Basescu inghite porcul cu fulgi cu tot

Spre disperarea ultimilor sai fani care au ramas in transee precum soldatul sovietic, asteptand ca seful Cotrocenilor sa gaseasca trucul prin care sa intoarca rezultatul alegerilor, Traian Basescu a reusit performanta de a inghiti intr-o jumatate de ora un porc cu fulgi cu tot

. Traian Basescu, dincolo de stomacul tare pe care il poseda, a numit in postul de viitor premier persoana pe care a jurat ca nu o va mai desemna niciodata. Presedintele l-a caracterizat in fata natiunii pe Victor Ponta drept un mincinos patentat, un om cu CV dubios, o maimuta sau un pisic, dupa imprejurari, un politician care nu serveste interesele nationale si, nu in ultimul rand, un lider politic pus sa mute Romania din UE si din NATO, in Rusia si in China. Bun, sa presupunem ca un sef de stat are proprietatea termenilor. Sa zicem ca lucrurile stau asa. N-ar fi trebuit ca Traian Basescu sa se lege cu lanturi de poarta Cotrocenilor, sa intre in greva prezidentiala sau sa-si dea demisia, pentru a nu ajunge in postura de a semna decretul  de numire a lui Victor Ponta? Daca Romania este pe punctul de a fi bolsevizata, nu merita un sacrificiu al presedintelui, gest care sa ramana pilda peste veacuri in cartea de istorie? Sub ocupatia Armatei Rosii, Regele Mihai, facut tradator de Traian Basescu, a declansat greva regala, ca protest ultim si disperat fata de comunizarea tarii. Acum, totul s-a redus la un comunicat de trei randuri prin care Basescu il desemneaza pe Ponta sa formeze noul guvern. Tot ce a spus mai inainte despre Ponta nu mai conteaza?

Dar cate mai conteaza dintre marile idei ale presedintelui? Traian Basescu  declara azi ca votul uninominal este o greseala. Nu spunea seful statului ca uninominalul este mana cereasca? Nu facea uninominalul o clasa politica responsabila, onesta si legata de electorat? Nu ne-a chemat le referendum pentru a aproba, iata, o greseala? Cica votul uninominal ar fi bun pentru situatii echilibrate. Ce tara din lume are un sistem de vot pentru situatii echilibrate si altul pentru situatii dezechilibrate? Si cum stii cu ani inaintea alegerilor ce sistem sa alegi? Cu ce ne-am ales dupa opt ani de experimente denumite reforma statului? Traian Basescu a pornit in 2004 cu proiectul numit Alianta DA. Sperantele oamenilor s-au legat atunci de numele lui Traian Basescu pentru instaurarea unui alt mod de a guverna, pentru mai putina coruptie, pentru mai multa democratie. S-a ales praful si de proiect, si de sperantele oamenilor. Consecinta? Votul masiv, nemaintalnit din 1990, in favoarea USL. PSD si PNL au cucerit puterea datorita valului urias al votului anti-Basescu.


Publicat de : ---
Data publicării: 18 Dec 2012 - 06:45
 

Link știre