Interpretul de muzica populara Alexandru Pugna (PSD), ales vicepresedinte al CJ Bistrita-Nasaud [1]

Interpretul de muzica populara Alexandru Pugna (PSD) a fost ales, duminica, vicepresedinte al Consiliului Judetean Bistrita-Nasaud, a doua functie de vicepresedinte revenind lui Stelian Dolha (PNL), transmite corespondentul MEDIAFAX

.

Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud, intrunit, duminica, in sedinta de constituire, i-a ales vicepresedinti pe interpretul de muzica populara Alexandru Pugna (PSD) si pe Stelian Dolha (PNL).

Alexandru Pugna a fost ales vicepresedinte cu 20 de voturi "pentru", iar Stelian Dolha cu 18 voturi "pentru".

Pugna si Dolha au fost votati de cei 16 consilieri USL si doi de la PP-DD, in timp ce pe Alexandru Pugna l-au votat si doi reprezentanti ai PDL.

Interpretul de muzica populara Alexandru Pugna a mai fost consilier judetean si in mandatul 2008-2012, el facand parte din Comisia de cultura. El a fost anuntat drept viitor vicepresedinte al CJ inca din timpul campaniei electorale cand fotografia sa a aparut pe afise alaturi de cea a lui Emil Radu Moldovan, ales presedinte al CJ.

Din partea PDL a fost propus vicepresedinte de doua ori Eugen Curteanu, fost secretar de stat in Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. Acesta a acceptat sa candideze doar in cursa cu Stelian Dolha (PNL), iar nu a obtinut decat 13 voturi "pentru" din partea colegilor sai de partid. Desi a fost propus si a doua oara, in competitie cu Alexandru Pugna, Curtean a refuzat sa mai accepte candidatura, asa incat consilierii judeteni au avut un singur nume pe buletinul de vot, PDL nemaifacand nicio alta propunere.

Duminica, au fost desemnati sefii de grup ai partidelor politice cu reprezentare in Consiliul Judetean, Daniel Suciu (USL), Eugen Curteanu (PDL) si Stefan Todea (PP-DD).

Tot duminica, au fost desemnati si componentii celor patru comisii ale Consiliului Judetean. Din Comisia economica fac parte patru reprezentanti ai USL, doi ai PDL si unul de la PP-DD. Din Comisia de urbanism fac parte patru consilieri judeteni USL si trei PDL, iar din Comisia de cultura patru reprezentanti ai USL, doi ai PDL si unul al PP-DD. Comisia de administratie va avea un reprezentant al USL si sase ai PDL.

Sedinta de constituire a CJ Bistrita-Nasaud a fost condusa de presedintele nou ales Emil Radu Moldovan (USL), care a fost investit in functie saptamana trecuta in prezenta premierului Victor Ponta.

CJ Bistrita-Nasaud este format din 31 de alesi, 16 de la USL, 13 de la PDl si doi de la PP-DD.

Consiliul Judetean (CJ) Bistrita-Nasaud nu s-a putut constitui la prima strigare intrucat reprezentantii PDL au boicotat sedinta convocata pentru vineri, democrat-liberalii anuntand, printr-un comunicat, ca nu sunt intrunite conditiile legale de convocare.

Grupul consilierilor PDL anuntase, cu putin timp inainte de inceperea sedintei de la CJ, printr-un comunicat de presa, ca niciun reprezentant al PDL nu se prezinta la lucrari deoarece convocarea sedintei de constituire nu a fost facuta de presedintele CJ, asa cum prevede legea, ci printr-un comunicat de presa semnat de secretarul judetului, Iosif Redl, care nu are astfel de atributii legale.


Publicat de : ---
Data publicării: 25 Iun 2012 - 05:20
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=39577&titlu=Interpretul_de_muzica_populara_Alexandru_Pugna__PSD___ales_vicepresedinte_al_CJ_Bistrita_Nasaud