Vosganian: Geoană și Băsescu mint despre mărirea salariilor profesorilor [1]

Vicepreședintele PNL, Varujan Vosganian, i-a cerut președintelui Traian Băsescu să-și asume promulgarea majorărilor salariale pentru cadrele didactie în cunoștință de cauză a efectelor, iar lui Mircea Geoană să-și ceară scuze față de Crin Antonescu, pentru că era informat oficial despre situația reală.

"Atunci, cele două partide și liderii lor au minți cu bună-știință. Din păcate, candidații la președinție ai acestor două partide, Traian Băsescu și Mircea Geoană, în loc să-și recunoască eroarea pe care au comis-o și să denunțe ei înșiși practicile pe care le-au folosit în 2008, nu fac acum decât să mintă a două oară", a explicat liberalul, menționând că Băsescu susține că ar fi promulgat Legea fără să fi fost informat de Guvern în legătură cu situația reală, iar Mircea Geoană că PSD a votat propunerea pentru că Vosganian ar fi anunțat existența resurselor.

Fostul ministru de finanțe a mai specificat faptul că Băsescu și Geoană cunoșteau de fapt situația reală din acte oficiale, iar în octombrie 2008, a avut în cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu o întâlnire cu Mircea Geoană și Ecaterina Andronescu, când li s-au prezentat celor doi consecințele punerii în aplicare a Legii măririlor salariale ale profesorilor.

Vosganian a precizat că PSD nu și-a onorat promisiunea făcută cu acea ocazie, de a renunța la proiect dacă miniștrii de atunci se înțelegeau cu sindicatele pentru creșteri rezonabile. Totodată, Vosganian afirmă că PSD a forțat introducerea proiectului pe ordinea de zi și votarea ei.

Publicat de : ---
Data publicării: 20 Noi 2009 - 05:22
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=34763&titlu=Vosganian__Geoana_si_Basescu_mint_despre_marirea_salariilor_profesorilor