Senatorii i-au tras clapa premierului. Ba, Bo(c)ule, iti trebuia o confirmare pentru! [1]

Autor: Ana-Maria Ludatser

Sedus si abandonat

. Invitat la o intalnire cu membrii Biroului permanent al Senatului, Emil Boc s-a trezit singur cuc pe holurile Parlamentului, alesii absentand de la intalnire.

Parlamentarii l-au facut pe Boc sa bata drumul degeaba pana la Senat

Cu sau fara voia lui, Emil Boc s-a facut din nou de cacao. Dornic sa aplaneze conflictul din Senat (de patru saptamani Opozitia, cu largul concurs al Puterii, a blocat lucrarile acestei Camere), seful Executivului s-a dus intr-un suflet la intalnirea cu conducerea institutiei. Mare i-a fost insa surpriza cand s-a trezit in fata unei sali inchise. Nici urma de chestori, vicepresedinti sau de presedintele Senatului , Mircea Geoana. Perseverent, premierul Emil Boc si-a incercat norocul si la grupul parlamentar al PDL. Din pacate, nici aici nu a avut cu cine schimba o vorba, senatorii partidului fiind de mult plecati pe la casele lor. In final, seful Executivul si-a vazut de drum, nu inainte de a-l acuza pe social-democratul Mircea Geoana de ?neseriozitate?.  Imediat, penibilul moment a fost pus pe seama unei  incurcaturi. “Nu era convocat Biroul Permanent al Senatului. Banuiesc ca a fost o neintelegere de protocol intre protocolul Senatului si cel al Guvernului. Asa banuiesc eu, ca, altfel, nu pot intelege?, a declarat liderul senatorilor PDL, Cristian Radulescu. Mai mult, staff-ul Senatului a dat de inteles ca Emil Boc si-a facut-o cu mana lui deoarece nu a confirmat participarea la intalnire .

Ce-i drept, vizitele la Senat nu priesc deloc premierului, acesta iesind destul de sifonat din mai toate reuniunile pe care le-a avut aici.


Publicat de : ---
Data publicării: 28 Oct 2011 - 06:31
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=38685&titlu=Senatorii_i_au_tras_clapa_premierului__Ba__Bo_c_ule__iti_trebuia_o_confirmare_pentru_