Parlamentul decide cand revine Basescu [1]

Daca va castiga referendumul, intoarcerea presedintelui la Cotroceni se va produce numai dupa ce legislativul va lua act de rezultat

.

Parlamentarii l-ar mai putea tine pe Traian Basescu departe de Palatul Cotroceni, chiar daca nu va fi demis la referendumul din 19 mai. Si asta pentru ca decizia Curtii Constitutionale de validare a consultarii si rezultatelor acesteia, inainte de a fi publicata in Monitorul Oficial si, implicit, de a intra in vigoare, trebuie prezentata senatorilor si deputatilor reuniti in sedinta co-muna, pentru a carei convocare insa nu exista prevazut niciun termen. Fara termene clareTeoretic, referendumul, incepand cu deschiderea urnelor si terminand cu confirmarea rezultatelor, nu implica o durata foarte mare de timp. Facand o analogie cu turul doi al alegerilor prezidentiale, pentru intregul proces nu este nevoie de mai mult de patru zile, in 2004 scrutinul avand loc la 12 decembrie, iar validarea de catre Curtea Constitutionala a lui Traian Basescu in functia de presedinte a avut loc la 16 decembrie. Procedura referendumului de la 19 mai este similara. Votul se desfasoara intr-o singura zi, nu mai exista conditia de prezenta pentru validare, pe buletine sunt doua optiuni, „da” si „nu”, iar dupa centralizarea voturilor de catre Biroul Electoral Central, aceasta este trimisa catre validare Curtii Constitutionale.  Potrivit legii, judecatorii trebuie sa decida cu o majoritate de doua treimi asupra valabilitatii referendumului si sa confirme rezultatele. Daca, in cazul prezidentialelor, decizia Curtii a aparut in Monitorul Oficial in aceeasi zi, in cazul referendumului, inainte de publicare aceasta trebuie prezentata parlamentarilor reuniti in sedinta comuna.  Pentru convocarea acesteia nu este prevazut insa niciun termen in lege, chiar daca in cazul propunerii de suspendare dupa primirea avizului Curtii Constitutionale, senatorii si deputatii aveau obligatia de a se reuni in sedinta comuna in 24 de ore.  Prelungirea interimatuluiIn cazul in care presedintele suspendat este demis, in trei luni trebuie organizate alegeri prezidentiale. Daca se ia in calcul si posibilitatea unui tur doi, perioada se poate prelungi cu inca o luna, interimatul fiind asigurat, in ordine, de presedintele Senatului sau al Camerei Deputatilor. Practic, in actuala situatie, ar fi posibil ca Nicolae Vacaroiu sa fie presedinte pana in septembrie.

BASESCU RECONFIRMATGeoana: vom respecta vointa poporuluiLiderul PSD Mircea Geoana sustine ca, daca Traian Basescu nu va fi demis la referendum, partidele trebuie sa respecte vointa poporului, desi ramanerea in functie a presedintelui suspendat va insemna „haos si paralizarea tarii”. „Daca cetatenii decid intr-un anumit fel, noi va trebui sa-i respectam.(...) Traian Basescu are obrazul patat, iar votul din 19 mai va arata daca lumea vrea sau nu sa-l demita. Ramanerea lui in functia de presedinte ar insemna haos si paralizarea tarii”, a afirmat Geoana. El a adaugat ca presedintele suspendat „nu va invata nimic din acest moment dificil”.

Senatorii si deputatii decid cand se va produce schimbul de stafeta dintre Traian Basescu si Nicolae Vacaroiu


Publicat de : ---
Data publicării: 10 Mai 2007 - 05:45
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=24888&titlu=Parlamentul_decide_cand_revine_Basescu