Presedintele Basescu s-a intalnit cu omologul sau peruan la Lima [1]

 

Presedintele Traian Basescu s-a intalnit, marti, la Lima, cu omologul peruan Ollanta Moises Humala Tasso, in timpul primei vizite in aceasta tara a unui sef de stat roman dupa 1990

.

Seful statului a fost primit la Palacio de Gobierno din Lima de omologul peruan Ollanta Moises Humala Tasso.

Ceremonia de intampinare a avut loc in fata palatului prezidential, situat in piata centrala din Lima. Presedintele Traian Basescu a primit salutul garzii de onoare peruane. De asemenea, au fost intonate imnurile de stat ale celor doua tari, informeaza Mediafax. Cei doi presedinti poarta convorbiri oficiale, care vor fi urmate de declaratii de presa.

Presedintele Traian Basescu a ajuns, luni, in Peru, el fiind intampinat pe Aeroportul din Lima de ministrul peruan al Apararii, alaturi de Garda de Onoare.

Basescu a fost intampinat la coborarea din avion de ministrul Apararii de la Lima, alaturi de aproximativ 150 de soldati din Garda peruana de Onoare, in timpul ceremoniei fiind trase si mai multe salve de tun. Seful statului se va intalni si cu presedintele Congresului din Peru, Victor Isla Rojas, precum si cu primarul din Lima, Susana Villaran del Puente. Aceasta este prima vizita in Peru a unui sef de stat roman dupa 1990.

Schimburile economice dintre cele doua state s-au cifrat in 2011 si 2012 (primele 11 luni) la aproximativ 5,6 milioane de dolari fata de un nivel de aproape 30 milioane de dolari in 2008. Presedintele Basescu a participat, sambata si duminica, si la Summit-ul CELAC-UE de la Santiago de Chile. El va reveni in tara miercuri dupa-amiaza.


Publicat de : ---
Data publicării: 31 Ian 2013 - 06:38
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=40471&titlu=Presedintele_Basescu_s_a_intalnit_cu_omologul_sau_peruan_la_Lima