Primarul general în vizită la sediul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement [1]

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, va face o vizită astăzi la sediul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement pentru a discuta cu specialistii de acolo. Vizita va fi urmată de o inspecție la ștrandurile bucureștene.

Acțiunea vine în contextul în care, din cauza temperaturilor ridicate, tot mai multi bucureșteni aleg să se răcorească făcând o baie în lacurile și strandurile din Capitală.


De altfel,  inspectorii sanitari din cadrul Autorității de Sănătate Publică a Municipiului București au verificat la începutul acestei luni mai multe ștranduri. Patru dintre ele, aflate în sectoarele 3, 4 și 6, au primit amenzi în valoare totală de 6.500 de lei pentru bazine și grupuri sanitare insalubre, ghene de gunoi neamenajate corespunzător, neefectuarea normelor privind calitatea apei din bazine și lipsa materialelor pentru igienă individuală la grupurile sanitare.


Tot în această perioadă, ștrandurile din București sunt controlate și de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Reprezentanții ANPC atrag atenția în special asupra faptului că fiecare bazin trebuie să aibă panouri de avertizare vizibile, poziționate în punctele de maximă adâncime a fiecărei zone și bine delimitate față de trambuline sau alte platforme.


Publicat de : Oana MATEI
Data publicării: 26 Iun 2008 - 04:27
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=30060&titlu=Primarul_general_in_vizita_la_sediul_Administratiei_Lacuri__Parcuri_si_Agrement