Primarul unei comune mureșene, urmărit penal pentru mai multe infracțiuni [1]

Primarul comunei Sântana-de-Mureș, Viorel Bubău, este urmărit penal pentru mai multe infracțiuni.

Surse din cadrul Parchetului Judecătoriei Târgu Mureș susțin că s-a dispus începerea urmăririi penale pentru tranzacții ilegale cu terenuri și abuz în serviciu.

Acesta este al doilea dosar penal deschis pe numele edilului din Sântana-de-Mureș, după ce în luna mai a acestui an procurorii DIICOT i-au întocmit dosar penal pentru modul în care au fost cheltuite fondurile alocate în cadrul unui proiect SAPARD ce vizează introducerea canalizării în comună.

Primarul Viorel Bubău respinge toate acuzațiile care i se aduc și susține că tot ceea ce a făcut este perfect legal. Mai mult, el afirmă că nu este exclus ca să fie victima unui joc politic întrucât este un membru marcant al PSD Mureș.
Publicat de : Benone SIMIONESCU
Data publicării: 03 Aug 2006 - 05:31
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=19883&titlu=Primarul_unei_comune_muresene__urmarit_penal_pentru_mai_multe_infractiuni