Conducere nouă la UDMR Sfântu Gheorghe [1]

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, este noul președinte al UDMR Sfântu Gheorghe iar învestirea sa a avut loc miercuri seară, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News).

La învestirea noului președinte UDMR Sfântu Gheorghe au luat parte mai mulți lideri ai UDMR, printre care și președintele executiv și totodată candidatul Uniunii pentru președinția României, Kelemen Hunor. Antal Arpad a declarat că își dorește o reapropiere de UDMR a celor care din diverse motive s-au depărtat de Uniune. 

„Sper că vom reuși mai ales după alegeri să avem în Secuime un climat politic care pe de- o parte să ne ducă mai aproape de țelurile pe care le-am propus, în speță autonomia Ținutului Secuiesc, dar s-o facem în așa fel încât să comunicăm cât mai mult cu românii ca să înțeleagă că ce vrem noi nu e împtriva lor”, a explicat Antal Arpad. 

În cadrul unei ședințe ce va avea loc vineri, va fi pus în discuție inclusiv noul statut al UDMR Covasna, dorindu-se unificarea Scaunelor UDMR, organizația Covasna fiind în acest moment împărțită în UDMR Trei Scaune de Sus și UDMR Trei Scaune de Jos. 

Și președintele UDMR Covasna se va schimba, anunțându-și până acum candidatura în acest sens președintele Consiliului Județean Covasna, Tamas Sandor. Actualul președinte al UDMR Covasna, senatorul Albert Almos, a repetat în mai multe rânduri că nu dorește să candideze din nou pentru această poziție în UDMR, motivând că o organizație județeană nu poate fi condusă de la București, acolo unde se află în majoritatea timpului, ca urmare a calității sale de senator. 

Monica RIZEA


Publicat de : ---
Data publicării: 29 Oct 2009 - 05:42
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34586&titlu=Conducere_noua_la_UDMR_Sfantu_Gheorghe