Topul abonatilor la bugetul Capitalei [1]

Topul abonatilor la bugetul Capitalei 20/02/2009 de Eugen Ionica mai multe imagini Primaria Municipiului Bucuresti are de ani buni aceiasi constructori si prestatori de servicii Fie ca au fost de executat proiecte de infrastructura rutiera, lucrari de modernizare a liniilor de tramvai sau lucrari pentru reabilitarea scolilor, constructorii selectati de reprezentantii Primariei Municipiului Bucuresti au fost mai mereu aceiasi

. O privire aruncata peste proiectele de investitii pe care le-a derulat Primaria Capitalei în ultimii sapte ani, în perioada 2002-2008, arata ca 33 de companii au încasat 53% din platile facute de PMB, respectiv 1,440 miliarde de lei din totalul celor 2,705 miliarde de lei platite pâna la 31 decembrie 2008. Cele mai mari plati au fost facute între 2007 si 2008, când PMB a achitat pentru investitii facturi în valoare de 2,134 miliarde de lei, reprezentând 78,89% din totalul facturilor platite în perioada 2002-2008.
Dintre aceste companii, se evidentiaza un nucleu de 18 societati care au beneficiat de contracte - indiferent de persoana care a ocupat fotoliul de primar general sau de cine a avut majoritatea în Consiliul General al Primariei Municipiului Bucuresti - si au primit lucrari cu o valoare de 408,5 milioane de lei. Adica 15,1% din sumele totale platite de Primaria Capitalei de-a lungul acestei perioade.
Compania cu cele mai banoase lucrari din lotul celor 18 care au avut afaceri cu Primaria Capitalei pe toata perioada celor sapte ani analizati de SFin este Rotary Construct, care a fost platita de PMB cu 79,25 milioane de lei pentru contractele executate. Rotary Construct este urmata de Unicon SA, care pentru lucrarile de reabilitare a unitatilor scolare a fost platita de municipalitate cu 61,067 milioane de lei.
Alte companii care au derulat contracte de lucrari atât în mandatele lui Traian Basescu si Adriean Videanu, cât si în mandatul actualului primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, sunt Poni Con SA (10,75 milioane de lei - pentru reabilitare scoli, cladiri istorice), General Fluid (18,31 milioane de lei - lucrari de întretinere si amenajare spatii verzi), Strabag AG (28,034 milioane de lei, reparatii si întretinere multianuala strazi pachet IV) si mai ales compania SCIT Impex SRL, care a beneficiat de lucrari de consolidare cladiri de patrimoniu, scoli si lucrari la infrastructura rutiera în valoare totala de 37,322 milioane de lei.
 
Bucurestenii au sponsorizat 4 companii muribunde
Trei dintre cele 18 companii care au avut si înca mai au contracte de lucrari cu PMB au o situatie speciala, întrucât analiza cifrelor de afaceri pentru fiecare an din perioada 2002-2008 arata ca municipalitatea le-a sustinut aproape în totalitate afacerea. Astfel, în cei sapte ani, Unicon SA a raportat la Ministerul Finantelor o cifra de afaceri totala de 44.612.613 lei, în timp ce PMB a facut plati catre aceasta companie în suma totala de 61.067.718 milioane lei. Cu alte cuvinte, Unicon a fost sustinuta în activitate de banii bucurestenilor. De asemenea, trebuie remarcat si ca Unicon SA a avut an de an datorii, care chiar au depasit cifra de afaceri a companiei în 2003 si 2004.
O a doua companie tinuta în viata cu banii bucurestenilor este SCIT Impex SRL. Aceasta a avut o cifra de afaceri cu circa 1,8 milioane de lei mai mare în raport cu platile facute de PMB în perioada 2002-2008. Datoriile au fost la acelasi nivel cu cifra de afaceri a companiei între 2002 si 2004. Si în acest caz se poate spune ca Primaria Municipiului Bucuresti a fost singurul partener de afaceri între 2002 si 2008.
ACIM SA si Compania Româna de Dezvoltare (CRD) SA sunt ultimele doua companii din grupul celor 18 care au facut afaceri aproape exclusiv cu municipalitatea. Între 2003 si 2008, CRD SA a încasat plati în cuantum de 4.662.142 de lei si a raportat pentru aceeasi perioada o cifra de afaceri de 6.309.691 lei. Si ACIM SA a fost sustinuta de platile facute de PMB aproape în totalitate. Chiar daca nu face parte din grupul societatilor care au facut neîntrerupt afaceri cu PMB, ACIM trebuie evidentiata pentru ca diferenta dintre cifra de afaceri realizata de companie si platile facute de municipalitate este negativa, respectiv de minus 5,7 milioane de lei.

Tehnologica si Euro construct, contracte de 1,3 miliarde lei
Chiar daca pot parea privilegiate, nu aceste companii au fost implicate în cele mai banoase proiecte de infrastructura cu municipalitatea, pentru ca marile contracte au fost încheiate abia în ultimii doi ani.
În 2007 si 2008 PMB a facut plati pentru investitii de 2,134 miliarde de lei, adica 79% din totalul sumelor achitate de municipalitate pe parcursul întregii perioade cuprinse între 2002 si 2008, respectiv 2,705 miliarde de lei. Aici campioana este fara îndoiala Tehnologica Radion care, pentru lucrarile realizate în ultimii doi ani, a încasat 320,425 milioane de lei: 164,744 milioane de lei i-au intrat în conturi în 2007, iar 155,681 milioane în 2008. Cu alte cuvinte, catre Tehnologica Radion au venit 11,84% din platile totale pentru investitii facute de Primaria Municipiului Bucuresti în ultimii sapte ani, respectiv 15% din platile aferente investitiilor realizate în 2007 si 2008. Sumele platite de PMB catre Tehnologica Radion nu reprezinta însa contravaloarea tuturor contractelor adjudecate de aceasta companie. Conform anunturilor de adjudecare publicate de PMB, Tehnologica Radion a obtinut contracte pentru 2007 în valoare de 195,7 milioane de lei (modernizare strazi cu linii de tramvai), în 2007 a semnat contracte în valoare de 678,4 milioane de lei (întretinere multianuala strazi, lucrari de infrastructura rutiera etc.), în timp ce în 2008 a semnat contracte cu o valoare de circa 29 de milioane de lei. În total, Tehnologica Radion a obtinut contracte în valoare de 903,1 milioane de lei. Firma a încasat doar o parte din ceea ce are de primit.
Euro Construct Trading SRL este cel de-al doilea câstigator al perioadei 2007-2008, întrucât PMB i-a facut plati directe în valoare totala de 180,212 milioane de lei, reprezentând 6,7% din totalul platilor facute pentru investitii de PMB în ultimii sapte ani. Suma de 84,9 milioane de lei a fost platita în 2007, iar 95,2 milioane de lei în cursul anului trecut. Ca si în cazul Tehnologica Radion, platile încasate sunt însa mult mai mici comparativ cu valoarea lucrarilor adjudecate în ultimii ani. Astfel, doar în 2006 Euro Construct Trading a obtinut pentru 2007 lucrari de modernizare a doua tronsoane de strazi cu linii de tramvai în valoare de 209,1 milioane de lei. Un alt contract privind modernizarea de strazi, cu o valoare de 130,7 milioane de lei, si l-a adjudecat în 2007.
Asocierea Astaldi-FCC J.V. este cel de-al treilea beneficiar al platilor facute de Primaria Municipiului Bucuresti în anii 2007 si 2008, cu un total al încasarilor de 132,207 milioane de lei. Cele doua companii au primit acesti bani în baza lucrarilor executate la Pasajul Suprateran Basarab, Asocierea fiind declarata câstigator al licitatiei organizate de PMB în 2006, într-un contract care a ajuns la o valoare de 550 de milioane de lei.
Abonati la banii publici ai PMB au fost în ultimii doi ani si companiile Mari Vila Com SRL, Delta ACM 93, Strabag AG si UTI International. Titulari ai contractelor încheiate cu municipalitatea în nume propriu sau în asociere cu alte societati, acestor companii PMB le-a platit în 2007 si 2008 facturi în valoare totala de 269,58 milioane de lei. Mari Vila Com a încasat 112,654 milioane de lei, Delta ACM 93 a primit 93,8 milioane de lei, Strabag AG - 28,03 milioane de lei, iar UTI International - 35,05 milioane de lei.
Publicat de : ---
Data publicării: 23 Feb 2009 - 05:58
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=32453&titlu=Topul_abonatilor_la_bugetul_Capitalei