ANI cere verficarea declarațiilor de avere a deputatului Stelian Fuia [1]

Deputatul democrat-liberal Stelian Fuia a intrat în vizorul Agenției Naționale de Integritate (ANI). Instituția a solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaților să trimită copiile certificate ale declarațiilor de avere și de interese depuse de deputatul PD-L în mandatul 2004-2008.

Nu este prima dată când ANI face această solicitare Parlamentului. Cererea a fost însă respinsă. Ea a fost formulată pe 28 August și era semnată de directorul general al Inspecției de Integritate, Ilie Ene, și de inspectorul Codrin Oprișor.

Secretarul Camerei Valeriu Zgonea motiva la acea dată respingerea cererii prin faptul că, procedural, procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, ar fi trebuit să semneze solicitările și nu procurorii de caz sau șefii unor secții din Parchetul General, același lucru fiind valabil și pentru cererile formulate de ANI, care ar fi trebuit să poarte semnătura șefului acestei structuri.

Ulterior, cererea înaintată de ANI a fost retrimisă Biroului Permanent, fiind semnată de această dată de șeful Agenției, Cătălin Macovei.


Publicat de : Mihaela ȘTEFAN
Data publicării: 25 Sep 2008 - 05:21
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=31133&titlu=ANI_cere_verficarea_declaratiilor_de_avere_a_deputatului_Stelian_Fuia