CJ Constanta va da in judecata APIA Bucuresti [1]

Consiliul Judetean Constanta a anuntat ieri ca va actiona in judecata APIA Bucuresti, pentru ca aceasta nu a livrat decat o mica parte din alimentele oferite conform Planului anual european de furnizare ajutoare alimentare (PEAD 2012)

. Reprezentantii CJC spun ca programul s-a derulat conform graficului pana in luna noiembrie 2012, cand au aparut primele deficiente de livrare la doua dintre alimentele prevazute de PEAD. "Astfel, in loc de 69 de tone de ulei au fost receptionate 11,5 tone, iar in loc de 88 tone faina au fost receptionate doar 11 tone. Acelasi fapt s-a petrecut si in luna decembrie", au anuntat reprezentantii institutiei printr-un comunicat de presa. Acestia sustin ca CJC a intreprins demersuri pentru rezolvarea acestei situatii, inaintand catre APIA Bucuresti o adresa prin care a solicitat informatii referitoare la aceste neconcordante intre cantitatile de alimente stabilite prin PEAD si cele livrate. APIA Bucuresti a raspuns ca se fac eforturi pentru reglementarea situatiei, penalizeaza furnizorul pentru intarzierile survenite in livrare, iar in data de 12.12.2012, prin adresa cu nr. 954, a informat ca obligatiile contractuale ale furnizorului de faina si ulei, Viem Corporation Eood Bulgaria, nu au fost respectate si in consecinta nu vor fi livrate cantitatile de faina si ulei, peste cele livrate pana la data de 31.12.2012. CJC precizeaza ca achizitia produselor alimentare distribuite, precum si incheierea contractelor cu furnizorii nu sunt efectuate de CJC, ci APIA Bucuresti. De ajutoarele alimentare beneficiaza toti somerii inregistrati (nu doar cei indemnizati), la care se adauga revolutionarii, detinutii politic, persoanele care au efectuat stagiul militar in cadrul Ministerului Muncii, cu conditia ca beneficiarii acestei categorii sa aiba venituri exclusive de sub 400 lei pe luna.  
Publicat de : ---
Data publicării: 24 Ian 2013 - 07:07
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=40433&titlu=CJ_Constanta_va_da_in_judecata_APIA_Bucuresti