Expo ANDO XXXX (15 martie 2016)

(4126 cuvinte în acest text)
(3080 afișări)  Tipărire



Expoziția retrospectivă a caricaturistului ANDO (Octavian Andronic)


Marți, 15 martie, la ora 18, sub egida Uniunii Artiștilor Plastici are loc vernisajul expoziției retrospective a caricaturistului ANDO (Octavian Andronic).


Expoziția va fi găzduită de galeria ORIZONT și va oferi vizitatorilor imaginea evoluției de-a lungul a patru decenii de prezență pe simeze (XXXX) a unui stil și a unei atitudini care l-au plasat pe autor în avangarda creatorilor unui gen ce s-a bucurat și se bucură de o constantă popularitate. Manifestarea este prefatata de alocutiunile acad. Razvan Theodorescu, a criticului si istoricului de arta Grigore Arbore si a politologului si jurnalistului Octavian Stireanu.


Autor prolific, publicat în majoritatea gazetelor, atât înainte, cât și după Revoluție, ANDO a marcat ultimele două decenii printr-un gen unic și atractiv: ANDOgrafia Zilei – un VIDEOCARTOON care face din desenul satiric un veritabil show, realizat prin procedee computerizate – găzduit, din 1998 până astăzi de mai multe canale de televiziune (PRO TV, PRIMA TV, TVR 1, B1TV, Neptun TV).


Evenimentul este realizat prin contributia sponsorilor : CATENA pentru Arta, FILDAS, Candy Cat, Fundatia AlegRo si Agentia AMOS News.




Expoziția va putea fi vizitată de iubitorii genului până la data de 26 martie, zilnic între orele 10-18.



ANDO XXXX. Octavian Andronic, 40 de ani de prezente pe simezele expozitiilor


Galeria Orizont din Bucuresti a gazduit vernisajul expozitiei retrospective de grafica satirica si carigarfie ANDO XXXX (1975 - 2015) a caricaturistului Octavian Andronic (ANDO). Evenimentul a avut loc sub egida Uniunii Artistilor Plastici din Romania si prezinta imaginea evolutiei de-a lungul a patru decenii de prezenta pe simeze a unui stil si a unei atitudini care l-au plasat pe autor in avangarda creatorilor unui gen care s-a bucurat si se bucura de o constanta popularitate.


Evenimentul a fost prezentat de Octavian Ursulescu, alocutiunile fiind rostite de Acad. Razvan Theodorescu, de criticul si istoricul de arta Grigore Arbore si de politologul si jurnalistul Octavian Stireanu.Cu aceasta ocazie a fost lansat si albumul cu acelasi nume editat de Alicat. Sponsori ai evenimentului au fost FILDAS Art prin Programul CATENA pentru Arta, Candy Cat, Fundatia AlegRo si Agentia AMOS News.


Expozitia poate fi vizitata la Galeria Orizont in perioada 15 martie 2016 -  26 martie 2016, zilnic intre orele 10.00 – 18.00.


Despre Octavian Andronic


Autor prolific, filolog si journalist, publicat in majoritatea gazetelor, atat inainte, cat si dupa Revolutie, Octavian Andronic - ANDO si-a facut debutul publicistic in caricatura in 1969. Din anul 1975 participa la Saloane de umor nationale si internationale si a marcat ultimele doua decenii printr-un gen unic si atractiv: ANDOgrafia Zilei – un VIDEOCARTOON care face din desenul satiric un veritabil show, realizat prin procedee computerizate – gazduit, din 1998 pana astazi de mai multe canale de televiziune, printre care si Senso TV


A avut si numeroase expozitii personale de mare succes, precum Nu radeti, tovarasi! Zambiti, va rog! (Teatrul de RevistaConstantin Tanase, februarie 1978), Ridendo castigat mores (Sala Dalles, aprilie 1978), Fara cuvinte (Costinesti, august 1980), Fara (alte) cuvinte (CCA, martie 1980), Expozitie de caricatura (GAMB, noiembrie 1981), Ganditi profund! (GAMB, februarie 1987), Ramane cum am stabilit! (2 ani de videocaricatura – Galeriile Bancorex, septembrie 1999), 2 in 1 (Cercul Militar, martie 2011), Carigrafii (Galeriile de Arta, Teatrul de Revista Constantin Tanase, 2012).


Octavian Andronic a fost distins cu Marele Premiu la Concursul International de Caricatura, Istanbul (Turcia, 1978), Premiul II si Placheta de Argint la Galeria Mondiala de Caricatura, Skopje (Iugloslavia, 1979), Premiul special al juriului la Festivalul International de Umor, Aksehir (Turcia, 1980), Premiul special al juriului la Bienala Internationala de Umor si Grafica Militanta, San Antonio de Los Banos (Cuba, 1981), Placheta de argint la a VIII -a Expozitie internationala Ancona (Italia, 1985), Premiul Uniunii Artistilor Plastici la Salonul Umorului, 1976, Marele Premiu la Salonul Republican de Grafica Satirica, Costinesti, 1981, Premiul Special al Juriului la Salonul Caricaturii de Presa, Timisoara, 1984.


Intr-adevar, ANDO e acum o personalitate bine conturata a gra¬ficii satirice romanesti si, daca luam aminte la numeroasele distinctii primite peste hotare, un creator de reputatie internationala. Desenul la¬conic si ideea mai totdeauna percutanta, fervoarea sarcastica si combativitatea politica, sociala, morala, surasul clar si ferm sint caracteristicile unei atitudini plastice originale! (Valentin Silvestru).


Desenator care stie sa exploateze efecte neasteptate ale liniei, ale contrastului de alb si negru a suprafetelor, simplificarile pline de haz ale portretului si ale miscarilor personajelor sale, Ando este omul unui umor taios, al unui ideal civic afirmat cu claritate, un artist care nu vrea sa crute cusururile si care-si indeamna eroii sa se priveasca si sa se rusineze. Un moralist cu o penita alerta, inteligenta (Dan Grigorescu)


Umorul lui ANDO este prin excelenta politic. El vitrioleaza intocmirile injuste din lumea contemporana, trateaza cu sarcasm conventii sociale -false, releva sensul adevarat al unor fapte punind in lumina ipostazele absurde ale acestora, disloca mentalitatile retrograde relevindu-le latura rizibila. (Grigore Arbore)


ANDO… Acest baiat simtit, care umbla ca o raritate prin viata contemporana, s-a nascut cu darul (pentru ca in ceea ce va urma exista intotdeauna un dar...) de a privi lumea cu umor. El a fost oricand capabil s-o priveasca si altfel: cu dragoste, cu ura, cu tandrete, cu minie, cu bucurie, cu tristete, ma rog, in materie de sentimente personale si de viziune proprie, lumea poate fi privita in fel si chip. Dar nu: ANDO a preferat sa se uite la ea cu umor. El stie — fiind si un baiat inteligent — ca privind-o astfel, el aduna, intr-o singura, unica, miraculoasa privire si dragostea, si  minia si tristetea si restul... ANDO nu face cu ochiul. ANDO nu-si pune caciula pe-o ureche fluierind sugubat. ANDO nu face desene pe marginea unor glume de larga si veche circulatie. El trage citeva linii — unele mai groase, altele mai subtiri —, inchide un oval — care se arata a fi un cerc nerealizat pe deplin —, pune un punct, sau puncte-puncte, si nu stiu ce mai pune el acolo ca asa, parca dintr-o data, iti zboara gindul in directii neasteptate, te trezesti tu insuti autorul unor asociatii de idei fermecatoare si incepi sa observi ca lumea nu e chiar asa cum o stiai, ci inteligenta, umana si generoasa. Iar ANDO sta undeva, intr-un colt, si te priveste zimbind...  (Aurel Storin)


Octavian Andronic despre ANDOgrafia…


O mare parte – poate cea mai mare – a activitatii grafice din ultimele doua decenii – a fost dedicata unui gen unic si original: VIDEOCARTOON-ul. Mai exact – recompunerea, prin mijloace computerizate – a procesului de elaborare a unei caricaturi. Practic, aceasta se recompune, sub ochii privitorului (si in absenta autorului) intr-o succesiune dramatica. Genul – original si unic in peisajul de gen – s-a nascut dintr-un experiment efectuat la sugestia lui Stelian Turlea, in bucataria PRO TV, unde se difuza sub numele O propozitie pe zi. Devenita ANDOgrafia Zilei a fost prezenta, zi de zi, din 1998 pana astazi, pe un ecran de televiziune, fiind difuzata, pe rand, de PRIMA TV, Tele7abc, B1TV, SENSO TV, NEPTUN TV si TVR. In cei aproape 20 de ani de existenta, ANDOgrafia Zilei a furnizat continutul unui numar de circa 15 expozitii tematice prezentate in diferite locatii si cu felurite prilejuri.  La succesul sau a contribuit din plin echipa tehnica din care au facut parte Viorel Andronic, Radu Negru, Jean Vasilescu, Bogdan Belciug si Ana Stefania Andronic, carora le multumesc (pentru prima data) pe aceasta cale.



Vernisaj de succes la "Orizont": ANDO XXXX


Marți seară, galeria ORIZONT a UAP a fost luată cu asalt de invitații vernisajului expoziției de desen satiric și carigrafie a artistului Octavian Andronic – ANDO. Acesta a dorit să marcheze cele patru decenii de prezență pe simezele sălilor de expoziție printr-o amplă retrospectivă a “personalelor“ dintre anii 1975 (prima expoziție) și 2015 (ultima – dar nu cea de pe urmă).


Peste 200 de lucrări executate în tehnici diverse – inclusiv prin decupaj – Forfecaricaturile – au transformat venerabila galerie într-un memento al fazelor creative parcurse de artist în cele patru decenii. De la desenele în peniță cu conținut moralizator – “Ridendo castigat moses” – până la carigrafiile din expoziția din 2012, o colecție de metafore grafice cu trimiteri livrești.


Nu au lipsit – nici n-ar fi fost posibil – secvențele de “ANDOgrafie” - gen inventat de autor, prin transformarea desenului într-un show computerizat, prezent în programele mai multor televiziuni din 1998 până în prezent.


Partea festivă a evenimentului a fost asigurată de alocuțiunile a trei personalități de prin rang: politologul  și jurnalistul Octavian Știreanu, istoricul și criticul de artă, Grigore Arbore și academicianul Răzvan Theodorescu, introduși de versatul comper Octavian Ursulescu.


Grigore Arbore a efectuat o veritabilă exegeză cu trimiteri livrești și concluzii docte, în stilul său caracteristic. Octavian Știreanu a evocat “brandul” ANDO și disponibilitatea acestuia de a se împărți în mod egal între cuvânt și imagine, iar Răzvan Theodorescu a făcut subtile trimiteri la tehnicile adecvate contextului istoric al creațiilor.


Foarte numeroasa asistență, în care s-au regăsit VIP-uri autentice ale vieții publice  - jurnaliști -  Corneliu Vlad, Lorin Vasilovici, Chen Jin, Carol Roman, Ticu Alexe, Val Voiculescu, Marina Almășan, Tudor Octavian, Dan Constantin, Cornel Nistorescu, Horia Alexandrescu, Ion Marin; Doru Dinu Glavan, Florentin Scalețchi; parlamentari – Constantin Niță, Damian Florea, Ion Pârgaru; profesori medici – Dorin Sarafoleanu, Ion Lascăr; corporatiști – Gilda Lazăr; profesori universitari – Eugen Blaga, Ștefan Cazimir; juriști – Laura Badiu, Dan Popa, Valer Dorneanu, Florin Vasilescu; oameni de afaceri – Sorin Nicolescu, Dorin Iacob, Octav Cobzăreanu, Dinu Rizescu; manageri – Ioan Hidegcuti, Adam Crăciunescu; artiști – Mircea Cornișteanu, Voicu Enăchescu, Mihai Stănescu, Valentin Tanase; Cristian Topan; Octavian Covaci; bancheri - Emil Ghizari; Ion Nitu;  membri ai Executivului – Victor Opaschi; reprezentanți ai instituțiilor de artă – Liviu Jicman, Mihai Precup, Diana Papahagi, Mihai Stomff; sociologi - Vasile Gherasim, Dorel Abraham. Nu în ultimul rând trebuie menționată prezența Ancăi Vlad, manager de top și constant susținător al artelor și artiștilor, al cărei sprijin în realizarea acestui eveniment a fost unul hotărâtor.


Expoziția va fi deschisă până în data de 25 martie și va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 11 și 19. (Rep.)   


FOTOGALERIE - Vernisaj ANDO XXXX (I)
FOTOGALERIE - Vernisaj ANDO XXXX (II) 
FOTOGALERIE - Vernisaj ANDO XXXX (III)



Demistificatorul și cultivatorii de iluzii (de Grigore ARBORE)


Din 1998 și până astăzi, pe diferite canale de televiziune și constant în  publicația electronică de el creată, “Amos News”, în ale cărei pagini virtuale zilnic se regăsesc unele din cele mai incisive comentarii ale evenimentelor recente interne și internaționale, Octavian Andronic semnează un mesaj vizual cu supratitlul sugestiv “Andografia zilei” și un alt mesaj având forma textului jurnalistic, situat sub genericul “Punctul pe Y”.  În presa română, acel tânăr redactor, grafician de talent recunoscut și publicist, care într-o noapte tulbure a fost delegat de confrați să preia volanul publicației, pe atunci cea mai citită de cetățenii Capitalei și s-o transforme într-un organ de informație cu adevărat liber, a devenit rapid un caz aparte de inventivitate expresivă, vizual-jurnalistică. De peste două decenii și jumătate, Octavian Andronic, ne propune interpretări aparent hazoase ale aventurilor cotidiene ale aleșilor națiunii și ale cetățenilor de rând ai acesteia, care periodic, din patru în patru ani, se îmbată de democrație și cedează cu destulă ușurință promisiunilor vânzătorilor de fum de serviciu, trimițând în camere cu telefoane tot mai scurte, dar cu acoperire de distanțe foarte lungi între localități adeseori situate pe continente diferite, persoane ce învață repede a transforma iluziile proprii în deziluziile altora și viceversa. Se folosește în acest scop de un lexic vizual și de stileme de neconfundat. Are o asemenea dexteritate în combinarea lor încât cu puține trăsături de linie rezumă romane-foileton tragice, ce pot fi construite de prozatori experți doar pe  parcursul a sute de pagini. O “andografie” poate fi uneori rezumatul unei veritabile “saga” carpato-danubiană. Precum acea excepțională blândă și dramatic-evocativă imagine, prezentă și în expoziția retrospectivă pe care o inaugurăm astăzi, în care în urma unei oițe evident epuizată de atâta muls văratic mărșăluiește către vale o turmă de păstori -  îmbrăcați, firește, în tradiționalele noastre somptuoase mantale geto-dacice din  piei de oaie -  urmați de un asin ce poartă povara brânzei produsă de nefericita antemergătoare.



Unul singur din păstorii din ceața coboratoare are în zgardă un câine, pe care îl ține lângă el cu strășnicie. Este semnificativ că aceeași ceată de păstri nu are “in dotare” un dulău atunci când este reprezentată urcând spre pășunile din munte în urma aceleași jigărite oițe. La parcurgerea de către păstori a drumului spre înălțimile munților nu sunt de folos, se știe, lătrăturile câinilor: este indispensabilă însă energia dată de laptele oilor. Când o iei la vale ai nevoie însă de dulăi: te poate surprinde ursul. Am fost sincer tulburat de  imaginea, în două ipostaze, a turmei mono-oaie întărită de un batalion de ciobani, așa cum am fost tulburat și de multe alte imagini, printre care nu pot sa nu o citez pe aceea intitulată “Măsura lucrurilor”. Infătișază o clepsidră în care măsurarea timpului nu se mai face recurgând la trecerea nisipului prin gaura acesteia ci recurgând la trecerea prin ea de capete retezate. Nu știu dacă autorul chiar a vrut să insinueze că măsura  “valorii istorice” a vremurilor pe care le trăim stă în cantitatea de capete ce cad prin gaura clepsidrei. Evident, el știe, ca și noi, cine construiește clepsidre atât de sofisticate și cine nu  mai pune în ele nisip ci chiar capete, la figurat și la propriu. Într-o societate certăreață ca a noastră filtrarea capetelor prin gaura instrumentelor clepsidrice construite de societăți tehnologice avansate, cunoscute mai mult ca sigle decât ca denumiri - DNA, DIICOT, ANI etc. - nu poate fi, desigur, comparată cu acumularea de piramide de capete lăsate într-un Ev Mediu violent la marginea cetăților cucerite de vajnicul stahanovist al decapitărilor, Tamerlan.  Dar la ce folosesc figurile de stil dacă nu la activarea capacității de a imagina ceva prin altceva? V-ar putea spune ceva figura lui Tamerlan sorbind un ceai fierbinte în cortul denumit de istoriografia romană (acea parte de inspirație britanică) Golden Blitz?


Sunt peste patru decenii de când Octavian Andronic explorează sistematic lumea în care trăim în scopul identificării de situații ce reprezintă fragmente din parcursul deviant al vieții sociale, pavat cu bune intenții, dar străbătut de indivizi ale căror fapte de arme sunt reprezentative pentru un enorm paradox  al vieții umane.  Acel paradox care constă în coexistența răului și binelui, a asupririi nefericiților cu milostivirea invocată de strigătele disperate în pustiu ale Papei Francisc al II-lea și tuturor oamenilor de bine, al adâncirii  corupției în paralel cu creșterea necesității asigurării onestității instituțiilor și corectitudinii tuturor cetățenilor în raport cu ele, “de la vlădică la opincă” – precum ar spune cronicarul. Asupra acestui ultim aspect nu ne facem iluzii. În “Republica” chiar Platon insinua că o moderată doză de corupție era inevitabilă chiar și în cea mult de noi idealizată cetate democratică a Atenei. Luând act de realitate,  Octavian Andronic  se strecoară cu abilitate și ironie printre contradicțiile existenței noastre și ne propune interpretări comice ale unor momente din viața socială ce în sine au o componentă tragică, deoarece marchează derive grave instituționale sau umane. Lipsește din expoziție o admirabilă caricatură publicată de el în urmă cu câteva zile în site-ul Amos News. 



Să o descriem. Pe un piedestal marcat de sigla foarte vizibilă O.K, cam de dimensiunea aceluia pe care la Roma se așează “vigili urbani” în Piazza Venezia pentru a orienta traficul, se află o impozantă figură umană oarecum agitată și cu părul vâlvoi, inspirată de imaginea unui agent de circulație devenit model pentru o Statuie damboviteana a Libertății. Cu mâna dreaptă aceasta strânge la piept un fel de geantă cu documente pe care este o altă inscripție: SRI. În mâna stângă, ridicată în aer la 45 de grade, ține o spadă scurtă, simbolul justiției umane, pe care apare inscripția ICCJ. Atât gestul, cât și spada arată clar direcția spre care trebuie să se îndrepte grupul de adoratori îngenunchiați, goi pușcă: către persoana și ea îngenunchiată și goală din stânga, a cărei identitate este indicată de inscripția de pe spadă. Cu oarecare îndrăzneală în interpretarea iconografică, parte a meseriei noastre, am putea  spune că sigla O.K.  este o persiflare: putem în cazul specific să o citim ca prescurtare a OK (Ober Kommando, der Wehrmacht, firește).


Dar nu ambiguitatea iconografică definește caricaturale lui Ando ci modul cum se realizează impactul mesajului asupra privitorului. Racordării istantanee a imaginii la un subiect a cărui cunoaștere este scontată îi corespunde pe deplin abilitatea cu care detaliile schemei grafice promovează ironia, de la posturi la detaliile vesimentației sau la amănuntele ce definesc contextul. Luarea peste picior este spontană, suportată de o reprezentare firească, dar generatoare a unui humor burlesc, derivat din absurdul și vacuitatea personajelor lui Caragiale, ființe mereu reale, care condimentează  viața noastră de toate zilele.  Aceste virtuți ale mesajelor vizuale ale lui Ando fac din el unul dintre cei mai interesanți demistificatori ai schemelor retorice ce încurajează o percepere înșelătoare a vieții politice, adică a esenței vieții publice. Cu cine să-l compar? Oricum nu cu David Levine, grafician de forță, dar prea axat pe portretul individual pentru a imagina ceea ce se întâmplă dincolo de o proiecție exterioară a psihicului. Cu Gerry Gersten, Jean Mulatier, artiști de mare succes, care și ei sunt “tradizionalisti”, adică interpreți mai mult ai mutrelor decât ai fenomenelor?  Mai degrabă cu Patrick Chappatte de la “New Yor Times”, observator al istoriei frământate a timpurilor din urmă , sau cu “latinii nostri”: Altan (Francesco Tullio), Vauro Senesi, Gianelli, artiști care de decenii deschid cu interpretările lor grafice ale evenimentelor zilei, primele pagini ale cotidianelor țării “verișoare”, din grupul G7, față de care în clasamentul corupției mondiale poziția României, conform datelor ultime livrate de Transparency International, s-a îmbunătățit substanțial – și aș vrea să cred că și prin contribuția unor oameni de bine ca Octavian Andronic, nu doar prin spada uneori agitată aiurea a statuilor evocând libertatea unora și temenelele altora.


Ando este un interpret al serialității și recurentei fenomenelor ce ne condiționează viața. Suportul succesului graficii sale este dezbaterea prealabilă, cu instrumentele analizei jurnalistice, a problematicilor cotidianului. Editorialele sale sunt un exemplu de măsură, în care judecata tăioasă se bazează pe evidențe, criteriul aprecierii faptelor nu este supus tiraniei informației urechiate sau influenței binevoitorilor sufleuri de care teatrul politic dâmbovițean nu duce lipsă. Opinile artistului sunt exprimate prin subînțelesuri, fără arogantă și păstrându-se o margine respectabilă de detașare chiar și în raport cu “autoritatea de lucru judecat”.  Ando are uneori o atitudine de condescendentă simpatică chiar și față de găurile binevoitoare din plasele de oțel ale legilor, precum în acea “andografie” în care unui personaj oficial aflat în vizită în una dintre instituțiile penitenciare ale Patriei i se raportează de șeful de serviciu că deținuți, vizibil aplecați asupra unor manuscrise, “urmează cu sârg programul de scriere de cărți” prevăzut de lege. 


Pentru Octavian Andronic am o frățească simpatie. Fac parte, ca și el, din acea categorie de persoane care, crezând în forța persuasivă a cuvântului scris sau a imaginii vorbitoare, s-au autoconvins că pot contribui dacă nu la eradicarea sălbăticiei umane sau aroganței stimulată de excesul de putere dobândit prin cultivarea demagogiei stropită la rădăcină cu lichidul otrăvit stors din banul public, cel puțin la demistificarea aurei de noblețe cu care învârtiți și smecheri de toate categoriale, mai studiați sau mai inculți, își împodobesc impostura. Cu “andografiile “sale el păcătuiește în fiecare zi prin exces de idealism. Nu am auzit pe nimeni vorbindu-l de rău. Deoarece are stil nu este urât nici măcar de cultivatorii oficiali de iluzii, convinși cum sunt că demistificările în România durează două zile, cum s-a dovedit de altfel, spre exemplu, în multiplele cazuri, de el reprezentate vizual, de ascensione social- culturală întărită de mijloacele “științifice” ale plagiaturii. Ando a perseverat în a fi un jurnalist-artist; a rămas în fapt un personaj eclectic care face o adevărată cursă cu obstacole pentru a putea sta pe două picioare fără a face reverente. O calitate pe care o au numai artiștii de o anume clasă.(Alocutiune sustinuta la vernisajul expozitiei ANDO XXXX)




“De-ar fi să îi căutăm împreună o siglă, opțiunea mea se cunoaș- te: creionul. L-am intuit din capul locului pe Ando (Andronic Octavian) un voievod în principatul creioanelor prin care un tânăr caligraf periscopa realitatea, dându-i forme de trăire încărcate de metafore. Nu-l știam ca înfățișare, că altfel m-aș fi mirat cum poate o stâncă să solfegieze din frunză?!

Acum, că îl știu, și nu de azi de ieri, mă miră altele care îl privesc. Au și trecut peste noi ploi musonice înzestrate cu mugete și descărcări electrice de gabarit. Pe unii dintre noi ne-au speriat. Pe alții, nu. Ando a rămas între cei din urmă, nepăsător și rece precum platanul din Cișmigiu din apropierea Monumentului Ostașului Francez (modelat de Ion Jalea cu gândul la eroismul francezilor în tranșeele războiului ce i-a smuls un braț). Și-a văzut de treabă acolo unde s-a întâmplat să i se considere utilă prezența și istețimea, a robotit cât e ziua de mare cu încrederea că este de făcut ce știe el a face, a investit încredere în cei ce păreau a gândi limpede și corect. La ora de față, Ando se cuvine să fie privit drept ceea ce este: o pagină luminoasă a istoriei presei din principatele danubiene, un capitol distinct al civilizației prin scris și caligrafiat.

Existența lui la pupitrului celui dintâi cotidian al României de după Revoluție a reprezentat o șansă a generației sale de a se situa și exprima de partea crezurilor anotimpului abia început. Eram într-un sezon în care verticalitatea și buna credință aveau trecere la bursa zilei, eram considerați pioni ai mersului înainte călăuziți de nevoia de democrație la care să cotizeze oricine se crede în stare. Cereți Libertatea acelor zile pe la biblioteca de cartier și veți avea în simțuri chinurile plumbului pus să alerge sub însemnele noutății, solidarității și respectului de sine. (Pot zice că i-a lipsit “inspirația” în clipa ratării unui brand de mare succes: a uitat să inventeze pagina 5; i-au luat-o alții înainte și tot așa o țin). Veți descoperi un mod de a face presă într-un climat de confidenț ă deplină între coechipieri, așezarea în straie potrivite, inspirate, dar ferite de accente țipătoare, predilecția pentru argumentația la vedere, relație de necesară comunicare cu societatea. Cărțile scrise de el conving cu supra măsură.

Importantul condeier și manager de presă al acestor ani, incontestabil și inseparabil soldat în tranșeele presei "de după", Ando rămâne ceea ce a fost și înainte, este și azi, va fi și "după": un caligraf. Precum miniaturiștii unor vârste îndepărtate ale scriiturii, unde semnul grafic era convocat să însoțească, să parfumeze și să fixeze prin accent tremurul literei, graficianul cu același nume trudește conștiincios întru consolidarea literei prin alfabetul propriu și prin dicționarul de semne specific. Îl urmărim prin gazete, putem să-i simțim respirația la televizor. Când și când, cu o sesizabilă și apreciabilă constanță, iese la întâlnirea directă cu publicul. Expoziția este pronaosul în care se săvârșește slujba expunerii spre libera privire în fereastra deschisă către privitorul avizat și devotat. Expozițiile unde expune Ando sunt vitralii filigranate, amprentate de inspirație, talent, originalitate și personalitate. La fel a fost și de curând la Cercul Militar Național, unde Ando și-a convocat aproape cunoscuți, simpatizanți, cunoscători. Într-o defilare panotată cu dexteritate și știința persuasiunii, imagini cu respirări asociate trăirii cotidiene. Expunerile sale nu așteaptă echipe de zgomote, comportamente de peluză la derbiuri de cartier. Cei care se pricep a gusta hazul ca mod de a uita de necaz își potolesc greu puseuri de râs. Preferă zâmbetul, acceptat și adoptat drept mijloc și instrument curativ. Profilaxia prin râs este un apanaj al celor înzestrați cu humor. Surpriză la Cercul Militar Național! Avem de-a face nu cu un Ando, ci cu doi. Așa se și numește întâmplarea: Expo (e drept, cam criptografic): 2 în 1. Asta pentru că în încăperea următoare se răsfață lucrările semnate de Buzu. Adolescenți, adolescente, nuduri (în sugestie) visătoare, drumul lung al înghețatei către buze, brațe de Afrodită, coafuri atinse de eleganță, umeri graseiați, sâni rotunjori, chipuri în așteptarea decriptării, Marian, Măriuca, bărbați femei, arbore trimițând către Ieseu. Și, mai ales, știința reprezentării obrajilor, a frezei și coafurii, frun- ții. A ochilor halucinant de stăruitori în a-i ține minte. Este locul în care convingerea mea a devenit implacabilă: artistul prezent în expoziție nu poate fi decât o tânără domniță, mândră și suavă ca o garofiță. Am fost confirmat de documente. Îi știu și numele: Ana Ștefania Andronic. Buzu a luat de la tatăl furat de somn instrumentarul trebuincios și a cerut drept de cetate și certificat de suveranitate. A reușit”. (Neagu UDROIU, Gradina cu statui)

Consemnări în presă:


ANDO RETROSPECTIVA 4X O CARICATURA CAT UN ARTICOL DE ZIAR (Jurnalul Național)
ANDO – Artistul la 70 de ani!/ de Stelian Țurlea (Ziarul de Duminică)
Octavian Andronic a celebrat patru decenii de carieră în caricatură, la vernisajul "Ando XXXX" (AGERPRES)
ANDO al nostru e cel mai bun! (Femei de 10)
ANDO XXXX, carigrafie la “Orizont” (Artinfonews)
Vernisajul expoziției de grafică satirică și carigarfie ANDO XXXX – o retrospectivă a caricaturistului Octavian Andronic (ForumAllInfo)
ANDOGRAFIA 2016, O CRONICĂ VIE A LUMII NOASTRE (Liber să spun)

  
[ Înapoi la Acțiuni | Index secțiuni ]
Page created in 0.34971904754639 seconds.