Apostolii lui Basescu [1]

Seful statului s-a afisat din nou cu Gigi

. L-a adus de-a stinga sa si pe Mitica. Am asistat, de pomana mortilor, la inca un spectacol de pomina. Momentul „Golden Blitz“ a devoalat o imagine jenanta a presedintelui Traian Basescu, care, in vazul natiunii, intr-o fotografie de grup alaturi de comeseanul Gigi Becali, a amestecat spirtul cu spiritul unei drepte ce fuge catre extrema mai ceva ca sprinturile lui Banel Nicolita. Dupa mustruluiala publica incasata in urma acestei lectii de manelism politic, Basescu a avut un puseu de onestitate, asumindu-si cu o jumatate de gura amintita gafa. Dosarul, inca fierbinte, parea sa fie astfel clasabil impreuna cu alte deplorabile paranteze din biografia lui Basescu. Ei bine, nu! Duminica seara, la meciul Steaua-Rapid, fanul Basescu s-a postat iarasi alaturi de Becali si de seful peremist al LPF, Dragomir. Crucificat de presa si de opinia publica, Basescu a inviat din nou dupa scripturile apostolilor Gigi&Mitica. Cel ales in 2004 a recidivat printr-un gest care ar fi prea simplu de asociat doar cu pura inconstienta pentru ca, in fumul tigaretelor lui Becali si printre cojile de seminte expectorate de Dragomir, Basescu a facut din nou politica. Politica populismului abject. Daca tot ii plac meciurile pe viu, presedintele se putea pune la adapostul lojilor de pe „Lia Manoliu“. N-a facut-o, pentru ca nu s-a inventat inca loja bailor de multime, iar efectul scontat erau tribuna, stadionul, multiplicarea efigiei sale de protagonist al unui spectacol de masa si pentru mase. Stia, la fel ca la „Golden Blitz“, ca televiziunile nu pot scapa un „reality show“ cu El, Cezarul, oferind vulgului piine si circ. Lasindu-se flancat de PNG (-CD) si PRM, Basescu a propagat cel mai delectabil simbol al romanilor verzi si al moftangiilor. Acestora si voturilor lor le-a adresat presedintele cel mai proaspat mesaj de simpatie si de solidaritate. Sint destui, au crescut in sondaje pina spre 20% si viseaza la schimbarea societatii dupa reguli si metode de funebra amintire. Unii se revendica, fara prejudecati, direct din experienta legionara de unde memoreaza doar incantatiile cu iz crestin, dar au amnezii controlate cind ar trebui sa-si aminteasca si de executii sumare ori chiar de crime impotriva umanitatii. Toti invoca iubirea de aproapele nostru, numai ca n-ar ezita sa-l ciuruiasca pe respectivul aproape daca acesta se nimereste sa fie de alta etnie. Insotindu-se cu Gigi Becali si continuind cochetaria cu PRM, Basescu desfasoara o volta derutanta. Scorul de pe „Lia Manoliu“ a fost de fapt nul si in deplina rezonanta cu funambulesca aritmetica prezidentiala.
Publicat de : Radu Calin Cristea
Data publicării: 02 Mai 2006 - 05:31
 

Link ştire   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=17369&titlu=Apostolii_lui_Basescu