Martori din dosarul deputatului Dan Pasat: "Spunea ca-mi rupe capul sau sa am grija familiei" [1]

Martori din dosarul deputatului Dan Pasat: "Spunea ca-mi rupe capul sau sa am grija familiei"

Primii doi martori audiati de instanta suprema in dosarul deputatului Dan Pasat, au aratat ca acesta ii ameninta frecvent cu afirmatiii precum "iti rup capul" sau "ai grija de familie, de copii", ii injura si ca, impreuna cu o alta persoana, i-au agresat fizic

.

Instanta suprema a reluat, marti, procesul in care deputatul PDL Dan Pasat este judecat pentru trei infractiuni de santaj si pentru sapte operatiuni financiare ca acte de comert incompatibile cu functia pe care o persoana o indeplineste o persoana in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau bunuri.

Judecatorii i-au audiat pe Costin Ionut Ionel si Adrian Marian Ionel, patronii societatii Agro Clas Teleorman, pe care Pasat, ajutat de complicele sau, Marin Constantin, i-a amenintat si agresat fizic pentru a-i convinge sa-i subcontracteze si sa-i cedeze parte din mai multe contracte derulate de acea firma cu primariile a doua localitati.

In fata judecatorilor, Costin Ionut Ionel a declarat ca Dan Pasat l-a sunat dupa ce firma sa, Agro Clas, a castigat o licitatie pentru un contract de aductiune de apa potabila in comuna Toporu. Martorul a spus ca, din cauza informatiilor pe care le detinea, a acceptat la acel moment sa cedeze, prin forma subcontractarii, jumatate din valoarea contractorului, societatii lui Dan Pasat, Prod Invest.

Concret, a explicat omul de afaceri, Dan Pasat l-a sunat in acest sens. Costin Ionel a aratat ca dupa ce s-a incheiat constractul de subantrepriza societatea lui Pasat nu a indeplinit sarcinile, respectiv "au tras niste conducte si au sapat niste santuri".

"La un moment dat am fost sunat de Dan Pasat care mi-a propus mie si fratelui meu, pentru a avea linistea necesara, sa subcontractam cu firma lui. Era vorba de evitarea unor controale ale autoritatilor. Am platit sapte miliarde vechi in avans in doua transe. ... . La refuzul meu am fost amenintat de Dan Pasat care-mi zicea ca «incepe iuresul, ca-mi rupe capul, ca am familie». ... . Ma injura tot timpul", le-a spus Ionel celor trei judecatori.

Omul de afaceri a relatat si episodul din octombrie-noiembrie 2009 cand Dan Pasat insotit de complicele sau, Marin Constantin, zis Marin boxerul, i-a agresat fizic intr-un birou din sediul firmei lor.

"In birou eram eu cu fratele meu, Dan Pasat si Marin Constantin. La un moment dat Constantin a scos un cutit cu care m-a amenintat, spunandu-mi sa semnez un document pentru Dan Pasat. Marin Constantin l-a lovit cu pumnul in fata pe fratele meu iar pe mine Dan Pasat, cu palma, pumnul, nu mai retin precis. Fratele meu a semnat, eu nu. ... . Pentru ca discutiile s-au purtat pe tonuri foarte violente cred ca toate lumea din afara biroului a putut auzi cele spuse acolo", a mai relatat martorul in fata instantei.

In final martorul Costin Ionel a precizat ca toate semnaturile pe care le-a dat "au fost date sub presiune" si ca de teama si-a mutat sediul firmei din bulevardul Timisoara in cartierul bucurestean Crangasi.

Fratele acestuia, Adrian Marian Ionel a relatat in detaliu episodul agresiunii din biroul firmei Agro Clas precum si injuriile, amenintarile si presiunile deputatului, aratand in plus ca "Marin boxeru a scos un cutit despre care a spus ca se numeste Cristian, parca, si ca a taiat pe multi cu el si ca poate si mai multi".

In final martorul Adrian Ionel a precizat ca la un moment dat, dupa sesizarea anchetatorilor, si-a mutat copiii la o alta adresa de teama.

Deputatul PDL Dan Pasat a fost trimis in judecata, in 8 aprilie, de DNA.

In 7 octombrie 2010, Directia Nationala Anticoruptie a solicitat Camerei Deputatilor incuviintarea retinerii si arestarii deputatului Pasat Dan. In 8 februarie, plenul Camerei Deputatilor a respins prin vot solicitarea DNA.
Mediafax


Publicat de : ---
Data publicării: 30 Noi 2011 - 06:03
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=38841&titlu=Martori_din_dosarul_deputatului_Dan_Pasat____Spunea_ca_mi_rupe_capul_sau_sa_am_grija_familiei__