât se poate de corectã
iar interpretarea ei onestã fãrã cusur. Cronicarul caligrafiazã, ca un
benedictin aplicat, tot ce i se pare cã se cuvine, fãrã stridente ºi “efecte
speciale”, patimi, ofense ori osanale. Dar spune lucrurilor pe nume, nu
ocoleºte, nu jigneste ºi nici mãcar nu ucide cu elogii. Cine vrea sã ºtie sau
sã-ºi aducã aminte de cum era atmosfera prin anul 2000, sã se cufunde în
lectura, e de folos.
“Deseneazã-mi o oaie”, se ruga Micul Print. Ando, ca aºa-l cheama pe
caricaturistul cu acelasi nume, ne ºi deseneaza , nu oi ci turme intregi, încã
de dinainte de Revoluþie. Ne face ºi desenul, cum s-ar zice, ca sã înþelegem mai
bine despre ce e vorba. Desenul lui e în acelaºi stil: amabil-acriºor, “fãrã
violenþã”, dar cu inþelesuri ºi subîntelesuri, distilat, esenþial.
Douã lucruri (între altele) , zic eu, ar fi de reþinut din primul tom al
ciclului editorial “Anul 2000. Schimbarea schimbãrii: 1. Cã s-a facut þi presa
serioasã, aºezatã, în respectiva vreme agitatã ºi naucã. 2. Ca într-o vreme
când, vorba lui Arghezi, “niciodata golul n-a sunat mai tare”, jurnalismul de
tipul profesat ºi de Octavian Andronic nu e pentru repeziþi ºi naduºiþi, ci
pentru cei ce vor sã se lãmureasca mai pe-ndelete pe ce lume traim. Vâlvãtãile
de presã se sting iute, jarul de esenþã tare al scriiturii lui Octavian Andronic
þine ºi lucreazã temeinic.
Stelian Þurlea - Cineva care ºtie sã punã punctul pe Y
În 1999, Octavian Andronic a început rubrica "Punctul pe Y", pentru grupul de
presã Agenda din Timiºoara, rubricã apãrutã apoi în mai multe publicaþii.
Era un comentariu scurt, zilnic, despre o problemã politicã a momentului, dublat
de un desen satiric. A continuat întreg deceniul, încât acum autorul are
material suficient pentru o cronicã în mai multe volume. A apãrut primul, despre
anul 2000. Autorul ar dori sã continue, seria urmând sã aibã 11 volume. "Încep
cu acest an, <<2000 - Schimbarea schimbãrii>>, chiar dacã mi s-ar putea reproºa
cã, tehnic, nu face parte din primul deceniu al mileniului. De ce îl includ? În
primul rând pentru cã aºa vreau ºi nimeni nu mã poate împiedica. În al doilea,
pentru cã în el se pot descifra originile tendinþelor ºi acþiunilor desfãºurate
pe parcursul urmãtorilor. Este anul în care se creeazã premisele ciclului de
alternanþe politice ºi în care se distileazã proiectele politice valabile, care
vor marca profilul românesc al deceniului. Dar, mai ales, anul în care intrã în
scenã un veritabil contingent de figuri noi, concomitent cu ieºirea unora de
care, astãzi, practic nu ne mai aducem aminte."
Cuvânt-înainte de Adrian Cioroianu.
Douã radiografii subiective -
Balcanii ºi Europa
Personalitate multiplã, ziarist, om de televiziune, caricaturist ºi, înainte de
toate, om de spirit, Octavian Andronic tipãreºte la Editura „SemnE”, prin
intermediul Fundaþiei „AlegRO”, douã volume de publicisticã dedicate prezenþei
publice – ºi nu numai – a doi oameni politici care cu siguranþã vor marca
evoluþia post-comunistã a României.
Primul volum este apãrut în 2009 ºi cuprinde publicistica lui Octavian Andronic
referitoare la un singur subiect. Subiectul este incitant, delicat ºi
stânjenitor în anumite privinþe. Este delicat deoarece priveºte faptele politice
ºi nu numai ale unui personaj aflat departe de încheierea carierei sale publice,
este incitant deoarece jocul cu focul are aceastã caracteristicã, iar domnul
Andronic ºtie ce riscuri îºi asumã, însã el doar bãnuieºte consecinþele riscului
asumat ºi, în fine, este stânjenitor deoarece, în ciuda adevãrului, talentului
ºi spiritului conþinut, textele intereseazã, distreazã, dar nu corijeazã. Este
firesc, deoarece ele aparþin virtualului, în vreme ce subiectul se aflã într-o
continuã competiþie cu realul.
Articolele despre faptele politice – ºi nu doar – ale omului politic Traian
Bãsescu, risipite între ianuarie 2001 ºi mai 2009, devin, între coperþile cãrþii
intitulate „B de la Bãsescu”, o cronicã minuþioasã a paradoxului românesc de
azi. Este un paradox multiplu ºi sigur una dintre dimensiunile sale este cea
iscatã de plãcerea de a fi înºelat. Domnul Octavian Andronic nu este dintre cei
care se lasã pãcãliþi. ªi cu atât mai puþin are o bucurie atunci când detecteazã
undele de simpatie ale pãcãliþilor, care învãluie într-o luminã auroralã,
glorioasã am putea spune, pe cei ce ºtiu sã mintã frumos. Având o experienþã de
douã decenii de reporter de teren, Octavian Andronic nu are cum sã piardã
contactul cu realitatea, iar observaþiile sale sunt de bun simþ ºi de o
dezarmantã simplitate ºi sinceritate. Ceea ce le dã o dimensiune specialã, am
putea spune – dincolo de fizicitatea realitãþii – este scepticismul bine
temperat, specific proteiformelor exprimãri ale lui Octavian Andronic. Dupã ce
citeºti acest volum de viaþã trãitã treaz, îþi vine sã spui cã nu toatã lumea
doarme.
Cel de-al doilea volum, în ordine cronologicã doar, „I de la Iliescu”, are un cu
totul alt subiect – viaþa politicã a celui mai important om politic din România
post-decembristã. Cartea cuprinde, pe lângã articole, o serie întreagã de
interviuri ºi discuþii cu domnul Ion Iliescu. Este acelaºi Octavian Andronic,
inteligent, uneori ironic, iscoditor ºi mereu partizanul adevãrului, dar materia
este alta. Zona subiectelor abordate nu þine de periferia socialã, ci chiar de
calea maestrã. De la problemele iscate în decembrie 1989 la cele apãrute odatã
cu încercarea de loviturã de stat de la Moscova, de la principiile democraþiei
la practica ei, Octavian Andronic este un interlocutor sau un analist cu totul
responsabil, simpatizeazã dar nu linguºeºte, ironizeazã dar nu ia peste picior,
criticã ºi aºteaptã rãspuns.
Poate ar mai trebui adãugat ºi faptul cã, uneori, valorosul om politic a acordat
încredere unor oameni care nu o meritau ºi care, în consecinþã, au trezit
nedumeriri cu privire la actul politic. Fãrã a fi un volum omagial – apare în
momentul împlinirii a 80 de ani de viaþã ai domnului Ion Iliescu – cartea este
un frumos omagiu, cinstit ºi plin de cãldurã sufleteascã. Fãrã nicio îndoialã,
viitorii istorici dedicaþi perioadei acesteia, atât de frãmântate, din existenþa
statului român, vor gãsi în carte ceea ce le este absolut necesar – argumente.
Aceste douã volume au ceva în comun, dar diferã foarte mult. Sunt ca douã mesaje
scrise în acelaºi cod. Douã mesaje diferite privind aceeaºi lume – lumea
politicã româneascã din ultimii douãzeci de ani, privitã cu aceeaºi unitate de
mãsurã, cu aceeaºi acuitate, prin acelaºi cod al moralei ºi eticii. Acesta este
Octavian Andronic, un om care þine la principiile sale, principii care se
regãsesc sub un singur termen în orice dicþionar: bunul simþ.