PD se pregătește pentru amendarea Regulamentelor Camerei Deputaților și Senatului [1]

Mai mulți reprezentanți ai Partidului Democrat au anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că se pregătesc pentru depunerea de amendamente care să modifice Regulamentele de organizare și funcționare celor două Camere ale Parlamentului, informează AMOS News.

Aceștia au arătat că vor să optimizeze activitatea din Parlamentul României, după modelul observat în cadrul forului legislativ european. Ei doresc acordarea unor prerogative mai mari grupurilor parlamentare, care să ajungă la compromisuri pe baza negocierilor asupra proiectelor de lege pentru ca dezbaterile din plen să nu se mai prelungească foarte mult.

În același scop, ei vor reducerea timpului fiecărui vorbitor, dându-l ca exemplu negativ pe peremistul Gheorghe Funar, care i-a foarte des cuvântul pe probleme de procedură. „Domnul Funar n-ar putea să mai abuzeze de procedurile noastre care sunt slabe, elastice”, a arătat senatorul Maria Petre, care a completat că, în plenul PE „nimeni nu poate vorbi mai mult de două minute”.

Totodată, deputatul Monica Iacob Ridzi a arătat că la PE nu există sesiuni extraordinare, dar, în schimb, vacanța parlamentară este mult mai scurtă, având doar șase săptămâni. Depunerea de amendamente, potrivit democraților, ar putea să aibă loc la începutul sesiunii următoare sau în cea extraordinară din august- în cazul în care aceasta va avea loc.
Publicat de : Maria HERESCU
Data publicării: 30 Iun 2006 - 05:38
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19037&titlu=PD_se_pregateste_pentru_amendarea_Regulamentelor_Camerei_Deputatilor_si_Senatului