Schimbarea schimbărilor - consemnări

(2193 cuvinte în acest text)
(11243 afişări)  

Un eveniment editorial, care a fost cam repede acoperit de venirea sărbătorilor de iarnă, l-au constituit, la sfârşitul lunii noiembrie anul trecut, apariţia şi lansarea volumului de publicistică scris de Octavian Andronic, "Anul 2000 - Schimbarea Schimbării" (Cronologia comentată a mileniului III).

Am participat la lansare, autorul oferindu-mi privilegiul de a rosti câteva cuvinte de prezentare a volumului tuturor celor prezenţi atunci la standul respectiv. Revin acum asupra acestei cărţi, pentru că ea inaugurează un ambiţios proiect publicistic, care merită mult mai multă atenţie decât efemerida de rutină a unei lansări de carte. Este vorba de cuprinderea în câte un volum de comentarii, observaţii sau relatări critice a tot ceea ce se petrece în fiecare dintre anii mileniului III. Prima întrebare - care e mai mult retorică şi trimite la simţul umorului - este cât anume se va întinde în timp acest efort editorial, câte anume dintre zilele şi anii mileniul III va reuşi Octavian Andronic să acopere prin însemnările sale?... Deocamdată avem certitudinea primului pas, referitor la anul 2000, ultimul din secolul şi mileniul trecut.

Octavian Andronic a vrut să dea un semnal spectaculos despre existenţa proiectului său - fapt care i-a reuşit pe deplin. Anul 2000 a fost unul generos în subiecte politice, astfel încât Ando l-a ales cu inspiraţie ca prefaţator editorial pentru cronologiile comentate ale anilor care vor urma.

Am recitit pe îndelete acest volum, cu lentila propriei mele memorii de contemporan al evenimentelor relatate în carte. Multe dintre aceste evenimente îmi erau cunoscute, altele, ce ţin mai ales de experienţele şi trăirile nemijlocite ale autorului, mi s-au dezvăluit abia acum.

Anul 2000 a fost anul-ax al tranziţiei româneşti. A fost linia mediană, trasă după prima jumătate a unei perioade zbuciumate, despre care mulţi credeam, cu îndreptăţire, că ar fi trebuit să se calmeze în a doua sa jumătate, în deceniul următor, expirat şi acela în 2010. Din păcate, actuala conducere politică a ţării face ca dezideratul pacificării în societatea românească să se amâne, fiind înlocuit cu tot felul de aşa-zise "reforme" iresponsabile ale statului...

Anul 2000 a fost unul electoral, în care s-a produs schimbarea schimbării la conducerea politică a ţării. Sloganul "vrem schimbare!" cu care, în 1996, veniseră la putere Convenţia Democratică şi Emil Constantinescu, era acum preluat de fosta opoziţie.

Din această perspectivă, evoluţia evenimentelor anului 2000, spre finalul electoral ce încununa zbuciumul politic al întregului final de secol XX, reprezintă pentru Octavian Andronic o generoasă materie primă, pe care simţul său de observaţie, tuşele rapide, dar esenţiale pe care le face evenimentelor şi spiritul asociativ, de-a dreptul debordant, în care le conexează contribuie la realizarea unor vitralii de publicistică, prin care răzbate lumina unei întregi epoci.

Cartea anului 2000 cuprinde destule pagini de referinţă istorică, prilejuite de împlinirea a 10 ani de la multele întâmplări petrecute în fierbintele an 1990. Evocarea acestora reprezintă pentru Octavian Andronic prilejul unor introspecţii pătrunzătoare, avantajate de perspectiva calmă timpului parcurs. Iată câteva dintre aceste evocări sau evenimente ce-şi aveau, la vremea respectivă, importanţa lor, dar care, şi după un deceniu sau chiar şi astăzi, după două decenii - cum e cazul multora dintre ele - mai păstrează intacte destule semnificaţii.

Octavian Andronic evocă, în cartea sa, între altele: 10 ani de la prima şedinţă a CFSN, din 6 ianuarie 1990, la care a fost martor ocular; înfiinţarea partidului Alianţa pentru România, condus de Theodor Meleşcanu; împlinirea a 10 ani de la venirea lui Ion Raţiu în România (19 ianuarie 1990); un an de la mineriadele de la Costeşti şi Stoeneşti; destructurarea PNŢCD (31 ianuarie), devenită ireversibilă; numirea lui Petre Roman la conducerea MAE; înfiinţarea Partidului Naţional Român (viitoarea pepinieră a PD, inventată de Virgil Măgureanu la 7 februarie); crearea Alianţei Naţionale Creştin Democrate, condusă de Victor Ciorbea, premierul demisionat în 1998; demisia lui Victor Babiuc din PD, considerată un "cutremur" la vremea respectivă; 8 ani de la crearea Convenţiei Democrate; darea sentinţei în procesul Chiţac-Stănculescu; procesul Stoica-Caritas; numirea lui Mugur Isărescu în fruntea Guvernului (16 martie); scandalul "firului roşu" cu Moscova; numirea unui preşedinte - director general la TVR, în persoana eternului şi fascinantului... Alexandru Lăzescu, acelaşi care conduce şi acum televiziunea publică; introducerea tva la gaze naturale şi energie electrică; încă o nouă reformă a Justiţiei, lansată pe 18 aprilie de ministrul Valeriu Stoica; căderea FNI (27 mai); disputa Băsescu-George Pădure-Cătălin Chiriţă pentru Primăria Capitalei; 10 ani de la stingerea demonstraţiei din Piaţa Universităţii; întâlnirea cu Klaus Johannis, la 31 iulie, despre care Octavian Andronic scria atunci: "Tare mi-ar place să-l regăsesc peste vreo zece ani (prin 2010 - cum ar veni, n.m.!) în prim-planul bătăliei politice naţionale! Ca un viitor prim-ministru sau, de ce nu?, preşedinte!". N-a fost să fie...

Calendarul îi îngăduie lui Octavian Andronic să extindă senzorul observaţiilor şi evocărilor sale dincolo de perimetrul strict al vieţii politice. Sunt zone în carte în care comentatorul şi analistul politic lasă condeiul în mâna prozatorului şi nuvelistului cu acelaşi nume. Stagiul militar făcut în aceeaşi unitate militară cu Valentin Ceauşescu şi Jean Maurer, evocarea cutremurului din 1977, "stupiditatea fiscală" a impozitării convenţiilor civile (ce războaie se purtau atunci, ce vremuri!), un veritabil elogiu al simplităţii făcut lui Ion Diaconescu, moartea lui Corneliu Mănescu (28 iunie 2000), reportajele de la Expoziţia mondială de la Hanovra, unde a fost prezent un grup numeros de jurnalişti români (ce vremuri, ce vremuri!) sunt doar câteva dintre subiectele prin care comentatorul Octavian Andronic intră cu eleganţă pe teritoriul reportajelor literare.

Mi-a făcut plăcere să recitesc această carte şi, cu acest prilej, să constat ce importantă este existenţa unor asemenea cronici din contemporaneitate asupra vremurilor pe care le trăim.

Luate separat, editorialele şi comentariile lui Octavian Andronic au fineţea unor eboşe izolate, a unor schiţe de tablouri în mişcare; luate împreună şi adunate fiind între coperţile unei cărţi, ele capătă, însă, forţa unei fresce ample asupra unei întregi epoci. Efortul editorului şi tipografului Ştefan Dulu, un împătimit al galaxiei Gutenberg, face ca volumul acesta să stea sub semnul duratei şi din punct de vedere al condiţiilor grafice, care sunt cu totul lăudabile în asemenea vremuri de cumplită recesiune a tiparului.

Din toate aceste motive, nu numai contemporanii, ci şi viitorimea vor găsi în cronologiile promise de Octavian Andronic şi inaugurate cu acest volum o bibliografie palpitantă de istorie socială şi, deopotrivă, o literatură politică de nivel înalt.

Corneliu Vlad - O lucrare gazetărească discretă şi faraonică
 

Octavian Andronic îşi provoacă din nou, discret şi cordial, cum îi e felul, confraţii de gazetărie cu o intreprindere faraonică. Dupa ce a luat-o înaintea tuturor , în 1989, şi a scos prima foaie de ziar liber din România, acum işi aduna, într-un prim şi masiv volum, articolele de rubrica zilnică din anul premergator noului secol şi mileniu si ne ameninţă ca va fixa, după acelasi tipic, tot primul deceniu care a urmat.

Ne aştepta o duzină de tomuri, un raft de bibliotecă. Despre o vreme zbuciumată, ravasită, convulsionată, dar şi grotescă, hilară, caragialescă. Şi încă un “dar”: dar şi dramatică, dureroasă, cu evoluţii (pardon, involuţii) catastrofale, pentru care o să plătim la greu noi şi ceva generaţii de după noi.

Însă Octavian Andronic este un “grefier al secolului”, cum se voia Balzac, ce consemnează aparent senin, contemplativ, impartial, imperturbabil, ba chiar bonom, spectacolul unei lumi care se vânzoleşte ca în “Scrisoarea pierdută” şi “D-ale carnavalului”. Trăiri abisale ca în “Napasta” lipsesc, chiar dacă satul, dar de fapt mai toata lumea romanească n- o tin deloc într-o veselie.

Viziunea autorului asupra acestei realităţi este însă cât se poate de corectă iar interpretarea ei onestă fără cusur. Cronicarul caligrafiază, ca un benedictin aplicat, tot ce i se pare că se cuvine, fără stridente şi “efecte speciale”, patimi, ofense ori osanale. Dar spune lucrurilor pe nume, nu ocoleşte, nu jigneste şi nici măcar nu ucide cu elogii. Cine vrea să ştie sau să-şi aducă aminte de cum era atmosfera prin anul 2000, să se cufunde în lectura, e de folos.

“Desenează-mi o oaie”, se ruga Micul Print. Ando, ca aşa-l cheama pe caricaturistul cu acelasi nume, ne şi deseneaza , nu oi ci turme intregi, încă de dinainte de Revoluţie. Ne face şi desenul, cum s-ar zice, ca să înţelegem mai bine despre ce e vorba. Desenul lui e în acelaşi stil: amabil-acrişor, “fără violenţă”, dar cu inţelesuri şi subîntelesuri, distilat, esenţial.

Două lucruri (între altele) , zic eu, ar fi de reţinut din primul tom al ciclului editorial “Anul 2000. Schimbarea schimbării: 1. Că s-a facut ţi presa serioasă, aşezată, în respectiva vreme agitată şi naucă. 2. Ca într-o vreme când, vorba lui Arghezi, “niciodata golul n-a sunat mai tare”, jurnalismul de tipul profesat şi de Octavian Andronic nu e pentru repeziţi şi naduşiţi, ci pentru cei ce vor să se lămureasca mai pe-ndelete pe ce lume traim. Vâlvătăile de presă se sting iute, jarul de esenţă tare al scriiturii lui Octavian Andronic ţine şi lucrează temeinic.

Stelian Ţurlea - Cineva care ştie să pună punctul pe Y

În 1999, Octavian Andronic a început rubrica "Punctul pe Y", pentru grupul de presă Agenda din Timişoara, rubrică apărută apoi în mai multe publicaţii.

Era un comentariu scurt, zilnic, despre o problemă politică a momentului, dublat de un desen satiric. A continuat întreg deceniul, încât acum autorul are material suficient pentru o cronică în mai multe volume. A apărut primul, despre anul 2000. Autorul ar dori să continue, seria urmând să aibă 11 volume. "Încep cu acest an, <<2000 - Schimbarea schimbării>>, chiar dacă mi s-ar putea reproşa că, tehnic, nu face parte din primul deceniu al mileniului. De ce îl includ? În primul rând pentru că aşa vreau şi nimeni nu mă poate împiedica. În al doilea, pentru că în el se pot descifra originile tendinţelor şi acţiunilor desfăşurate pe parcursul următorilor. Este anul în care se creează premisele ciclului de alternanţe politice şi în care se distilează proiectele politice valabile, care vor marca profilul românesc al deceniului. Dar, mai ales, anul în care intră în scenă un veritabil contingent de figuri noi, concomitent cu ieşirea unora de care, astăzi, practic nu ne mai aducem aminte."

Cuvânt-înainte de Adrian Cioroianu.

Două radiografii subiective - Balcanii şi Europa

Personalitate multiplă, ziarist, om de televiziune, caricaturist şi, înainte de toate, om de spirit, Octavian Andronic tipăreşte la Editura „SemnE”, prin intermediul Fundaţiei „AlegRO”, două volume de publicistică dedicate prezenţei publice – şi nu numai – a doi oameni politici care cu siguranţă vor marca evoluţia post-comunistă a României.

Primul volum este apărut în 2009 şi cuprinde publicistica lui Octavian Andronic referitoare la un singur subiect. Subiectul este incitant, delicat şi stânjenitor în anumite privinţe. Este delicat deoarece priveşte faptele politice şi nu numai ale unui personaj aflat departe de încheierea carierei sale publice, este incitant deoarece jocul cu focul are această caracteristică, iar domnul Andronic ştie ce riscuri îşi asumă, însă el doar bănuieşte consecinţele riscului asumat şi, în fine, este stânjenitor deoarece, în ciuda adevărului, talentului şi spiritului conţinut, textele interesează, distrează, dar nu corijează. Este firesc, deoarece ele aparţin virtualului, în vreme ce subiectul se află într-o continuă competiţie cu realul.

Articolele despre faptele politice – şi nu doar – ale omului politic Traian Băsescu, risipite între ianuarie 2001 şi mai 2009, devin, între coperţile cărţii intitulate „B de la Băsescu”, o cronică minuţioasă a paradoxului românesc de azi. Este un paradox multiplu şi sigur una dintre dimensiunile sale este cea iscată de plăcerea de a fi înşelat. Domnul Octavian Andronic nu este dintre cei care se lasă păcăliţi. Şi cu atât mai puţin are o bucurie atunci când detectează undele de simpatie ale păcăliţilor, care învăluie într-o lumină aurorală, glorioasă am putea spune, pe cei ce ştiu să mintă frumos. Având o experienţă de două decenii de reporter de teren, Octavian Andronic nu are cum să piardă contactul cu realitatea, iar observaţiile sale sunt de bun simţ şi de o dezarmantă simplitate şi sinceritate. Ceea ce le dă o dimensiune specială, am putea spune – dincolo de fizicitatea realităţii – este scepticismul bine temperat, specific proteiformelor exprimări ale lui Octavian Andronic. După ce citeşti acest volum de viaţă trăită treaz, îţi vine să spui că nu toată lumea doarme.

Cel de-al doilea volum, în ordine cronologică doar, „I de la Iliescu”, are un cu totul alt subiect – viaţa politică a celui mai important om politic din România post-decembristă. Cartea cuprinde, pe lângă articole, o serie întreagă de interviuri şi discuţii cu domnul Ion Iliescu. Este acelaşi Octavian Andronic, inteligent, uneori ironic, iscoditor şi mereu partizanul adevărului, dar materia este alta. Zona subiectelor abordate nu ţine de periferia socială, ci chiar de calea maestră. De la problemele iscate în decembrie 1989 la cele apărute odată cu încercarea de lovitură de stat de la Moscova, de la principiile democraţiei la practica ei, Octavian Andronic este un interlocutor sau un analist cu totul responsabil, simpatizează dar nu linguşeşte, ironizează dar nu ia peste picior, critică şi aşteaptă răspuns.

Poate ar mai trebui adăugat şi faptul că, uneori, valorosul om politic a acordat încredere unor oameni care nu o meritau şi care, în consecinţă, au trezit nedumeriri cu privire la actul politic. Fără a fi un volum omagial – apare în momentul împlinirii a 80 de ani de viaţă ai domnului Ion Iliescu – cartea este un frumos omagiu, cinstit şi plin de căldură sufletească. Fără nicio îndoială, viitorii istorici dedicaţi perioadei acesteia, atât de frământate, din existenţa statului român, vor găsi în carte ceea ce le este absolut necesar – argumente.

Aceste două volume au ceva în comun, dar diferă foarte mult. Sunt ca două mesaje scrise în acelaşi cod. Două mesaje diferite privind aceeaşi lume – lumea politică românească din ultimii douăzeci de ani, privită cu aceeaşi unitate de măsură, cu aceeaşi acuitate, prin acelaşi cod al moralei şi eticii. Acesta este Octavian Andronic, un om care ţine la principiile sale, principii care se regăsesc sub un singur termen în orice dicţionar: bunul simţ.