Plangere penala contra lui Basescu [1]

CRP s-a sesizat in cazul telefonului confiscat si recomanda o zi fara stiri despre presedinte

.

Clubul Roman de Presa (CRP) va inainta plangere penala impotriva presedintelui Traian Basescu. Totodata, a recomandat posturilor de radio si TV sa nu difuzeze, joi, stiri despre Traian Basescu. Pentru presa scrisa, se recomanda embargoul pentru vineri. Pozitia CRP vine dupa ce presedintele a confiscat telefonul cu care era filmat de o jurnalista a Antenei 1. Ulterior, telefonul confiscat, ramas deschis, a inregistrat momentul in care Basescu vorbea in masina, cu sotia, despre jurnalista, numind-o „tiganca imputita”.Pe de alta, parte Basescu nu va participa azi la audierile in acest caz de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii. Ziaristii condamna gestul„La ce ne putem astepta de la alti oameni politici, de la businessmeni, bisnitmani, alte persoane publice mai mult sau mai putin dubioase, care au antecedente in materie de agresare a jurnalistilor si care vor considera, probabil, ca s-a dat liber acum daca asa a facut presedintele?”, s-a intrebat Cristian Tudor Popescu, presedintele CRP, citat de Mediafax. Catalin Tolontan, redactor-sef al „Gazetei Sporturilor”, considera ca Basescu a avut o atitudine „nedemna pentru un presedinte. „Raspunsul meu are doua componente: in primul rand Traian Basescu a comis o fapta penala, iar atitudinea lui general incitatoare fata de presa este nedemna pentru un presedinte”, a declarat Tolontan pentru EVZ.„In al doilea rand, CRP trebuia sa fie la fel de ferm cand guvernul Adrian Nastase agresa economic redactii intregi si impingea la disponibilizari prin repartizarea discretionara a publicitatii de stat!”, a continuat jurnalistul. „Cred ca este important ca, in 2007, breasla are un mecanism de autoaparare”, este de parere Mihai Tatulici.Posturile Antena 1 si Antena 3 se vor conforma recomandarii privind embargoul. Realitatea TV a anuntat ca respecta decizia CRP, dar nu va ignora, joi, stirile cu Basescu. „Realitatea TV este o investitie privata care face un serviciu public de informare corecta”, se arata intr-un comunicat.Robert Turcescu a declarat ca ziarul „Cotidianul” nu se decisese inca. „In momentul de fata, majoritatea redactiei spune ca prejudiciat ar fi cititorul. Inclin sa cred ca stirile cu Traian Basescu vor fi date vineri, dar asta nu inseamna ca protestul CRP impotriva limbajului presedintelui nu este unul just” a spus Turcescu. „Daca episodul trece neamendat, ne putem trezi cu oameni politici sau cu alte personaje ale investigatiilor noastre dand buzna peste noi ca sa distruga probe compromitatoare. O sa avem jurnalisti agresati, mergand sa-si ia inapoi reportofoanele si camerele de la control”, a declarat Razvan Ionescu, redactor-sef EVZ. „Altfel, EVZ respecta deciziile finale ale CRP, dar isi asigura cititorii ca nu-i va priva niciodata de informatii de interes public”, a punctat el.

COMUNICAT CRPConsiliul de Onoare al CRP condamna comportamentul inacceptabil si abuziv al presedintelui Traian Basescu fata de jurnalista Andreea Pana, aflata in exercitiul profesiei. Gestul presedintelui Basescu, de a lua jurnalistei prin forta telefonul, de pe care ulterior s-a sters o inregistrare video, se inscrie intr-o serie de atacuri ale politicienilor la adresa presei - culminand acum cu agresarea fizica si deposedarea unui jurnalist de obiecte personale chiar de persoana publica ce detine cea mai reprezentativa functie in stat.Presedintele Basescu a incalcat prin actiunea sa dreptul constitutional al publicului la informare. Constatand lipsa de reactie a autoritatilor, Clubul Roman de Presa va depune plangere penala in acest caz. De asemenea, CRP va sesiza organismele internationale.De aceeasi reactie vor beneficia din partea CRP toti cei care vor impiedica in acest mod exercitarea profesiei de jurnalist. Clubul Roman de Presa recomanda presei sa instituie in ziua de joi, 24 mai, pentru mediul audiovizual, si vineri, 25 mai, pentru publicatiile zilnice tiparite, tacere mediatica asupra declaratiilor presedintelui Basescu, in semn de protest fata de actiunea violenta de blocare a informarii prin presa de catre presedintele Basescu. Pe data de 6 iunie, CRP va organiza o larga dezbatere privind seria de agresiuni impotriva presei, la care vor fi invitati sa participe presedintele Romaniei si alte autoritati.

REACTIISolidaritate de breasla„Embargoul e o recomandare votata in CRP, unde „Romania libera” este parte, printr-o majoritate. Noi vom respecta aceasta recomandare votata in aceste conditii. Nu cred ca trebuie supradozata atitudinea de sanctionare, adica inaintarea unei plangeri. Aici e o problema profesionala. Dar la nivelul unei recomandari, asumate printr-un vot majoritar, mi se pare acceptabila initiativa Clubului. Din cate am inteles, va fi vorba despre o consultare cu niste avocati si ei vor face acest demers.” Emil Hurezeanu, director editorial „Romania libera”

„Nu stiu daca are acoperire legala initiativa CRP, dar mi se pare o masura extrema luata intr-o situatie extrema. Ca gest simbolic, este un gest bine-venit. In ce priveste embargoul recomandat de CRP, eu demult mi-as fi dorit o zi in care politicul, nu numai presedintele, sa nu fie reprezentat deloc in mass-media. Ca sa vada si politicienii cat de mult depind de noi, asa cum si noi depindem de ei.”Corina Dragotescu, jurnalist

„Solidaritatea de breasla, ca protest impotriva limbajului, o inteleg. Pe de alta parte, cred ca jurnalista de la Antena 1 trebuie sa-si asume singura judecata impotriva lui Traian Basescu, dar pentru infractiunea de talharie. Expresia „tiganca imputita” sigur ca arata fatarnicia personajului. Nefiind facuta intr-un spatiu public, ci in unul privat, ea nu poate fi catalogata ca subiect al unei infractiuni penale.”Robert Turcescu, director editorial „Cotidianul”

Cristian Tudor Popescu considera periculos exemplu negativ dat de Traian Basescu Emil Hurezeanu, director editorial Romania Libera Corina Dragotescu, jurnalist Robert Turcescu, director editorial Cotidianul


Publicat de : ---
Data publicării: 23 Mai 2007 - 06:15
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=25098&titlu=Plangere_penala_contra_lui_Basescu